BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

30 august 2008

Sarutul sufletului meu



Lasa florile
sa surada
sub plaia lacrimilor mele!
Tu nu stii
ca sufletul meu
le-a sarutat
o data cu ele?..

...ce ziceti de imaginea de mai sus? ...pe mine m-a facut sa zambesc uimirea omului in fata sculpturii...totusi, stiti ce se spune: cat timp ne mai putem mira, minuna de ceva, nu suntem pierduti, nu ne-a secat puterea de a trai noi emotii! ...si e ceva!...daca stam sa ne gandim ce multi oameni apeleaza la mijloace extreme pentru a putea visa, tresari, uita, pentru a putea suporta VIATA!
 
...dar despre poza de mai sus ce parere aveti?...mie mi-a trecut prin cap ideea ca omul isi schimba de-a lungul timpului infatisarea exterioara si...tot ce tine de moda...dar interiorul ramane aproape neschimbat,il masluieste nitelus cu maniere civilizate,ca lupul, isi schimba parul...naravul insa...tot un fel de narav lupesc il determina sa-si sfasie semenii...si cu cat se dezbraca mai mult de haine, cu atat mai mult parca simte nevoia sa arunce departe orice strop de bun simt si de morala...spiritul...si l-a inchis cu multe lacate, nu stiu daca a aruncat si cheia, ma intreb doar cat de trist se uita la el, neputincios, ingerul lui inlantuit...neputincios? ...desigur, caci nimic nu poate fara voia omului sa schimbe, nici macar Dumnezeu, prin darul Caruia ne putem bucura de atata libertate si de respectarea liberului nostru arbitru...

Copilăria mea

   
 

                                      Adesea mi-amintesc copilăria mea,
Cu vise împletită și scânteieri de stea...
Mi-e dor să fiu prințesa ce poartă rochii lungi,
Din garderoba mamei, cu flori, buline, dungi...

Eu tatăl să-mi iubesc ca sarea în bucate.
Degeaba-i împărat, nu le știa pe toate.
Să sufăr alungată și prințul să-mi găsesc
Și-alăturea de el pe veci să-mpărățesc.

Din bâta mamei crudă, ce-ades mă pedepsea,
Să-mi fac spad-ascuțită, să-mpart dreptatea mea, 
Căci azi sunt cavaler, și nu așa, oricare,
Al Mesei cea Rotundă să fiu e o onoare.

Iar mâine sunt Sheriff, cu un pistol la brâu,
Îi urmăresc pe hoți la margine de râu,
Cu-o gașcă de băieți mă-ntrec la cățărat
În sălciile bătrâne și în salcâmii-nalți.

Și-am să mai plec prin lume, ce este strâmb să-ndrept,
Să-i aflu pe nemernici și să-i apuc de piept,
Să îi adun pe toți, strângându-i la un loc,
I-aș arunca-ntr-o groapă și-apoi să le dau foc.

Dar uit de toata astea, mă întristeaz-adânc,
Mai bine mă mărit, m-am săturat să plâng.
În rochia-alb-a mamei, pantofii ei cu toc,
Cu străbunic-alături prin curte-ncing un joc.

Mi-e dor să mă ascund cu-o carte-mprumutată,
Pe rupte s-o citesc, pe toată dintr-o dată.
Ce foame! Nu mi-e sete! Nu-mi trebuie nimic!
Acum sunt în balon! Jules Verne m-a însoțit!

Să plâng, chiar și trei ceasuri, să îl conving pe tata
La cinema la 8 să-și lase și el fata,
Să fiu cu-ai mei prieteni la filmul preferat,
”Întoarcerea lui Jedi” rebelii i-a salvat.

Mi-e dor s-alerg desculță prin lanuri verzi de grâu,
Să-mi ud poala rochiței jucându-mă la râu,
Să-mi prind la piept genunchii într-un amurg roșcat
Și să oftez in taină visând la un baiat!

  Mi-e dor să simt cum seara se-apleacă peste sat,
Să ma închin sfioasă când clopotele bat,
Mi-e dor s-ascult în noapte al broaștelor concert
Și-al greierilor cântec să mă adoarmă-ncet!

  O, Doamne, Sfinte Doamne, de toate mi-este dor,
Rămase azi in urmă prin timpul călător,
Să fiu, măcar în joacă, ce nicicând nu pot fi,
Putem mari să visăm că suntem iar copii?

Anii de liceu (colegilor si prietenilor mei din anii de liceu, cu drag si dor!)




Anii de liceu!...Prima mea iubire!..
Fermecata lume, vis si fericire...
Dragii mei prieteni, ce ades va strig,
Uneori mi-e frica, parca, si mi-e frig...

Cum sa prind eu astazi, oare ce cuvinte
Sa astern aici, sa v-aduc aminte?
O! Salut, colega! Nu prea te-ai schimbat!
Ai trei fire albe? Asta-i, esti barbat!

A! Si domn` director! Cel cu cromozomu`...
Nu mai e director? Ce ti-e si cu omu`!
Uite-o pe diriga! Si pe diriginte!
Daca nu e unul, cel`lalt ia aminte.

Profii, bata-i vina, ei au incercat
Sa ne-nvete carte! Noi am invatat?
Nu conteaz-acuma cat ne-a folosit,
La un colt de strada viata ne-a pandit.

Ei, dar sa las astea...Hai sa ne-amintim!
Vineri! Matineu! Noi nu mai chiulim?
Mergem toti ori ce? Protesteaza doua?
Ce-au facut ne-or spune maine ele noua.

Hopa! Domn` director cu o joarda lunga
Ne opreste filmul si pe rand ne-alunga,
Ne aduna-n hol, predica si-o tine...
Ma pufneste rasul, de-altfel si pe tine.

Seara distractiva! E in top Lambada!
Clasa XII-B astazi ne e gazda.
Se danseaza fox, mai ales in doi,
La cei mari privim astia, micii, noi...

Fuga-n internat pasii repetam,
Transpiram grozav pana invatam!
Maine avem teza! Da! Si..la romana...
Eminescu, dragul, am un as in mana...

Sambata spectacol! Internatul lipsa!?
Suntem pedepsiti! Fara noi...ECLIPSA!
Si unde mai pui ca s-a si aflat:
Vine la Camin, in concert, Compact.

Domnisoara draga, pedagoga noastra!
Ieri ati fost eleva chiar si dumneavoastra!
Am convins-o-,n fine, si-am interpretat
"Cant pentru prieteni" la concert Compact.

Maine avem voie la un film. Ce film?
Parca mai conteaza! Hai sa ne-ntalnim!
Dragostea e-n floare! Visele in toi!
Ce frumoasa-i viata! Suntem amandoi!

O! Vreau s-o scurtez! Multe as mai scrie,
Dar ea este, biata, doar o poezie,
Ma indrept tacuta dinspre rasarit
Spre apusuri triste:bac-ul a sosit!

Nu avem emotii! Inca ne-amintim
De banchetul magic! Ce n-am da sa fim
Inca vreo trei zile clasa noastra iar
Cu cei doi pisoi in autocar.

Sa nu se sfarseasca drumul niciodat`!
Am sa fiu femeie, tu vei fi barbat!
Insa pot sa jur, pentru voi toti eu:
N-om uita nicicand anii de liceu.

29 august 2008

Imi aduc aminte

Imi aduc aminte de-o poveste veche
Cand copil fiind, mai stiam visa...
Aveam primaveri ce-mi treceau prin suflet
Si pomi infloriti langa casa mea.

Si-atunci cand tristetea imi dadea tarcoale,
M-ascundeam tacuta printre flori de mar,
Cate-un pitigoi imi canta doar mie,
Fruntea-mi mangaia vantul calator.

Lang-un colt de cer aplecat spre mine
Eu teseam din stele vise si culori,
Fermacata stam langa rau in noapte,
Beata de iubire si parfum de flori.

Licurici dansau pe deasupra apei,
Valuri langa mal se spargeau pe rand,
Salcii suspinau frematand alaturi,
Eu spuneam povesti adunate-n gand.

Nu stiu de ce astazi le-am pierdut pe toate,
Printre primaveri ma mai ratacesc,
Insa nu mai am stele-n ochi si vise
Parca tot mai rar peste ani gasesc.



26 august 2008

Copilaria

...dupa un text de Ionel Teodoreanu


Alergam in urma ei
si o strigam...
Glasul meu innecat n-a oprit-o...
Doar o piatra din drum
I s-a pus in cale:
"Fie-ti mila de ea!"

Eu ramasesem in loc;
Priveam buimacita
cum toate visele mele
pier in departari...
S-a uitat o clipa inapoi,
mi-a facut un semn cu mana
si-apoi...s-a dus...
A trecut, a trecut...
copilaria...

Copilul din mine










Ce liniste-adanca e-n preajma mea azi,
eu caut departe prin geamu-aburit,
ceva sa ma faca sa ard ca-n trecut,
ceva-ndepartat ca pomul oprit.

Cad fulgii pe strazi, dar nu mai alerg
sa-ntorc casa pe dos, sa strig razand"Ninge!"
Un gust de amar pluteste pe toate,
imi duc palma la ochi si-mi spun stins:"Ajunge!"

Si bradul e palid, colinda e trista,
iar mosu-i batran, azi poate lipseste...
Desi e Craciun, eu caut prin colturi
copilul din mine, acel ce iubeste

si fulgii, si noaptea, si-o carte-nflorata,
si strazile goale, si pasii pustii,
ce canta colinde la portile-nchise
si-i spune-unui mos deghizat poezii.

Copilul acesta sta trist intr-o parte,
se uita la mine cu ochii lui blanzi,
de parca mi-ar spune:"Asa-i cand esti mare,
da-ncearca, te rog, hai, fa-te ca razi!"

Iar eu ii zambesc si-o lacrima cade,
se scurge-argintata, pierind undeva,
si parca mi-aduc aminte de mine
si-astept sa se-ntample-o minune...ceva...



Nebunul


Stă la poarta mănăstirii un nebun pribeag.
Oameni trec pe lângă el, frunze cad șirag...
Vântul îi zburlește părul, ochii lui apoși
Oglindesc, privind in gol, falnici chiparoși.


Zdrențuit, slăbit, desculț...Albe, tremurânde,
Rugăciuni rostesc, în șoaptă, buzele-i flămânde.
Zvârcolindu-se în sine, țipă disperat:
"Oameni buni, eu sunt Iisus! Oare m-ați uitat?"


Și începe ca să joace, sare-ntr-un picior,
Râde-n hohote nebunul, oameni se-nfior...
Un călugăr vine fuga, aspru-l dojenește,
Ca dintr-un coșmar trezit stă și îl priveste.


Ochii triști lucesc metalic unui gând ascuns,
Pironiți stau pe călugăr, chipul i-au pătruns,
Și sălbatici îl măsoară, flăcări aruncând,
Ca un demon din adâncuri groază semănând.


Brusc se uită înspre ceruri, se așază-n drum.
Desenând cu-n deget linii, spune-adesea:"Fum!
Fum și paie! Viața asta! Ce nebun sunt eu!
E-un călugăr! Num-atâta! Nu e Dumnezeu!"


CĂLUGĂR ŞI ÎNGER

Flori de salcâm în grabă, mirate, se deschid
Luminii din albastre, curate dimineţi,
E-atâta frumeseţe-n primăvară, oameni,
De parcă-n lumea asta n-ar mai fi tristeţi!

O toacă-n depărtare în cântec cheamă tainic

La rugăciune nouă pe sfinţi şi credincioşi,

Un înger alb şi trist stă visător deoparte,

I-s ochii mari şi negri, și calzi, şi luminoşi.

Călugăru-i din dreapta spre ceruri se închină,

E tânăr şi-ndoiala îl macină ades,

Se-ntreabă uneori şi nu mai ştie-anume

De-i rău ori de e bine din toate c-a ales

Să-mbrăţişeze cerul şi inima să-şi facă

Altarul de iubire la care cei pierduţi

afle o fărâmă de linişte, de pace,

Din goi să se întoarcă puternici şi avuţi.

Surâde acel înger şi-l lasa să se zbată,

I-admiră conştiinţa, spectacolul sublim,

Ce-ntrece-n frumuseţe şi cerul, munţii, marea,

Ea, ghimpele ce-nțeapă când Vieții îi murim.

Flori parfumate vântul aruncă peste ei,

Pline de alb şi soare din pomul încărcat,

În braţe-l ia-al său înger şi-l mângâie pe creştet...

Călugărul se simte cu sine împăcat!


Taranul


E-o zi cu soare-afara, orasul forfoteste,
La margine de strada taranul se opreste.
Se-aseaza calm, domol, pe cosul de gunoi
De parc-ar sta oleaca la margini de zavoi.


Isi pune bat-alaturi, caciula tacticos
O ia in mana dreapta si-o poart-asa frumos
De parca ar urma sa tin-o cuvantare.
Stranuta zgomotos, ca sta cu ochii-n soare.


Zambeste! Cui? Ce-i pasa? Pe-alaturi se petrec
Atatia oraseni, pe dinainte-i trec...
El sta si se-odihneste si ochii parca-i spun:
`O, Doamne, ce de soare am intalnit pe drum!`


I-o tainica lumina pe chipu-i linistit,
In ochii mari si blanzi albastru-a navalit,
Il vezi ca nu te vede, adanc preocupat
De-un gand pe care-l simti ca este alb, curat.


Ei, gata-i e odihna, caciula-si potriveste
Si ajutat de bata agale o porneste...
Se mai opreste-o clipa, aminte si-a adus
Sa-si faca-o cruce mare privind a ruga-n sus.

25 august 2008

Acolo un plans se zbatea


Cad peste mine taceri,
Ma pierd in lumina amara
Si sfanta a tristelor seri
Cand pasii ma poarta afara.
In neguri sta luna de ceara,
Atarna pe bolta catran,
In soapt-adierii de vara
Se leagana frunza pe ram.
Parfumuri de tei milenare
Plutesc pe hotare de dor,
Tarziul din ieri astazi doare,
Trei vise se nasc, patru mor.
Aici stam de veghe cu mine,
Acolo un plans se zbatea,
Tristetea transforma-n ruine
Palatul din inima mea.
Trec poduri de gand nesfarsite
S-ajung unde sunt, sa aleg
Ce n-am de ales, obosite,
Visele-mi lacrimi culeg...