BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

31 august 2010

Poezie

...de Fiodor Ivanovici Tiutcev


Mi-s dragi, iubită, ochii tăi
Când se înalţă fără veste
Şi joacă tainic în văpăi,
Precum noptatic de pe creste
Un fulger scapără pe văi...

Dar ştiu un farmec fără seamăn
Când ochii în pământ ţi-i laşi
Şi pe sub adumbrita geană,
Râvnind sărutul pătimaş,
Mocnesc adânc şi dornic cheamă.


 


27 august 2010

...festivalul Operei şi Operetei în Timişoara



...prilej de sărbătoare şi ieşire în oraş... Doamnele, îmbrăcate elegant, la braţul domnilor, bunici cu copii, persoane singure cu căţei, grupuri de prieteni...
Parcul Rozelor, locul în care Primăria a organizat în fiecare vară acest eveniment, este primitor şi ne învăluie pe toţi în parfumul trandafirilor care ne surâd de pretutindeni din parc. 
Aseară, joi, artiştii Operei din Timişoara au pus în scenă Carmen, de Bizet. Minunat, ce pot să spun mai mult? Vineri seara este opereta Văduva veselă, sâmbătă, spectacolul de balet - Sânge vienez, duminică, la prânz, opera pentru copii - Motanul încălţat, iar seara... musicalul - My fair lady, pe care abia aştept să-l revăd, este foarte reuşit!
Aseară, aşteptându-mi prietenii, care nu stau prea bine cu punctualitatea, am dat relaţii unui taximetrist despre ceea ce se întâmplă în parc. Doi puşti, miraţi că sunt aşa bine pusă la punct cu programul festivalului, s-au repezit să mă întrebe: "Doamna, voi cântaţi?" Am răspuns amuzată: "Nuuuuuuuu...! Dar mi-aş dori!"
Drept să spun, cu o cântăreaţă de operă n-am fost niciodată confundată... până aseară...
Profit şi eu de ocazie să postez aici fragmente din Carmen şi My fair lady.
 



 

Paul MAURIAT

 

25 august 2010

...o zi de lucru



Vi s-a întâmplat să plecaţi dimineaţa de acasă cu un sac de nervi în spinare şi când ajungeţi la lucru să-l desărcaţi încet-încet? Deşi cel mai adesea sacul cu nervi şi tensiune se umple la lucru, printre colegi şi probleme de serviciu.
Ei bine, pentru că ieri dormisem după-amiaza, somnul meu şi-a luat liber şi a plecat la plimbare până spre dimineaţă, oricât îl amăgeam să vină înapoi, nici că se sinchisea, amărâtul. Iar pe vecinii mei nu ştiu ce-i apucase şi pe ei, că tot chicoteau şi se hlizeau, cu sonorul vocii cam tare pentru ore atât de înaintate. Şi dacă nu dorm bine, e sigur că nu mai pot să-mi intru nici eu în voie, darmite cei din jur. Aşa că, la cât eram de nedormită, cum intru în birou, îmi sare în ochi mizeria dimprejurul scaunului meu. Mă uit pe birou, scrumul de ţigară se lăfăia în voie şi printre dosare şi cărţi, inclusiv în cana cu care beau câte ceva... Am explodat: "Cine naiba a lăsat cocina asta pe biroul meu?" Nu suport ţigările,  dar nimic nu mă deranjează aşa de tare ca scrumul împrăştiat peste tot pe care-l lasă unii dintre fumători în urma lor, în cazul de faţă o femeie...
Între timp, îl văd pe unul din colegi cu geanta pe umăr, gata s-o întindă. "Şi tu, unde o tai iar?" " Să duc procedura dincolo..." "Zău, ţi-am spus că ţi-a dus-o Cătălin o dată cu a mea. Iar ai pretext să chiuleşti..." Sar şi la Cătălin: "Şi tu, mă rog, de ce nu-i spui că i-ai dus procedura?" Cătălin se face mic şi mă informează că a lui Ovidiu mai trebuie modificată. Înţeleg. Intră colegul Ionuţ, care venise vesel şi bronzat de la mare. Ocoleşte biroul să mă pupe. Ovidiu şi Mihaela comentează: " Bine că numai pe ea o pupi!" Ionuţ către Ovidiu: "Doar n-ai vrea să te pup pe tine, că sigur n-am înnebunit la mare, cu tine am dat mâna, ţi-ajunge!" Ovidiu: "Şi Adriana... pe tine te pupă, pe mine când m-am întors din concediu, m-a anunţat de cum am intrat pe uşă că ele merg pe teren, m-au sechestrat în birou..." Îl atac frontal: "El a venit să mă pupe pe mine, nu invers, confunzi lucrurile, şi aşa e frumos, tu trebuia să procedezi la fel, dacă ai avut chef de pupături cu colegele, dar ai pierdut ocazia, asta e! Altădată!" 
Ionuţ ne-a  povestit una, alta despre cum a fost în concediu şi tensiunea s-a mai risipt. Am adus mătura şi făraşul de la baie, am adunat scrumul, iar colegii mai în glumă, mai în serios, m-au întrebat: "Adriana, când îţi iei concediu, că noi credem că ai nevoie!" Zâmbesc şi le dau dreptate: "Cât mai curând, că nu vă mai suport! Nici pe voi, nici pe cetăţeni, serios, nu mai am răbdare nici măcar să-i ascult un minut la telefon...!" "Păi..., aşa ziceam şi noi!" 
Cum eram în timpul programului cu publicul, intră două doamne. Le invit să-mi povestească despre problema ce le-a adus la noi. Una dintre ele mă priveşte cu aerul acela care-mi dă de înţeles că ea nu vrea să vorbească cu mine. Insist. Degeaba. O prefera pe Mihaela, căci mai discutaseră şi altădată. Îmi văd de treabă. Mihaela  îi aduce la cunoştinţă că eu am preluat cazul dumneaei.  Nu avea nicio legătură cu ceea ce eu analizasem până în prezent, doamna avea de reclamat o problemă ce ţinea de altă direcţie şi am îndrumat-o să apeleze la cei competenţi. S-a uitat la mine cât putea ea de urât şi-a exclamat: "Păi, nu era nevoie să urc două etaje ca să-mi spuneţi asta. Nu cred că staţi  bine pe scaunul ăla." M-a luat absolut prin surprindere. Când este nevoie, mai ridic şi tonul, în special la cei care vin să pârască fără a avea un motiv întemeiat, bătrâni fără un strop de minte la vârsta lor, de necrezut, totuşi, foarte adevărat. Dar doamnei cu pricina îi vorbisem calm, politicos, nici nu aveam de  ce s-o reped, cel puţin. A plecat bombănind, lăsându-ne pe toţi cu gura căscată. Ulterior, Mihaela mi-a dat relaţii despre cine era şi am constatat că pe doamna chiar aveam dreptul să o iau eu la întrebări, căci expiraseră două termene pe care i le acordasem în vederea îndeplinirii unor acte, iată că nu avusesem de unde să ştiu, doar corespondasem cu ea în scris şi vorbisem la telefon. Ei, uite-aşa aş putea să-i trântesc şi eu o amendă, ca să mă răcoresc deplin, însă nu sunt adepta răzbunărilor, mai ales la locul de muncă.
Dar mi-am făcut o cafea, mi-a mai trecut şi somnul, am fost şi pe teren cu Laura la o întâlnire cu oameni care îmi plac, am şi povestit cu Ioji, cel mai iubitor în a depăna poveşti din cele trăite de el personal şi ziua mi s-a luminat de-a binelea printre colegii mei. Am venit acasă liniştită, gata să o iau de la capăt cu treburile de prin casă, asistată de ochii mari ai pisicuţului meu, Chris.
Vedeţi, lângă oameni ne umplem şi de cele bune şi de cele rele, prin ei creştem, prin ei scădem. Iar cei pe care-i întâlnim cel mai des, după familie şi prieteni, sunt colegii de serviciu. Şi noi avem zile în care ne declarăm război pe faţă, precum şi zile în care suntem cei mai buni prieteni. Dar la ură şi duşmănie nu rămânem niciodată, deşi stiu că există şi cazuri de felul acesta. Au unii... aşa... de împărţit ceea ce nu poate fi niciodată împărţit, dar nu realizează şi e păcat, mare păcat, se otrăvesc singuri cu ură, în loc să aleagă iubirea balsam pentru suflet.
E-atât de uşor să iubeşti, dincolo de zilele în care te mai trezeşti şi cu faţa la pat. Toţi avem dreptul, din când în când, la câte o zi în care să ne ţinem zâmbetul ferecat, dar am observat că de pierdut, pierd tot aceia care nu surâd.
Eu vă urez celor care mai treceţi pe aici să nu uitaţi să vă bucuraţi de orice zi, indiferent de cum incepe după răsăritul soarelui... Daţi-vă o şansă ca până la apus să vă împăcaţi cu toţi şi cu toate, în special cu inima dumneavoastră!

Şi... cum aş zice în emisiunea mea de pe radio, închei cu un cântec pentru fumători...

24 august 2010

Lumini şi umbre, de Otilia CAZIMIR



Ai ochii negri, mincinosi si rai,
Fantanile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licarind in fund,
Ce ma atrag spre-adanc - ca ochii tai.

Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant.
Asa se zbat copacii in furtuna :
Ca pentru fuga crengile-si aduna -
Dar radacina-i leaga de pamant.

De azi incolo n-am sa-l mai iubesc,
Dar cand ii vad privirile pagane
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n-am sa-l mai iubesc - de maine!

Pe zi ce trece-ti seaman tot mai mult
Asa, izvorul ce se arunca-n balta
Se-nvaluie cu malul laolalta,
Si-n loc sa-i spele apele verzui - isi tulbura izvorul apa lui.

Arar in ochi-mi dragostea surade.
Si buruiana plina de pripoane,
In ciuda stancii goale si aride,
Tot infloreste, vara, cate-o floare.

Vorbeste-mi bland, mi-e inima bolnava,
Iubirea m-a intampinat cu ura :
In loc sa-mi toarne cate-o picatura,
Mi-a dat, intreaga, cupa-i cu otrava.

Cand voi pleca ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s-ar putea altfel :
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit in el.

Mi-e fata impietrita ca o masca
Si-n ochi lumina-i gata sa se stinga ...
Chiar diamantului, ca sa sclipeasca,
Ii trebuie o raza s-o rasfranga.

In clipa cea din urma-a judecatii,
Isi vor primi zadarnica rasplata...
Si ochii tai - ca n-au stiu sa planga,
Si ochii mei - ca n-au ras niciodata.

Nu-mi mai aduce flori de liliac,
Nici zambetele tale inflorite -
Ca primavara noastra care-ncepe
E trista ca o toamna pe sfarsite

Pastreaza-mi mana ta intr-ale tale,
Sa stam asa, alaturi amandoi,
Nu simti ce singuri am ramas pe lume
De cand iubirea nu mai e cu noi ?

Ma urmaresti ca pasarea de prada,
Ma iscodesti cu ochii reci si rai -
Si uiti ca, daca-s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

De catva timp, in fiecare seara
Mi-aduce somnul cate-un vis ciudat
Si-atat de trist, ca nu mai stiu anume
De l-am trait, ori numai l-am visat.

Iubirea-ntarziata se anina
De zambetele tale-nselatoare,
Cum se anina florile-n gradina
De ultimele raze de la soare.

Azi mi-a venit cu ochii calzi si buni,
Si nu l-am intrebat de unde vine :
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o intrebi de-i inflorita pentru tine.

Te vad mereu ca-n clipa de pe urma :
Incremenit in capul scarii,
Cu zambetul uitat in coltul gurii,
Si-n ochi - tisul crud al nepasarii.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna-i rece si egala :
E ca o floare artificiala
Pe-o pajiste cu maci arzand in soare.

Am vrut, in ciuda zambetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat, sa nu ma mai intorc,
Dar azi din zori de zi iti umblu-n cale !

Esti rau. Dar cand aud c-o spune altul,
Ma uit in jos si strang din pumni si tac :
Ca numai eu, in toata lumea asta,
Am dreptul sa te cert si sa te-mpac !

Azi imi vorbesti de luna si de stele,
Ti-e glasul bland si ochii de ispita.
Dar porti in suflet, vesnic incoltita,
Samanta aspra-a suferintei mele.

Iubirea ta de-a pururi schimbatoare
Imprastie pe vant otrava-i fina,
Ca nu-i albina numai pentru-o floare,
Nici floare pentru-o singura albina.

Ce demon, oare, mi te-a scos in drum ?
De-ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi-l deschida-acum,
Tot iadul nostru dulce l-as alege !

Eu am sa plec cu sufletul impacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire,
Banuitor si trist si-nfrigurat.

Am inchinat iubirii trecatoare
Sclipiri de suflet si scantei de rime -
Insangerate jerbe funerare
Pe un mormant in care nu e nime.

M-am resemnat : atat a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele-n apus
Si-astept raspunsuri - care n-or sa vie,
La intrebari - pe care nu le-am pus.

23 august 2010

Teama de a vorbi celui iubit

...de Savatie Baştovoi


Orice om doreşte să fie iubit. În sinea sa, fiecare crede că ştie de ce are nevoie de la celălalt pentru a se simţi iubit. Încă din copilărie, mintea fiecăruia dintre noi a fost ocupată de fantasme despre dragoste, despre o relaţie ideală cu oamenii lângă care ni s-a dat să trăim.
Cu toate acestea, a vorbi despre dragoste este considerat un lucru cu totul sublim şi inaccesibil omului de rând. Se crede că despre dragoste vorbesc numai poeţii.
Pentru că toată lumea ştia că eu am scris poezii, nu o dată mi s-a întâmplat să fiu rugat să scriu scrisorele de dragoste în numele unui tânăr către o tânără pe care eu nici nu o cunoşteam. Desigur, n-am scris niciodată astfel de scrisori. N-am scris pentru că niciodată n-am înţeles cum cineva care iubeşte nu poate găsi cuvinte pe care să le spună celui iubit. Întotdeauna am crezut că în gura celui ce iubeşte orice cuvânt poate fi o declaraţie de dragoste, după cum în gura omului superficial până şi cuvintele lui Hristos sună neplăcut.
Oamenii, în special tinerii, trăiesc complexul că nu-şi pot exprima dragostea, că vor fi înţeleşi greşit de cel iubit sau că nu vor fi înţeleşi deloc. De aceea cei mai mulţi preferă să se dea în spatele unor autorităţi consacrate. Un tânăr va suferi mai uşor eşecul unui început de relaţie, dacă acest eşec va fi provocat de un bileţel care conţinea un vers de Eminescu sau o maximă a unui guru indian. Pare de neconceput, dar un adolescent preferă să-şi încredinţeze soarta sa în mâinile unui om care se „pricepe” la cuvinte, cerându-i să-i redacteze o scrisoare de dragoste către fata pe care o iubeşte, decât să-şi asume responsabilitatea de a fi el însuşi în faţa dragostei.
De unde această teamă de a vorbi celui iubit? De unde teama de a vorbi despre dragoste?


A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca şi a vorbi despre Dumnezeu. Aşa cum există oameni care nu cred în Dumnezeu, tot aşa există oameni care nu mai cred în dragoste.
Dragostea este de la Dumnezeu, ea este însuşi Dumnezeu. Dragostea este la fel de cuprinzătoare şi la fel de necunoscută ca şi Dumnezeu, iar despre lucrurile pe care nu le cunoaştem nu putem vorbi, decât greşind. De aceea, din acest punct de vedere, este firesc ca oamenii să nu se simtă stăpâni în faţa dragostei, să-şi conştientizeze incapacitatea de a comunica verbal starea pe care o trăiesc.
Ceea ce nu este normal, este faptul de a lăsa pe alţii să-ţi definească propria ta trăire. Noi trebuie să înţelegem că dragostea nu are nevoie de purtători de cuvânt, să înţelegem că cea mai scumpă declaraţie de dragoste este prezenţa şi că un cuvânt poate să transmită ceva numai în măsura în care cel ce l-a rostit este prezent el însuşi în acel cuvânt.
Hristos ne-a arătat că ne iubeşte nu pentru că ne-a vorbit frumos, şi, îndrăznesc să spun, nici măcar pentru că a murit pentru noi, ci, mai ales pentru că ne-a încredinţat că El Însuşi este cu noi până la sfârşitul veacului. S-ar fi putut întâmpla ca Cel ce a murit pentru noi 2000 de ani în urmă să-şi schimbe relaţia faţă de omenire acum sau mâine, după cum mulţi îndrăgostiţi care au făcut gesturi de jertfă s-au schimbat în timp.
De aceea, nimic nu ne încredinţează de dragostea lui Hristos, decât făgăduinţa Lui de a fi cu noi până la sfârşitul veacului. Moartea lui Hristos pe cruce nu trebuie luată ca o demonstraţie de iubire, deşi a fost şi asta, căci cei ce iubesc nu au nevoie de demonstraţii. Sfinţii l-ar fi iubit pe Hristos chiar dacă El ar fi ales o altă cale de răscumpărare a omului, decât moartea Sa pe cruce. Însă nimeni n-ar fi suferit despărţirea de Hristos şi dacă Hristos s-ar fi despărţit de noi după Învierea Sa, nu numai cuvintele Lui cele pline de dragoste, ci şi însăşi moartea Sa cea din dragoste n-ar fi însemnat nimic.
Iată de ce cea mai scumpă declaraţie şi dovadă a dragostei este prezenţa, este legământul, pe care şi Hristos l-a făcut cu noi, acela de a fi împreună până la sfârşitul veacurilor.
Hristos este prezent în cuvintele pe care le-a rostit. Evanghelia nu este o simplă informaţie despre dragostea lui Hristos faţă de noi, Evanghelia este o prezenţă de netăgăduit. Oricine citeşte Evanghelia se împărtăşeşte de Hristos, Îl primeşte în sine pe Hristos.
Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sunt şi rămân cuvinte de dragoste numai în măsura în care noi înşine suntem prezenţi în acele cuvinte, adică le îndeplinim.
Evanghelia mai este numită şi adunare de „cuvinte ale vieţii veşnice”, aşa cum a fost descoperită de către Înger sutaşului pomenit în Faptele Apostolilor. Altfel spus, atât cuvintele, cât şi faptele noastre, au o valoare numai în măsura în care pot rămâne veşnice, veşnicie pe care o primesc din împărtăşirea cu Cel singur veşnic, Dumnezeu.
Aşadar, dragostea este mai întâi de toate prezenţă, poate nu atât fizică, cât duhovnicească, prezenţă atotcuprinzătoare, prezenţă până la identificare. Este o prezenţă în care doar Cel iubit mai există, iar noi ne micşorăm şi ne golim pentru a lăsa loc Aceluia să ne cuprindă şi să ne umple de prezenţa Sa. În faţa acestei întâlniri Sfântul Vasile cel Mare a găsit să zică doar cuvintele pe care adunarea credincioşilor le cântă până astăzi în biserici: „Să tacă tot trupul omenesc, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Hristos Dumnezeul nostru, vine să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor…”



18 august 2010

Despre abstinenţă



Arhiepiscopia Iaşilor

ABSTINENȚA ȘI VIRTUȚILE EI

Studiu științific  
1. - mecanismele intimității la nivelul creierului și al sentimentelor
2. - felul în care sexualitatea leagă sau desparte, întărește sau vatămă sufletul și creierul
3. - ce ne poate ține atașați de partener/ă (soț/ie)?


În vremurile noastre, când tot mai des se vorbește despre sexualitate, un subiect mai până ieri tratat cu pudoare, se vorbește tot mai puțin despre abstinență. Se ignora faptul evident ca abstinența prezintă virtuți cardinale, atât la nivel individual cit și colectiv, și că societatea a beneficiat de promovarea ei de-a lungul mileniilor. Dar astăzi? Să se fi schimbat lucrurile așa de mult în doar ultimele decade încât abstinența să nu ne mai fie de folos? Să fi devenit ea demodată? Spre deosebire de trecut, însă, în ultimele decade abstinența a devenit și un subiect de studiu pentru oamenii de știință. Iar ultimele cercetări în domeniu răspund negativ acestor întrebări și confirma înțelepciunea multimilenară a societății umane – practica abstinenței are efecte importante și în întregime pozitive atât pentru individ cât și pentru colectivitate.

Un subiect controversat
Abstinența e un subiect foarte controversat, cu toate că nu ar trebui să fie. Face parte din așa numitul război cultural care se derulează cu înverșunare mai ales în SUA și Canada. De o parte a baricadei se afla elita intelectuală și academică, în marea ei majoritate seculară și ateistă, și mișcarea avortistă, care iau în derâdere abstinența și promovează în locul ei indulgența sexuală. În accepțiunea lor, copiii trebuie educați și inițiați încă din copilărie în întreținerea de relații de intimitate de la vârsta când ei singuri decid că sunt "gata", fără constrângeri sau limite din partea societății sau a părinților. Ei promovează așa numitele "drepturi sexuale" pe care caută sa le insereze în instrumente și documente oficiale internaționale. Adolescenții sunt incurajați să-și asertivizeze un drept la relații de intimitate din momentul în care ei socotesc că sunt gata, cu cine vor, cu câte persoane vor, cu persoane de sex opus sau de același sex, ori simultan cu persoane de ambele sexe. Acest "drept" e înțeles ca fiind unul absolut, astfel încât nimănui nu-i este permis să se amestece în exercitarea lui, atâta timp cât relațiile de intimitate sunt făcute fără riscuri, cu precauțiune și în siguranța. Aceste noțiuni sunt promovate în Uniunea Europeana prin rezoluțiile despre care scriem mereu, în tările occidentale prin așa numita "educație sexuala", predata elevilor în școli, și prin agențiile ONU la nivel international. Pentru cei care promovează aceste noțiuni, drepturile parentale nu includ autoritatea părinților de a-și educa copiii într-o moralitate sexuala pe care ei și-o doresc pentru copiii lor.

De cealaltă parte a baricadei se afla organizațiile religioase, părintii, diverse organizații obștești, cercetători și experți în domeniu care dau dovadă de onestitate intelectuală. Consiliile directoare ale districtelor școlare publice din SUA și Canada s-au transformat în câmpuri de bătălie pentru abstinență și educația sexuală a copiilor și tinerilor. Iar alegerile pentru consiliile districtelor școlare se concentrează în mare măsură și asupra convingerilor candidaților privind educația sexuala a copiilor și tinerilor. Deseori mass media americană emite știri despre situații cu totul bizare, cum a fost cea din Helena, Montana despre care am relatat acum 2 săptămâni. Părintii sunt revoltați. Și nici tribunalele americane nu ajută, ci dimpotrivă subminează prin deciziile lor autoritatea părinților de a-și educa copiii într-o educație sexuală sănătoasă. Un exemplu recent și șocant a fost decizia de acum 2 ani al unui tribunal federal din Boston care a refuzat părinților dreptul de a-și scoate copiii de la cursurile predate în scolile elementare care accentuau homosexualitatea și normalitatea ei. Judecatorul a afirmat că predarea homosexualității în scolile publice face parte din educația cetățenească pe care copiii trebuie să o primeasca în zilele noastre.
Subiectul abstinenței e dezbătut cu multă pasiune și în campaniile prezidențiale americane și fiecare președinte promovează o agendă sexuală diferită, în conformitate, se pare, cu vederile lui personale privind abstinența. Președintele Bush a instituit și promovat pe parcursul președinției lui un program de abstinență ("abstinence only") în şcolile publice americane finanțat din fondurile publice. Președintele Obama l-a suprimat însă în primăvara anului acestuia, și l-a înlocuit cu un curs de "comprehensive sex education", care include sexul precaut și fără riscuri.

Ce spun ultimele cercetări științifice?
AFR crede în abstinență și o promovează. Astăzi ne focalizăm asupra unui amănunt mai puțin cunoscut privind abstinența – oamenii de știință, cercetătorii și tehnologia moderna au ajuns la o concluzie comună: abstinența înainte de căsătorie prezintă beneficii esențiale pentru bunăstarea copiilor, adolescenților, tinerilor și viitorilor soți. E benefică și societății. În contrast, indulgența sexuală, deseori manifestată prin multipli parteneri sexuali înainte de căsătorie, influențează drastic și negativ relațiile după căsătorie între soți și viața lor intima. Acestea sunt concluziile esențiale ale carții lui Joe S. McIlhaney, M.D. și Freda McKissic Bush, M.D., Hooked – New Science on How Casual Sex Is Affecting our Children (Știința actuala privind efectul relatiilor sexuale ocazionale asupra copiilor), publicată în 2008.
Autorii sunt cercetători la Medical Institute for Sexual Health (Institutul Medical pentru Sănătatea Sexuala) din Austin, Texas, iar concluziile lor sunt rezultatul a 16 ani de cercetări în domeniu.
Până recent, afirmă autorii, cercetătorii în domeniul sănătății sexuale s-au concentrat aproape exclusiv asupra a doua subiecte la moda: impactul activității sexuale de dinainte de căsătorie asupra sarcinilor în afara căsătoriei (la adolescenți), și bolile transmisibile. McIlhaney și McKissic însă discută un alt risc, mai serios decât acestea și care nu poate fi contracarat cu medicamente, contraceptive sau alte măsuri preventive decât de și prin atitudine și valori – abstinența.

Care e acest al treilea risc al activitatilor sexuale în afara căsătoriei monogame? Impactul asupra creierului uman. Studiile moderne în neurologie confirmă tot mai des că activitățile sexuale afectează creierul, spre bine sau spre rău. Abstinența și limitarea activităților sexuale la viața conjugală monogamă au un efect pozitiv asupra creierului, pe când activitățile sexuale de dinainte de căsătorie sau din afara căsătoriei afectează creierul în mod negativ. De fapt, activitățile sexuale schimbă funcționalitatea normală a creierului uman, abilitatea de a gândi precum și deciziile importante de viață. Când activitățile sexuale sunt întreprinse în mod sănătos, ele dau satisfacție și valoare vieții, dar când sunt întreprinse în mod nesănătos, impactul lor asupra vieții este la fel de dăunătoare. Cu alte cuvinte, viața de intimitate poate deveni o patimă nesănătoasă, la fel ca fumatul sau abuzul de alcool, pentru cei care se implică în relații sexuale multiple, de durată scurtă sau cu parteneri multipli.
Oamenii, afirmă autorii, nu sunt sclavi impulsurilor sexuale naturale și normale cum spun unii. Dimpotrivă, ființa umană e echipată cu capacitatea de a dirija, la nivel rațional și de volițiune, viața de intimitate. Interesul în activități sexuale nu începe în părțile intime ale ființei umane ci în creierul uman. Plăcerea derivată din intimitate e concentrată în creier. Acesta e unul dintre revelațiile importante obținute prin aplicarea tehnologiilor de scanare ale creierului. Ele revelează că pe parcursul activității de intimitate diferite părți ale creierului uman se relaxează și experimentează plăcere. Și tocmai de aici derivă unele pericole ale activităților sexuale în afara căsătoriei monogame. Când o persoană este forțată sau atrasă împotriva voinței ei să întrețină relații de intimitate, creierul persoanei respective nu simte plăcere, ci dezgust. La fel este rezultatul relațiilor de intimitate întreținute pentru a face cuiva o favoare, pentru un câștig financiar, în mod abuziv, sau pentru a umili partenerul. Iar aceste simțăminte cauzează, la rindul lor, alte consecințe nefaste în persoana umană: simțăminte de regret, depresie, predilecții spre sinucidere, și alte probleme emoționale. În consecință, conchid autorii, spre deosebire de animale, ființele umane au fost create și desemnate să fie monogame tocmai pentru a atinge scopul ultim de împlinire emoțională reciprocă ca urmare a activităților de intimitate.

Ce indică studiile de specialitate privind adolescenții care nu practică abstinența?
Creierul e încă în formare pe durata pubertății și devine matur doar la 25 de ani. Până atunci activitățile sexuale îl modelează și, spun cercetătorii, au următoarele consecințe:
- adolescenții care nu practică abstinența tind să sufere de depresie de 3 ori mai mult decât adolescenții care o practică;
- adolescentele care nu practică abstinența sunt de 3 ori mai înclinate decât cele care practică abstinența, să încerce să se sinucidă;
- adolescenții neabstinenți sunt de 7 ori mai înclinați decât adolescenții abstinenți să încerce să se sinucidă;
- adolescenții și adolescentele neabstinente au o sansă mult mai mare decât adolescenții abstinenți de a divorţa după căsătorie;
- adolescenții neabstinenți au o sansa mai mare decât adolescenții abstinenți de a avea căsătorii neîmplinte, pline de conflicte, și o viață conjugală nesatisfăcătoare
- adolescenții neabstinenți descoperă, migrând de la un partener la altul, că se simt tot mai mizerabil și neîmpliniți, și că, în loc de simțăminte de afecțiune pentru persoana de sex opus simt dezgust
- abilitatea de a forma relații sănătoase, mature și de lungă durată este mai scăzută la persoanele care nu practică abstinența
- adolescenții neabstinenți ei înșiși își atribuie dificultățile emoționale relațiilor sexuale multiple și nestabile;
- riscul de infecție cu boli transmisibile e de asemenea cu mult mai ridicat la tinerii neabstinenți. 70 de milioane de americani la ora actuala suferă de o boală sexuală transmisibilă, iar anual 19 milioane de noi cazuri apar. Jumătate din noile cazuri se ivesc la tineri sub 25 de ani. În anii 60 erau cunoscute doar două boli venerice – gonorea și sifilisul, ambele fiind tratabile cu penicilina. Astăzi însă, sunt cunoscute cel puțin 25 de boli sexuale transmisibile, dintre care multe nu se pot trata. În anii 60 doar unul din 15 adolescenți erau infectați cu boli transmisibile. Astăzi unul din patru adolescentii neabstinenti americani sunt infectati cu o boala transmisibilă;
- incidența sarcinii e ridicată. 50% dintre tinerele americane neabstinente rămân gravide în timp de un an după ce își încep viața de intimitate;
- persoanele neabstinente beneficiază de o probabilitate redusă de fericire conjugală și de sanse mai mari de a nu se putea ajusta vieții de familie.
Este foarte probabil, afirmă autorii, că tinerii care se confruntă cu aceste consecințe nu au fost informati de efectele negative ale neabstinenței pe parcursul pubertății. În sondaje de opinie efectuate în SUA, 70% dintre adolescentele și 55% dintre adolescenții care nu au practicat abstinența afirmă cu regret că nu au ramas abstinenți până la căsătorie. De asemenea majoritatea dintre ei recomandă predarea cursurilor de abstinență în liceu.
Un alt fapt interesant confirmat de oamenii de știință este că viața de intimitate e mai mult decât un simplu act fizic. De fapt, spun autorii, cel mai important organ sexual al ființei umane e creierul. ("What we now know from science is what some have been saying for years – that the largest and most important sex organ is the brain.") (Pagina 26)


Structura creierului și impulsul sexual
Interesantă de asemenea, este constatarea că femeia și bărbatul secretă substanțe diferite care însă, în momentele de intimitate, generează simțăminte și senzații compatibile de plăcere la nivel cerebral.
Oxitocinul de exemplu e o substanță chimică prezentă în creierul ambelor sexe, dar e mult mai activă la femei. La femei emiterea oxitocinului e declașată de mângâiere. Cu cât femeia e mângâiată mai mult, cu atât emiterea oxitocinului e activată mai intens. Rezultatul acestui fenomen e atașamentul femeii de bărbat, declanșarea încrederii femeii în bărbat și dorința de intimitate. Același efect îl are și relația dintre mamă și copilul pe care îl alăptează. Cu cât o mamă își ține copilul mai mult în brațe, cu atât oxitocinul formează o legătură tot mai strânsă între ea și copilul ei. Iar în momentele de intimitate creierul feminin e inundat cu oxitocin rezultând în simțăminte de plăcere și afecțiune și dorința de a continua relația de intimitate cu bărbatul căruia i-a acordat încrederea. În consecință, relația și legătura dintre bărbat și femeie tind să devină permanente. Asta explică în mare măsură, spun autorii, impulsul sau instinctul monogamiei cu care am fost toți înzestrați la naștere.
În consecință, e deci ușor de înțeles de ce relațiile intime în afara cadrului monogam și conjugal sunt dăunătoare. O dată ce o femeie e atașată de un bărbat printr-un act de intimitate iar apoi relația se întrerupe ori e înlocuită cu alte relații, relația inițială e vătămată, încrederea dispare, și apar vătămări emoționale. Aceleași repercursiuni apar și la femeia a cărei încredere e înșelată – abilitatea creierului de a emite oxitocinul e neutralizată.
În contrast, vasopresinul e substanța neurochimica care afectează relațiile de intimitate în bărbați. După cum oxiticinul o face pe o femeie să fie atașată bărbatului ei, vasopresinul îl face pe bărbat să fie atașat atât de femeie cât și de copiii lui. Structura chimică a oxitocinului și a vasopresinului e similară și acționează similar, dar din direcții opuse. Vasopresinul e substanța principal responsabilă pentru instinctul de monogamie în bărbați. Deseori e numit "molecula monogamiei". După cum în momentele intime oxitocinul inundă creierul feminin, vasopresinul inundă creierul masculin cu plăcere și dorință de atașament permanent. În felul acesta, viața de intimitate "constituie o experiență intensă de conectivitate", iar "căsătoria, relația de intimitate în care conectivitatea e cea mai durabilă și puternică" (p. 61).
La fel ca și în cazul femeilor, cînd bărbații se aventurează în relații intime nesănătoase vasopresinul nu își face efectul normal. Studiile asupra creierului masculin făcute în contextul momentelor de intimitate arată că atunci când relația dintre bărbat și femeie nu e sănătoasa, creierul nu declanșază emiterea vasopresinului. Aceleași studii arată că bărbații care nu practică monogamia și întrețin relații de intimitate cu diferite partenere își obișnuiesc creierul să devină imun în momentele de intimitate, iar emiterea vasopresinului este blocată.


De ce să aștepți?
De ce deci e recomandată abstinența până în momentul și doar în cadrul căsătoriei monogame? În primul rând pentru că creierul adolescent nu e matur. Deciziile făcute de un creier imatur afectează procesul de maturizare al creierului și direcționarea lui spre un destin pozitiv sau negativ. În viața de intimitate relațiile frecvente de atașament urmate de întreruperea lor cauzează simțăminte de depresie. Ele afectează negativ și capacitatea creierului de a trasa o direcție morală și stabilă vieții și îl face nedisciplinat. Iar indisciplina rezultă în riscuri mai mari privind contactarea de boli transmisibile sau sarcini nedorite. Fiecare act de intimitate rezultă în atașament. Cu cât atașamentele sunt mai dese dar cu persoane diferite, cu atât mai dificil va fi realizarea unui atașament monogam permanent sau de lunga durată.
În al doilea rând, statistic vorbind, relațiile de intimitate începute înainte de vârsta de 21 de ani au o șansă mai ridicată de a nu fi permanente. Studiile făcute în SUA arată ca 44% dintre tinerii americani și 58.1% dintre tinerele americane care își încep viața sexuală la 16 ani vor avea de la cinci parteneri sexuali în sus până ajung în anii 20 ai vieții. Doar 10% dintre acești adolescenți rămân monogami. Dacă însa încep viața sexuală după 20 de ani, doar 15% dintre ei vor avea cinci parteneri sexuali sau mai mulți pe parcursul vieții, și 52% dintre ei vor duce o viață monogama permanentă. Cu cât relația monogamă e mai lungă cu atât atașamentul reciproc crește în intensitate, dând stabilitate relațiilor de familie și copiilor.
În al treilea rând impactul vieții de intimitate asupra creierului e de lungă durată, fie în sens negativ fie pozitiv. În sensul negativ rezultă în comportamente sexuale aberante, autodistructive și dăunătoare societății. Poate rezulta de asemenea în șantaj și manipulare.
În al patrulea rând indivizii care practică abstinența până la căsătorie își asigură o viață conjugală de calitate și succes. Ambii parteneri cred în abstinență și în monogamie, iar asta rezultă în relații de încredere care la rândul lor determina satisfacția în viața de intimitate.


Aspecte practice de promovare a abstinenței
McIlhaney și McKissic recomandă și măsuri concrete pentru promovarea abstinenței la adolescenți. Cum?
- Prin implicarea părinților. Fiecare părinte, spun autorii, trebuie să fie un model de abstinență pentru copiii lui. Sondajele de opinie din SUA indică faptul că tinerii au mai multă încredere în părinții lor privind normele vieții de intimitate decât în prietenii sau cunoștințele lor. Spre deosebire de generațiile trecute, părintii de astăzi beneficiază de studii și date concrete privind virtuțile abstinenței și pericolele lipsei de abstinență. Autorii recomandă ca părinții să aibe un dialog continuu și permanent cu copiii lor privind viața de intimitate. Iar explicațiile trebuie să fie clare și ferme. Printre altele, părinții sunt încurajați să discute cu fetele despre folosirea contraceptivelor, care instigă la activitate sexuala. Studiile arată că acolo unde părinții sunt implicați, rezultatele în viața copiilor lor sunt vizibile. De exemplu, adolescenții ai căror părinți exprimă dezaprobare față de viața sexuală înainte de căsătorie sunt și ei mai puțin tentați să-și înceapă viața sexuală înainte de căsătorie. Iar după căsătorie viața conjugală e calitativ superioară adolescenților neabstinenți. De asemenea ei practică monogamia.
- Abstinența se poate de asemenea promova prin ceea ce autorii numesc "renașterea spirituala" a tinerilor. Asta implică motivarea tinerilor să afirme o promisiune de a rămâne puri până la căsătorie iar după aceea să ducă o viață de fidelitate conjugală. în plus, cere și implicarea întregii comunități pentru reducerea activității sexuale a adolescenților. Autorii dau diferite exemple din comunități rurale din SUA unde în anii 80 rata abstinenței la adolescenți a crescut cu 50% prin implicarea bisericilor și al liderilor civici și religioși.
- Alte modalități includ:
(1) formarea de relații de prietenie între tinerii care practică și afirmă abstinența;
(2) practicarea abstinenței sexuale simultan cu practicarea abstinenței față de alți factori nocivi, cum ar fi tutunul, alcoolul, drogurile, pornografia;
(3) afirmarea virtuților abstinenței în relația cu adolescenții terți care, cu toate că nu sunt copiii noștri totuși ne intră în casă;
(4) limitarea contactului fizic între adolescenți înainte de căsătorie;
(5) implicarea adolescenților în activități care declanșează emiterea de dopamină în creierul uman (o substanță chimică care și ea dă satisfacție), cum ar fi îndeletniciri academice, arta, muzica, activități atletice, munca voluntară sau filantropică, dezvoltare spirituală, sau implicarea în viața de biserică și civică.


Evoluționiștii pierd
Gândul final al autorilor este că studiile asupra creierului uman au dovedit greșite teoriile darwiniste privind sexualitatea umană. Teoria evoluționistă modernă afirmă că ființa umană a evoluat să fie predispusă spre promiscuitate. Femeile sunt predispuse să întrețină relații de intimitate cu multipli parteneri până află bărbatul cu cele mai bune gene. Iar bărbatul face la fel până când o femeie îl alege să devină tatăl copiilor ei. Rezultatele ultimelor cercetări științifice efectuate pe creierul uman însa, dovedesc tocmai opusul: am fost desemnați și creați intenționat să fim monogami pe parcursul întregii vieți. Aici e sursa fericirii pe viață. Iar cei care deviază de la această normă fundamentală a naturii suferă consecințele arătate mai sus.


Recomandăm o scurtă recenzie a acestei cârti apăruta în St Louis Dispatch în decembrie 2008.
www.colleen-campbell.com/P-D_Columns/PD081211HookUp.htm

sursa
Alianța Familiilor din România
www.alianta-familiilor.ro





17 august 2010

...un banc

Colegii mei bărbaţi ne mai spun din când în când câte un banc. Azi a fost rândul lui George:
"Un domn, sătul de propriul câine, s-a hotărât să scape de el. L-a dus şi l-a lăsat căteva străzi mai departe de curtea sa. La scurt timp, câinele a revenit acasă. Omul nu s-a dat bătut şi l-a dus în alt cartier, sperând că nu mai recunoaşte drumul înapoi. Şi de data asta câinele a dovedit că stă bine cu memoria şi mirosul. Aşadar, l-a determinat pe stăpânul lui să-l ducă atât de departe, încât să se rătăcească definitiv. 
După un timp de la plecarea acestuia,  nevasta bărbatului răspunde la telefon: Alo, da! La celălalt capăt al firului, soţul său întreabă: Draga mea, câinele nostru s-a întors acasă? Soţia îi spune că da, de ceva vreme. Uşurat, bărbatul continuă: Dă-mi-l la telefon că m-am rătăcit!"

...şi un cântec ce mă distrează de cîte ori îl ascult...


16 august 2010

Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii?

"...nu se petrec minuni şi nu cad stele
ca-n nopţile copilăriei mele!"
Magda Isanos



Doamne unde-ai să ne-aşezi pe noi?

Doamne, unde-ai să ne-aşezi pe noi,
visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună şi-am trăit goi?
N-am avut alt-avuţie
Decât praful de pe tălpile noastre,
Altă casă decât zările-albastre
Din copilărie.
Oamenii, ocolindu-ne-au zis:
Cine sunt aceşti vânzători de vis?
N-am avut linişte, n-am avut mas-aşezată,
însă Tu ne zâmbeai câteodată.
Te-arătai la sfârşitul câte unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Şi noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile.
Doamne, dintre toţi copiii Tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greşit şi primeşte-ne-n grădinile
pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune-Ţi mânile
pe ranele noastre prea pământeşti
şi spune că ne vindeci şi ne primeşti.



Logodnă

Logodnicul vine-n amurg,
vesele pletele-i curg.
Puneţi-mi rochii albastre, flori.
N-auziţi paşii biruitori?

Unde-i inelul scump, dăruit?
Luna nu vrea să-l zărească.
O, ce poveste copilărească:
cum ne-am văzut, ne-am iubit.

Fragedă, inima ni s-a frânt.
Prielnici de-acum ne fie
zeii cei blânzi din pământ
şi-ai cerului zei o mie.

Creanga belşugului, necontenit
scuturată de noi, rodească.
O, ce poveste copilărească...
cum ne-am văzut, ne-am iubit.



Ultimul sărut

Buzele tale scumpe-n astă seară
inima tristă mi-au pecetluit,
ca dragostea ce-acolo a-nflorit,
cât vei fi departe să nu moară.
Şi toate câte vieţii i-am furat,
cu lacomă şi-nfrigurată mână
(orice-ar veni de-acuma), să rămână
ca-n clipa asta bun şi neîntinat.

Buzele tale triste mă rugară
- pecetluindu-mi inima, tăcute -
să nu las amintirile să moară
când numai ele n-or mai fi trecute.




Oamenii mă uimesc

Oamnenii mă uimesc şi-acum.
Aş vrea să cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor şi-n drum
larg să-mi alătur paşii de paşii lor grei.

Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvânt să nu aibă-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noapte, s-ascult.
O viaţă-aş vrea, o viaţă oarecare,
atât de strâmtă-ncât să pot dormi
şi uita vocile nepământene;
cerul molatec, destrămat în gene,
să nu poate visuri zămisli.

Uneori îmi spun: am să mor
atât de singuratecă-n mijlocul lor;
limba simplă-a bucuriilor n-am învăţat;
am să mor ca o pasăre care prea mult a zburat,
dar n-a făcut cuib nicăieri.
În loc să trăiesc, am cântat melancolicul ieri;
şi semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni?
Mă-ntrebau pururi privirile-omeneşti.
Din pământ ca noi toţi porneşti,
dar este-n inima ta o pace si-o-ntunecime
din care cresc nişte vorbe ciudate. "Mulţime,
nu mă goni, ca voi sunt, ca voi sunt şi eu!"
Dar ei mă lăsau deoparte mereu,
şi cuvântul "poet" răsuna în râs,
pe buzele lor, care n-au sărutat, n-au surâs.


 


Aş vrea un basm

Aş vrea un basm, dar cine să mi-l spună
când a tăcut de-o vreme chiar şi vântul?
E focul stins şi noaptea-i fără lună
şi muzei mele i-a-ngheţat cuvântul.

Era o fată şi-un bunic bătrân;
erau poveşti şi maci aprinşi în lunci;
parfum şi greieri ce cântau în fîn - 
şi-i mult de tot de-atunci.

Bătrânu-i mort acum, şi buzele-i sunt mute.
El doarme-n sânul bunului pământ,
şi de-ar trăi, azi, cine să-i asculte
povaţa înţeleptului cuvânt?

A scârţâit o mobilă prelung,
şi vântul parcă plânge la fereşti -
neostenite clipele se scurg.
Nu-i nimeni să m-adoarmă cu poveşti.

...casa ţărănească de altădată

...iubesc casele tradiţionale româneşti! Lemnul şi piatra au ceva din căldura acestui pământ, au ceva din sufletul celor ce s-au contopit cu el... Câte oare ar avea de povestit o bucată de lemn când arde în cămin şi trosneşte îndemnând la visare, ori un căprior ce susţine casa răbdător, ori o piatră de râu peste care au trecut valurile râurilor, ducând cu ele doruri şi oftaturi de îndrăgostiţi, cântece de jale şi de mari iubiri, şoapte de vânt şi glas de bucium, nume de eroi şi strigăte de luptă, chiote de victorie ori păreri de rău pentru decăderea oamenilor...
Într-o astfel de casă îmi închipui că gândurile murdare se zbuciumă, se chircesc până la pieire, nu-mi pot imagina că un om poate trăi altfel decât în sfinţenie în braţele caselor de demult!
Şi când le trec pragul, prin muzee, desigur, gândul meu mă împinge să-mi fac cruce, ca în Biserică, dar, sub apăsarea lumii de azi, las numai gândul să îngenuncheze cu evlavie pe pragul ce tace ca un înţelept cu părul alb când îl asaltează cu întrebări nechibzuite oamenii fără Dumnezeu...

14 august 2010

...gânduri despre Maica Domnului

...de Sf. Siluan Athonitul

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu.
Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.
Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.
Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.
Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Presfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe care sufletul meu Îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: "Nu-i frumos pentru mine să mă uit la tine să văd ce faci!" Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.
Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei.
Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.
Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire. 


LA MULŢI ANI TUTUROR! MAICA DOMNULUI SĂ NE OCROTEASCĂ PE TOŢI!
 

11 august 2010

...desculţă pe asfalt...

Azi, pe trecerea de pietoni, mi s-a rupt sandaua... Şoferii, că le-a plăcut sau nu, au aşteptat să traversez cu viteza melcului, târând după mine sandaua cu pricina. Am crezut ca este doar catarama de vină, dar era ruptă de-a binelea. Ce să fac? În mijlocul trotuarului... trebuia să iau o hotărâre rapidă... Am prins-o la loc sa văd dacă rezistă... Da de unde? Nici vorbă, la al doilea pas eram iar desculţă. Aşa că, n-am mai stat pe gânduri, m-am descălţat, am luat sandalele în mână şi-am pornit cu fruntea sus mai departe... Ironia întâmplării: eram îmbrăcată elegant. Dar, având în vedere că se poartă sandale cu talpă joasă... nu cred că au observat prea mulţi isprava mea... Un singur tânăr m-a măsurat ceva mai lung, iar în dreptul meu am observat că-i mijea un zâmbet pe buze... E, asta e!, îmi venea să-i spun... 
Noroc că eram aproape de casă, ghinion că vreo câţiva metri am măsurat temperatura trotuarului cu propriile tălpi... era de jar, şi iar noroc că imediat am ajuns la umbră. 
Uite-aşa, mă gândeam pe drum, când nu avem de ales, lăsăm la o parte orice jenă şi etichetă, altfel poate că nici plătiţi nu am oferi spectacole de felul acesta... poate doar ca acte de bravură, dar acelea se oferă tot gratuit şi mai ales când suntem foarte tineri şi vrem să facem, cu orice preţ, pe eroii ori chiar şi în timpul unei vârste înaintate, dar imature, sau din nonconformism.
Mda, în copilărie alergam desculţă mai toată ziua, în adolescenţă nu mă mai încânta, se murdăreau unghiile, iar tata mă lua peste picior: "Mai lasă, dracu`, papucii ăia, nu vezi că te împiedici în ei! Umblă desculţă, tată, doar eşti acasă, să simţi pământul ţării sub picioare..." Eu mă strâmbam şi mă abţineam de la replică. 
Oricum, pe străzile oraşului este pentru prima dată când merg desculţă. Pentru orice există un inceput, nu?