BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

22 iulie 2013

...întru bucuria copilului meu!


Dumnezeu iubește copiii. De aceea ne-a îndemnat să-i lăsăm să meargă la El. Copiii au inima curată, ochii lor te privesc drept și adânc, fără ocolișuri, zâmbetul li-e sincer și cald, iubirea întreagă o dăruiesc necondiționat și fără rezerve. Atunci nu știu de ce ne-am mira că și oamenii mari iubesc copiii. Dar și copiii se iubesc între ei. Nu mai vorbesc de animale, se atrag reciproc, se regăsesc unii pe alții în felul de a iubi.
Și totuși, mă surprinde modul spontan în care copiii cheamă pe ceilalți lângă ei și tot ei răspund, dacă sunt chemați, cu o bucurie și-un freamăt pe care maturii le pierd undeva pe drumul vieții.
De câte ori ieșim la plimbare sau la cumpărături, la concerte, da, da, chiar și la concertele în aer liber, cu bebelușa noastră, legăm prietenii... care de care mai neprevăzute și mai pline de savoare. Atâta doar că sunt repezi și scurte, deși proaspete... ca apa izvoarelor de munte!
Într-o zi, caldă zi, întorcându-ne de la cumpărături, cu soarele urmându-ne vesel pe deasupra capetelor, în timp ce povesteam de-ale noastre, ne pomenim cu un băiețel, avea cam 3-4 anișori, că-și desprinde mânuța din mâna mamei lui și fuge spre căruciorul Xeniei, îl cuprinde în brațele mici și, tam-nesam, o sărută pe obrăjor. Apoi... dă iar fuguța și o ia pe mămica de mână. Nici nu am avut timp să gândim măcar. Parcă a coborât o rază de soare și-a urcat repede înapoi.
Aseară, în mulțimea strânsă la concert, ne-am împrietenit cu un băiețel, alt băiețel, mămica lui îi spunea tatălui:”Nu l-am văzut niciodată să se joace atât de frumos cu o fetiță!”, cu un cățel, săruta încântat mânuța Xeniei și ea i-o întindea râzând fericită, cu o fetiță și cu mulți alți tineri, mai toți cei care treceau pe lângă noi simțeau nevoia să-i mângâie obrăjorii sau mâinile jucăușe. Unul dintre ei a și remarcat: ”Toți vor s-o atingă!”
Spre casă, în tramvai, o buni ne-a povestit despre nepoțelul ei Luca și ne-a făcut să râdem și să uităm de somnic, căci apăruse moș Ene pe la gene și nu puteam să adormim, ea a ghicit și s-a oferit să ne scoată din încurcătură, așa cum florile își oferă parfumul și culorile, simplu, fără să ceară plată în schimb.
Toți venim înspre copii, cuceriți de ceva de nedefinit dinlăuntrul lor, după care tânjim și noi, ceva ce cunoaștem cu inima, căci l-am avut în stăpânire cândva, de care ne e,
adesea, dor și jale, știind că doar regăsindu-l vom putea intra fără teamă în Împărăția lui Dumnezeu.