”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



24 decembrie 2009

Crăciunul, de Zorica LAȚCU



Tu nu mai ai, copile, azi,
Crăciun cu ramuri verzi de brazi.
Colindul sfânt tu nu-l mai ai,
Cu glasuri coborînd din rai.
Și nu-ți mai vine Moș Crăciun,
Cu țurțuri -perie - pe zăbun.
Și Moș Ajun și Dalbe flori
La Pruncul mic și luminat,
Tu nu mai vii la închinat.
Copil al veacului de-acum,
Oprește-te o clipă-n drum!
Căci vreau să-ți cînt și vreau să-ți spun,
Încet colindul de Crăciun.
Să știi și tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău și-al meu,
Copil ca tine s-a făcut
Și într-o iesle s-a născut.
Și iar se naște pentru voi,
Copii ai vremurilor noi!

3 decembrie 2009

Noapte de iarnă, de George TOPÂRCEANU




Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit...
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.
Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare-
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină,-
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşori de fluturi...
Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câteodată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit-
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Răzimat de-un felinar.
Faţa lui se lămureşte,-
Pare-nduioşat acum...
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streşini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!
Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."
Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre de zăpadă.