BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

28 iulie 2010

Sonet, de W. Shakespeare

Fii josnic, josnic de eşti socotit,
a fi sau a nu fi pot fi totuna
când bucuria ta s-a năruit,
când cei din jur i-adaugă minciuna!
De ce se-ndeamnă atâţia ochi ce vând
fierbintelui meu sânge să se-nchine;
mârşavii. mârşăviile vânând
de ce aşează răul pe-al meu bine?
Nu, sunt ce sunt! Şi nu pe-acelaşi prag,
nu-mpart cu nimeni vinile şi treapta,
eu pot fi drept, ei strâmbătate-şi fac,
murdar, ochianu-i ce-mi citeşte fapta...
Răul de-l văd cum creşte şi-l îndură,
oamenii-s răi şi-s regi în ţări de ură!

27 iulie 2010

A FI DISTRAT, de Al. PALEOLOGU

Distracţia e o manifestare a setei de cunoaştere. Distratul, absorbitul de gânduri lăuntrice sau fascinat de spectacolul lumii externe, din care surprinde detalii revelatoare, urmărindu-le cu o curiozitate plină de mirare, e nedisponibil, absent la solicitările imediate, fiind total solicitat de cunoaştere. 

 
Ceilalţi, deştepţii, isteţii, consideră realitatea gata făcută, cunoscută, clasată; o preiau în bloc, în fond schematic şi abstract; trec prin viaţă fără să bănuiască esenţele, percep cu promptitudine tot ce e convertibil în cifre sau practice combinaţii, dar nu ştiu nimic sau prea puţin despre viaţă. Numai distraţii apercep realul, numai ei ştiu să descopere.


26 iulie 2010

... prietenilor mei...

 

...acelora care cică nu mai au  nevoie să mă spovedesc la ei, ca să ştiu ce fac,  fiindcă îmi citesc blogul... dragii mei, stiţi ce făceam acum câteva clipe? Citeam... Ce? La Medeleni... Ah, Doamne, ce urâtă e lumea uneori, dar ce bun prilej să evadezi printre cuvintele cărţilor pe care le iubeşti... Mă cuprinde o duioşie fără margini când dau iama în poveştile lui Ionel Teodoreanu... Ce frumoşi sunt oamenii din cărţile lui, chiar dacă mai şi greşesc şi mai sunt şi trişti... Mi-e atât de dragă Olguţa şi felul subtil, învăluit  într-o înţelegere ca de mătase, în care Teodoreanu o obligă să  vorbească, dincolo de cuvinte, cu cel pe care orice copil şi l-ar dori drept tată. Ştiţi ceva, dacă Mădălina Manole şi-ar fi adus aminte că poate găsi cuvinte care să-i fie balsam pentru suflet când toate păreau de neîndurat, astăzi ar râde cu gândul la ziua de ieri... Şi Dumnezeu? De ce L-o fi uitat? N-o judec, ferească Dumnezeu, îmi pare atât de rău de ea, că mi se rupe sufletul... De-aş fi  fost prietena ei... Dumnezeu s-o ierte în mare mila Sa!
Eu,acum, am sufletul plin de atâta bucurie, încât am vrut să o împărtăşesc cu voi! 
Vă sărut pe toţi!

...


21 iulie 2010

...din nou despre iubire...

...text de Adrian NUTA
 Când spun că apreciez fidelitatea, spun că vreau să mă iubeşti. Sunt pretenţios, nu vreau fidelitate fără iubire.  Dacă nu  mă iubeşti, spune-mi! Te voi preţui enorm pentru onestitate. Spune-mi şi apoi pleacă! Nu sunt omul jumătăţilor de măsură. Îmi place “calea de mijloc”, însă în acest caz nu e loc pentru aşa ceva. Da, mă poţi iubi şi pe un alt nivel al fiinţei tale, să nu mă suporţi sau să te temi de mine. E ok. Relaţia noastră poate conţine multe emoţii şi sentimente. Însă fundamentul ei este iubirea noastră împărtăşită. Pe acest fundament se construieşte şi se negociază totul. Fără iubirea împărtăşită relaţia nu poate exista, aşa cum matematica nu poate exista fără cifra 1. De aceea îţi cer să fii cinstită. Nu vrei să fii cu mine? Ok, fă-ţi bagajul! Nu vreau să fiu cu o persoană care se preface, care se minte şi mă minte. Îţi este greu să îmi spui în faţă? Foarte bine, nu-mi spune. Însă de plecat, trebuie să pleci. Sigur că o să mă doară. Însă prefer această durere sentimentului de a fi amăgit sau folosit. Vreau să îmi păstrez inima deschisă, de aceea am nevoie de sinceritatea ta şi mizez pe ea. Şi dacă m-ai înşelat, e bine ca o vreme să zbori prin alte văzduhuri. După ce rănile mele se închid, dacă amândoi vrem sau viaţa ne cere, ne putem vedea din nou. Putem începe o relaţie nouă, poate chiar o relaţie de iubire, viaţa este aşa de ciudată. Nimic nu e bătut în cuie. Există mereu loc pentru înţelegere şi iertare.

Iubirile neîmpărtăşite sunt doar încăpăţânări.
Nu mai ştiu cine a spus asta, însă a nimerit-o la fix. Perseverezi într-o relaţie, deoarece nu poţi accepta că celălalt este altfel decât îţi imaginezi tu. Nu poţi trăi cu durerea de a fi respins. Refuzi să te conectezi la realitate. Îi violezi spaţiul celuilalt, îl agasezi, încerci să-l culpabilizezi. Crezi în sinea ta că el te iubeşte, însă din anumite motive nu vrea să-ţi arate. Fantezia ta e aşa de frumoasă, cum să renunţi la ea? Însă exact despre asta e vorba. Dacă vrei să mergi mai departe, trebuie să-i dai drumul! Altfel viaţa te se blochează într-o himeră. Viaţa nu este înverşunată. Iubirea nu este nici agresivă şi nici maniacală. Tu îţi iubeşti propriile tale imagini şi idei. E nevoie să le laşi să plece. În acest punct se află evoluţia ta.
Iubirea unilaterală nu este iubire, este înşelătorie, fantezie, film. Într-o astfel de relaţie există mereu un copil ambiţios şi iraţional. Evident că el nu poate iubi. Iubirea hrănitoare este posibilă doar pentru adulţi, este un privilegiu al maturizării. Când studenţii mă întreabă la ce bun să te maturizezi, să pleci de-acasă şi să-ţi câştigi singur colţul de pâine, le spun că maturizarea îţi oferă posibilitatea de a iubi, aşa cum maturizarea sexuală îţi oferă posibilitatea de a face copii.
A iubi pe cineva sau ceva este unul din lucrurile pentru care merită să trăieşti.
Poţi iubi un copil, o prietenă, un bărbat, familia, comunitatea, etnia sau chiar specia umană. Poţi iubi cu pasiune o activitate: muzica, dansul, scrisul etc., poţi iubi câinii, pisicile, copacii, mediul înconjurător. Iubirea pentru orice fel de fiinţă sensibilă are un “ceva” pe care Martin Heidegger l-a pus în cuvinte:
"A iubi un lucru înseamnă a-l ocroti în esenţa sa."
Cu alte cuvinte, iubirea înseamnă grijă. Nu poţi spune că iubeşti o floare pe care uiţi sistematic să o uzi. Nu iubeşti un câine pentru care nu-ţi faci timp să ieşi afară cu el. Şi sub nicio formă nu iubeşti un om dacă nu ai grijă de nevoile lui.