...desculţă pe asfalt...

Azi, pe trecerea de pietoni, mi s-a rupt sandaua... Şoferii, că le-a plăcut sau nu, au aşteptat să traversez cu viteza melcului, târând după mine sandaua cu pricina. Am crezut ca este doar catarama de vină, dar era ruptă de-a binelea. Ce să fac? În mijlocul trotuarului... trebuia să iau o hotărâre rapidă... Am prins-o la loc sa văd dacă rezistă... Da de unde? Nici vorbă, la al doilea pas eram iar desculţă. Aşa că, n-am mai stat pe gânduri, m-am descălţat, am luat sandalele în mână şi-am pornit cu fruntea sus mai departe... Ironia întâmplării: eram îmbrăcată elegant. Dar, având în vedere că se poartă sandale cu talpă joasă... nu cred că au observat prea mulţi isprava mea... Un singur tânăr m-a măsurat ceva mai lung, iar în dreptul meu am observat că-i mijea un zâmbet pe buze... E, asta e!, îmi venea să-i spun... 

Noroc că eram aproape de casă, ghinion că vreo câţiva metri am măsurat temperatura trotuarului cu propriile tălpi... era de jar, şi iar noroc că imediat am ajuns la umbră. 

Uite-aşa, mă gândeam pe drum, când nu avem de ales, lăsăm la o parte orice jenă şi etichetă, altfel poate că nici plătiţi nu am oferi spectacole de felul acesta... poate doar ca acte de bravură, dar acelea se oferă tot gratuit şi mai ales când suntem foarte tineri şi vrem să facem, cu orice preţ, pe eroii ori chiar şi în timpul unei vârste înaintate, dar imature, sau din nonconformism.

Mda, în copilărie alergam desculţă mai toată ziua, în adolescenţă nu mă mai încânta, se murdăreau unghiile, iar tata mă lua peste picior: "Mai lasă, dracu`, papucii ăia, nu vezi că te împiedici în ei! Umblă desculţă, tată, doar eşti acasă, să simţi pământul ţării sub picioare..." Eu mă strâmbam şi mă abţineam de la replică. 

Oricum, pe străzile oraşului este pentru prima dată când merg desculţă. Pentru orice există un inceput, nu?

MISTREŢUL CU COLŢI DE ARGINT

...de Ştefan Augustin DOINAŞ

A TOI

Dan PURIC

 ...despre iubire

 ...despre umor

 ...step

...din nou dans...

31 iulie 2010!

...ieri, 31 iulie, de ziua lui Baniciu, şi a mea printre altele, artistul a concertat în oraşul său natal, Timişoara... Sunt zilele Timişoarei şi Primăria a invitat trupe româneşti trei seri la rând... În prima seara am lipsit, îl aşteptam de fapt pe Baniciu, folk-ul are mare trecere în oraşul de pe Bega... 

 

Terasele au fost pline, ca toată Piaţa Unirii. 

După Baniciu a intrat Direcţia 5. Toţi au fost pe gustul meu, adică au cântat, dom`le, spre deosebire de Ştefan Bănică, ce are prostul obicei de a se lungi între melodii cu tot felul de zbenguieli, care nu-l prind de nicio culoare, aşa încât, după vreo 4-5 pise de-ale lui, am plecat acasă, nu mai am răbdare să-l privesc cum face pe bufonul, deşi muzica lui îmi place.

Baniciu ne-a încântat cu vechile lui "bijuterii muzicale", niciodată nu cred că vor muri cântecele astea, cu versurile lor, în care ne regăsim cu toţii şi abia aşteptăm să-l acompaniem în gura mare, în timp ce ne legănăm de pe un picior pe altul.

Cristi Enache şi trupa lui au fost şi ei la mare înălţime! Frumos de pică, artist desăvârşit, Cristi s-a mulţumit să ne manipuleze cu ridicări de mâini  şi bătăi din palme, prinos pe care i l-am fi oferit oricum... Mda, strigă la un moment dat: "Hai, sa văd mâini ridicate şi acolo în spate!" Vară-mea, topită de admiraţie, fiecare cu idolii săi, nu, cam scundă cu tot cu tocuri,  fluturând din mâini şi zâmbet totodată, strigă şi ea: "Da` chiar, mă, pe mine mă vezi?"  "Timişoaraaaaaaaaaaaaaaa, mai strigă Cristi, sunteţi cei mai puternici!" Şi vară-mea, pe fază la fiecare cuvânt al lui: "Şi tuuuuuuuuuuuuuuuuuu, eşti cel mai tare! Te iubesc la maxim, să ştii!"

A fost fain, vorba bănăţeanului,  am petrecut o seară de neuitat...

Azi concertează Paula Seling şi Publika! Ne vedem în Piaţa Unirii! Pa! 

                       

Ei, şi am postat un videoclip cu militari pentru a aminti ziua de 29 iulie, Ziua Imnului. Am lucrat 10 ani în Armată, credeţi-mă, mi-e un dor de anii aceia, de-mi vine să plâng ca un copil când mă copleşesc amintirile... Altă lume,  alt statut, eu eram civil şi mi-e greu şi acum să mă adaptez deplin la viaţa civilă, dar niciun militar nu cred că poate desprinde definitiv din fiinţa lui viaţa de armată. Am participat la ceremonia organizată în Piaţa Libertăţii şi-am cântat "Deşteaptă-te române" cu strângere de inimă şi cu aceeaşi emoţie copleşitoare ce mă cuprinde întotdeauna în astfel de momente. 

Şi parcă îmi zburdă inima...aşa... până dincolo de-al nouălea cer... De ce?, parca eu pot să ştiu de ce... ca şi când aş trăi o mare iubire, eu sunt îndrăgostită iremediabil de valorile neamului acestuia... La sfârşit, fanfara s-a mutat în parc şi ne-a mai delectat o vreme, alegând să ne cânte şi "Valurile Dunării"... Vă mai mărturisesc doar că îmi place la nebunie salutul bărbătesc, specific militarilor: "Am onoarea să vă salut!" Îi invidiez pe bărbaţi şi pentru strângerea lor de mână...
Aşadar, am onoarea să vă salut pe toţi cei care veţi trece pe aici!

Sonet, de W. Shakespeare

Fii josnic, josnic de eşti socotit,

a fi sau a nu fi pot fi totuna

când bucuria ta s-a năruit,

când cei din jur i-adaugă minciuna!

De ce se-ndeamnă atâţia ochi ce vând

fierbintelui meu sânge să se-nchine;

mârşavii. mârşăviile vânând

de ce aşează răul pe-al meu bine?

Nu, sunt ce sunt! Şi nu pe-acelaşi prag,

nu-mpart cu nimeni vinile şi treapta,

eu pot fi drept, ei strâmbătate-şi fac,

murdar, ochianu-i ce-mi citeşte fapta...

Răul de-l văd cum creşte şi-l îndură,

oamenii-s răi şi-s regi în ţări de ură!

A FI DISTRAT, de Al. PALEOLOGU

Distracţia e o manifestare a setei de cunoaştere. Distratul, absorbitul de gânduri lăuntrice sau fascinat de spectacolul lumii externe, din care surprinde detalii revelatoare, urmărindu-le cu o curiozitate plină de mirare, e nedisponibil, absent la solicitările imediate, fiind total solicitat de cunoaştere. 

 
Ceilalţi, deştepţii, isteţii, consideră realitatea gata făcută, cunoscută, clasată; o preiau în bloc, în fond schematic şi abstract; trec prin viaţă fără să bănuiască esenţele, percep cu promptitudine tot ce e convertibil în cifre sau practice combinaţii, dar nu ştiu nimic sau prea puţin despre viaţă. Numai distraţii apercep realul, numai ei ştiu să descopere.

... prietenilor mei...

 

...acelora care cică nu mai au  nevoie să mă spovedesc la ei, ca să ştiu ce fac,  fiindcă îmi citesc blogul... dragii mei, stiţi ce făceam acum câteva clipe? Citeam... Ce? La Medeleni... Ah, Doamne, ce urâtă e lumea uneori, dar ce bun prilej să evadezi printre cuvintele cărţilor pe care le iubeşti... Mă cuprinde o duioşie fără margini când dau iama în poveştile lui Ionel Teodoreanu... Ce frumoşi sunt oamenii din cărţile lui, chiar dacă mai şi greşesc şi mai sunt şi trişti... Mi-e atât de dragă Olguţa şi felul subtil, învăluit  într-o înţelegere ca de mătase, în care Teodoreanu o obligă să  vorbească, dincolo de cuvinte, cu cel pe care orice copil şi l-ar dori drept tată. Ştiţi ceva, dacă Mădălina Manole şi-ar fi adus aminte că poate găsi cuvinte care să-i fie balsam pentru suflet când toate păreau de neîndurat, astăzi ar râde cu gândul la ziua de ieri... Şi Dumnezeu? De ce L-o fi uitat? N-o judec, ferească Dumnezeu, îmi pare atât de rău de ea, că mi se rupe sufletul... De-aş fi  fost prietena ei... Dumnezeu s-o ierte în mare mila Sa!

Eu,acum, am sufletul plin de atâta bucurie, încât am vrut să o împărtăşesc cu voi! 

Vă sărut pe toţi!

...

...din nou despre iubire...

...text de Adrian NUTA

 Când spun că apreciez fidelitatea, spun că vreau să mă iubeşti. Sunt pretenţios, nu vreau fidelitate fără iubire.  Dacă nu  mă iubeşti, spune-mi! Te voi preţui enorm pentru onestitate. Spune-mi şi apoi pleacă! Nu sunt omul jumătăţilor de măsură. Îmi place “calea de mijloc”, însă în acest caz nu e loc pentru aşa ceva. Da, mă poţi iubi şi pe un alt nivel al fiinţei tale, să nu mă suporţi sau să te temi de mine. E ok. Relaţia noastră poate conţine multe emoţii şi sentimente. Însă fundamentul ei este iubirea noastră împărtăşită. Pe acest fundament se construieşte şi se negociază totul. Fără iubirea împărtăşită relaţia nu poate exista, aşa cum matematica nu poate exista fără cifra 1. De aceea îţi cer să fii cinstită. Nu vrei să fii cu mine? Ok, fă-ţi bagajul! Nu vreau să fiu cu o persoană care se preface, care se minte şi mă minte. Îţi este greu să îmi spui în faţă? Foarte bine, nu-mi spune. Însă de plecat, trebuie să pleci. Sigur că o să mă doară. Însă prefer această durere sentimentului de a fi amăgit sau folosit. Vreau să îmi păstrez inima deschisă, de aceea am nevoie de sinceritatea ta şi mizez pe ea. Şi dacă m-ai înşelat, e bine ca o vreme să zbori prin alte văzduhuri. După ce rănile mele se închid, dacă amândoi vrem sau viaţa ne cere, ne putem vedea din nou. Putem începe o relaţie nouă, poate chiar o relaţie de iubire, viaţa este aşa de ciudată. Nimic nu e bătut în cuie. Există mereu loc pentru înţelegere şi iertare.

Iubirile neîmpărtăşite sunt doar încăpăţânări.

Nu mai ştiu cine a spus asta, însă a nimerit-o la fix. Perseverezi într-o relaţie, deoarece nu poţi accepta că celălalt este altfel decât îţi imaginezi tu. Nu poţi trăi cu durerea de a fi respins. Refuzi să te conectezi la realitate. Îi violezi spaţiul celuilalt, îl agasezi, încerci să-l culpabilizezi. Crezi în sinea ta că el te iubeşte, însă din anumite motive nu vrea să-ţi arate. Fantezia ta e aşa de frumoasă, cum să renunţi la ea? Însă exact despre asta e vorba. Dacă vrei să mergi mai departe, trebuie să-i dai drumul! Altfel viaţa te se blochează într-o himeră. Viaţa nu este înverşunată. Iubirea nu este nici agresivă şi nici maniacală. Tu îţi iubeşti propriile tale imagini şi idei. E nevoie să le laşi să plece. În acest punct se află evoluţia ta.

Iubirea unilaterală nu este iubire, este înşelătorie, fantezie, film. Într-o astfel de relaţie există mereu un copil ambiţios şi iraţional. Evident că el nu poate iubi. Iubirea hrănitoare este posibilă doar pentru adulţi, este un privilegiu al maturizării. Când studenţii mă întreabă la ce bun să te maturizezi, să pleci de-acasă şi să-ţi câştigi singur colţul de pâine, le spun că maturizarea îţi oferă posibilitatea de a iubi, aşa cum maturizarea sexuală îţi oferă posibilitatea de a face copii.

A iubi pe cineva sau ceva este unul din lucrurile pentru care merită să trăieşti.

Poţi iubi un copil, o prietenă, un bărbat, familia, comunitatea, etnia sau chiar specia umană. Poţi iubi cu pasiune o activitate: muzica, dansul, scrisul etc., poţi iubi câinii, pisicile, copacii, mediul înconjurător. Iubirea pentru orice fel de fiinţă sensibilă are un “ceva” pe care Martin Heidegger l-a pus în cuvinte:

"A iubi un lucru înseamnă a-l ocroti în esenţa sa."

Cu alte cuvinte, iubirea înseamnă grijă. Nu poţi spune că iubeşti o floare pe care uiţi sistematic să o uzi. Nu iubeşti un câine pentru care nu-ţi faci timp să ieşi afară cu el. Şi sub nicio formă nu iubeşti un om dacă nu ai grijă de nevoile lui.

Anatol MÂRZENCO

...UN INTERPRET DIN REPUBLICA MOLDOVA... O VOCE CU UN TIMBRU INEDIT... MIE ÎMI PLACE!

                        

GELOZIA

...fragment din cartea părintelui Pavel FLORENSKI, STÂLPUL ŞI TEMELIA ADEVĂRULUI...

Trebuie să absolvim gelozia de atitudinea de condamnare care o apasă. Gelozia a fost de atâtea ori confundată cu anumite forme nepotrivite prin care se manifestă, încât înseşi cuvintele "gelozie", "a gelozi", ca să nu mai vorbim de "gelos", au devenit peiorative. Şi totuşi, a vedea în suspiciune, în amorul propriu meschin, în mefienţă, în răutate, în ura combinată cu invidia etc. esenţa geloziei e la fel de incorect ca şi a presupune că esenţa dragostei se află în refuzul libertăţii, în părtinire, nedreptate, la fel cum nici esenţa justiţiei nu poate fi găsită în răceală, în asprimea inimii, în duritatea şi cruzimea ei.

Dar atunci ce este însăşi gelozia? Este unul dintre elementele dragostei, baza ei, fundalul dragostei, noaptea primară în care străluceşte raza dragostei. Dragostea este alegere liberă: dintre multe persoane, eul, printr-un act de determinare interioară, alege una şi cu ea, una dintre atâtea, stabileşte o relaţie ca şi cum ar fi unică, se ataşează sufleteşte de ea. Pe ea, care este o obişnuită, eul vrea s-o ia drept sărbătorească; pe ea care este una de toate zilele, eul o vede ca pe o solemnitate. Ea se află în mulţime, însă eul o cheamă din piaţa publică şi o duce în camera împodobită a inimii sale. Şi îi desenează imaginea pe un câmp cizelat în aur. Şi este drept, deoarece această imagine nu este caricatura pe care oamenii o desenează în majoritatea cazurilor; nu este nici măcar un portret pictat de înţelepţi. Este imaginea imaginii lui Dumnezeu, este o icoană. Printr-un act incomprehensibil de alegere, persoana devine unică, este chemată la rangul înalt, regal, de "tu". Ea a consimţit să fie aleasă. A spus "da" şi şi-a pus pe frunte coroana măreţiei. Ce vrea eul acum? Eul îşi afirmă actul dragostei drept etern ca valoare şi deci pretinde rămânerea, permanenţa lui. Această afirmare lăuntrică se exprimă în gelozie sau în zelul de a încarna în timp actul etern de alegere a iubitului "tu". Eul vrea ca "tu" să nu-i pună piedici în dragostea sa, adică, în raport cu el, să fie într-adevăr "tu". Iubitul "tu" se poate comporta ca şi cum ar fi unic, poate să nu coboare de pe piedestalul excepţiei, singularităţii, alegerii. N-are importanţă dacă "tu" este cel mai banal în mulţime şi pentru mulţime. Dar pentru eu, pentru cel care a ales, el va fi anume "tu" şi nimic altceva decât "tu": altfel este imposibilă însăşi dragostea, altfel nu se poate încarna în timp însuşi actul de alegere. Altfel "timpul" dragostei nu va fi "imaginea mobilă a veşniciei", a alegerii. În raport cu eul, "tu" trebuie să se comporte ca "tu", nu ca unul dintre mulţi alţii, trebuie să aibă pe cap coroana regală, nu o scufie de noapte. Conştiinţa necesităţii acestui comportament din partea lui "tu" pentru ca dragostea să fie posibilă, atrage după sine dorinţa de a realiza acest statut de persoană aleasă, şi, apoi, de a-l afirma  şi garanta. Toate acesta la un loc reprezintă gelozia.

Dar dacă "tu" nu doreşte aşa ceva? Dacă "tu" îşi încalcă cu obstinaţie rangul şi poziţia înaltă, pe care le-a acceptat în mod liber? Dacă, după ce a spus "da" atunci când i s-a propus o nouă esenţă, cea de "tu", dacă din frivolitate, din încăpăţânare sau deficit de sinceritate în acceptarea înaltului destin, arată prin viaţa sa că, pentru el, eul nu este "eu"? Dacă, dorind să fie "tu", nu vrea să recunoască eul drept "eu"? Atunci eul nu poate rămâne fără reacţie. Această reacţie este manifestarea geloziei, a geloziei pentru dragostea sa, adică grija pentru neprihănirea, pentru autenticitatea, în sfârşit, pentru conservarea dragostei sale. Faptul că pretinde acest lucru de la "tu" în numele posibilităţii înseşi a dragostei atrage după sine dorinţa de a realiza acest statut de ales, de a-l consolida şi de a-l proteja. Toate acestea, repet, la un loc, reprezintă gelozia. Una din două. Sau "tu" trebuie să recunoască această reacţie faţă de sine, această luptă pentru dragoste şi să se schimbe, sau trebuie să renunţe la rangul său, să recunoască sincer că nu este decât o persoană obişnuită, să coboare de pe tron şi să se întoarcă în mulţimea cenuşie, să revină din triumf la cotidian. Eul nu poate să iubească şi să nu fie gelos, adică să nu încerce a-l face "tu", atunci când tu încetează de fapt a mai fi "tu" De aceea, dacă nu i se recunosc dreptul şi datoria de a fi gelos, nu-i mai rămâne decât să-l coboare pe "tu" de pe tron. Eul trebuie să-l dea pe "tu" uitării, să nu-l mai iubească, deoarece numai aşa îl poate scuti pe "tu" de exigenţa iubirii reciproce. Dar "tu" s-a contopit cu eul, a adevenit o parte a acestuia. A ÎNCETA SĂ IUBEŞTI ÎNSEAMNĂ SĂ TE FRUSTREZI DE O PARTE DIN TINE. A UITA ÎNSEAMNĂ SĂ TAI DIN TINE O BUCĂŢICĂ DE CARNE VIE. AŞA SE ŞI ÎNTÂMPLĂ CÂND, RESPECTÂND LIBERTATEA ALTUIA, EŞTI NEVOIT SĂ-ŢI SMULGI DIN PIEPT, O DATĂ CU DRAGOSTEA, ŞI INIMA.

Gelozia se compune din frica de a nu pierde un bun şi dorinţa de a-l păstra.; iată de ce slăbirea geloziei este un semn rău, provocat sau de o răceală spirituală, sau de înfumurare şi mândrie, adică dacă un bun spiritual nu mai este considerat viu şi personal, ci patrimonial şi carnal, un lucru care poate fi ţinut sub cheie şi posedat totusi, fără a fi trăit.

Tatiana STEPA

...MIE MI-E DOR DE EA!..

                       

Octavian BUD, NICIODATA

Asculta mai multe audio Muzica

Ştefan ROŞCOVAN

"AZI E ZIUA MEA, PRIETENI"... Un cântec de care m-am îndrăgostit... Ce versuri! Mda, nu trec numai anii, şi noi o dată cu ei,  ne mai amintesc că ziua naşterii unui om e o zi sfântă! Iar intrepretarea... Avem copii minunaţi!

"Doamne, ajută şi stai lângă ele,/ Doamne, păzeşte visele mele!"

Rita PAVONE, CUORE

LA MULTI ANI, CHRIS!

Intr-una din zilele lunii iunie, nu stiu in care, s-a nascut prietenul meu, Chris! La multi ani, prietenul meu drag!

!

"FII CEEA CE EŞTI (CEEA CE EŞTI ÎN ESENŢA TA, CEL NEPREFĂCUT ŞI FĂRĂ MASCA AFIŞATĂ CA SĂ PLACI CELORLALŢI), IAR DACĂ ASTA NU ESTE DE AJUNS PENTRU CINEVA, ATUNCI ACEL CINEVA NU ESTE DE AJUNS PENTRU TINE!"

Întâlnire cu Claudiu RĂDUCU...

 

 

     Dacă există oameni care prin scrisul lor ne umplu de Cuvânt și de Viață, există, inevitabil, oameni care, vorbind, ne atrag spre Hristos și, cu toții, parca nu se lasă până nu ne îndrăgostim de El. Claudiu Răducu este unul dintre cei care ne cuceresc vorbindu-ne despre Dumnezeu față către față.

L-am cunoscut pe Claudiu cu ceva timp în urmă, predica la sfârșitul slujbei Sfântului Maslu săvârșită de părintele meu duhovnic. Eram la începutul căutărilor mele mai profunde de viață duhovnicească. Mă impresiona prin ceea ce spunea. Nu cunoscusem încă literatura religioasă și eram uimită de câte știa despre vieți de sfinți. Mă întrebam de unde știe ce știe, în Biblie nu sunt menționate, de visat, nu le putea visa, undeva le citise, dar unde? Și uite-așa, am căutat și am găsit. Ce descoperire! 

De ceva vreme Claudiu ține conferințe. Cât m-am bucurat să-l regăsesc în felul acesta! Pentru că lumina nu poate fi ținută sub obroc, nu-i așa? În afara a ceea ce am postat aici, vă mai recomand conferințele: ”Da”, ”Biserica și strada”, ”La o cafea cu Hristos”. Ascultați-l, n-o să vă pară rău! Audiție plăcută!