...iubesc casele tradiţionale româneşti! Lemnul şi piatra au ceva din căldura acestui pământ, au ceva din sufletul celor ce s-au contopit cu el... Câte oare ar avea de povestit o bucată de lemn când arde în cămin şi trosneşte îndemnând la visare, ori un căprior ce susţine casa răbdător, ori o piatră de râu peste care au trecut valurile râurilor, ducând cu ele doruri şi oftaturi de îndrăgostiţi, cântece de jale şi de mari iubiri, şoapte de vânt şi glas de bucium, nume de eroi şi strigăte de luptă, chiote de victorie ori păreri de rău pentru decăderea oamenilor...
Într-o astfel de casă îmi închipui că gândurile murdare se zbuciumă, se chircesc până la pieire, nu-mi pot imagina că un om poate trăi altfel decât în sfinţenie în braţele caselor de demult!
Şi când le trec pragul, prin muzee, desigur, gândul meu mă împinge să-mi fac cruce, ca în Biserică, dar, sub apăsarea lumii de azi, las numai gândul să îngenuncheze cu evlavie pe pragul ce tace ca un înţelept cu părul alb când îl asaltează cu întrebări nechibzuite oamenii fără Dumnezeu...
2 comentarii:
Foarte frumos scris. Multumesc mult, mi-a adus aminte de bunici!
Ma bucur ca v-ati adus aminte de bunici! Inseamna ca v-ati intors cu inima spre copilarie!
Trimiteți un comentariu