”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



9 mai 2017

Din haioşeniile Xeniuţei noastre

 *
Aşa mă complimentează Xeniuţa mea:
"Eşti cel mai mamă fumoasă din lume!" :)


 *
Zilele trecute, în parc, pe Xenia a înţepat-o o albină. A durat un pic până am desluşit din cele spuse printre sughiţuri de ce plângea aşa amarnic: s-a jucat cu o "buburuză" şi ea a înţepat-o în deget.
Fuga acasă, am aplicat pe înţepătură bicarbonat dizolvat în apă şi fenistil. Şi i-am explicat că a fost, de fapt, o albinuţă, aceea care ne face miere, care s-a speriat şi ea când a luat-o în palmă, a crezut că o să-i facă rău şi s-a apărat cu un ac mic de tot.
Durerea s-a dus repede. Sperietura a rămas!
Noaptea, spre zori, mă trezesc cu ea că strigă şi încearcă să alunge cu mâna ceva ce s-ar fi aflat pe pantalonii de pijama.
"Iubita mea, zic, ai visat, mami! A fost doar un vis!"
"Să plece visul de pe pantalonii mei! Să se ducă la mama lui!"
Şi m-a bătut la cap să-i schimb pantalonii, care se nimereau să fie cu flori, albinuţa din parc o însoţise în vis şi se oprise în câmpul cu flori de pe pijamale :)
Încă nu am reuşit s-o fac să înţeleagă ce este un vis. I-am zis că e o imagine care apare în somn, una care, în cazul ei, adusese o buburuză adevărată, despre care ea a crezut că este albinuţă, după întâmplarea din parc. Mă rog, fie ce-o fi, numai să nu se mai întoarcă visul, "să se ducă şi el la mama lui!"

 
*
În drum spre grădiniţă, fetiţa mea exclamă:
- Mami, ceva este peste lumea mea!
Mă uit în sus, socotind că pe-acolo s-ar afla lumea asta a fetiţei mele, căutând să văd cam ce culoare are şi cine o fi-ndrăznit să dea buzna aşa dis-de-dimineaţă peste ea... Şi-o-ntreb, curioasă şi nedumerită, că doar eu nu văd decât ce pot să văd cu ochii mei de adult, crengile copacilor crescute peste trotuar şi bucăţi de cer senin răspândite printre frunze:
- Ce anume, iubita?
- Porumbeii, mami!!!
Haioşii de ei, unde or fi stat ascunşi de nu i-am zărit şi eu... că nici fâlfâitul aripilor nu-l auzisem!? De parcă aş fi eu atentă în ore atât de matinale la detaliile pline de miez de pe drum... cum e copilul meu mereu!



*


Xeniuţa mea, aseară, cu capul sprijinit pe o pernuţă şi ascultând cântecele de iarnă, îmi zice:
- Mami, eu aş vrea să fiu ca tine!
- Cum aşa, iubita mea?
- Să fiu şi eu mare!
- Doar atât?
- Şi cea mai frumoasă! (în concepţia fetiţei mele, adjectivul frumoasă cuprinde în sine cele mai nepreţuite calităţi ale unei mame: cea mai bună, cea mai blîndă, cea mai dulce etc. Aşa percepe îngeraşa mea, din câte am înţeles, şi sunt peste măsură de fericită să ştiu că sunt pentru ea un fel de Crăiasa Zăpezii :) )
- I-auzi!
- Şi să mă uit la desene animate! :)
- Păi, scumpa mea, mare oricum vei creşte, te rog să nu te grăbeşti, pentru o mămică, fetiţa ei este cea mai frumoasă şi mai dulce fetiţă, iar la desene animate... şi acum te uiţi!
- Şi dacă mă fac mare, mă mai uit la desene?
- Cred că o să preferi filmele!
- Flimele? (în pronunţia ei, unele cuvinte sunt mai grele decât în original) Nu te creeed! O să mă uit tot la desene...
Şi ce-a mai râs de-aşa idee: că o să se uite ea, cândva, la filme de oameni mari.
Şi ne-am pupat, şi ne-am drăgălit, şi am cântat mai departe, împreună, odată cu melodia de pe telefon: "O, brad frumos, o, brad frumos!"
Cântec dulce de iubire, cum numai cel fredonat cu pruncul tău poate fi, moment unic şi magic, când îţi creşte inima cât casa... pentru că fata ta visează să fie ca tine!
 
*


Azi, Gabriel, prietenul Xeniei, a fost pe la ea, la joacă. S-au distrat şi au râs împreună... până au transpirat. I-am schimbat în hăinuţe noi. Gabi stătea în expectativă: îi dau sau nu vreo bluză roz de-a Xeniei. A răsuflat ușurat, i-am dat una albastră, cu o vulpe desenată pe ea. Dând să plec, că nu stăm mereu lăngă ei, îl aud pe Gabi şoptindu-i: "Hai să dormim!" Mă întorc şi o văd pe Xenia cum îi prinde obrajii în palme, îl scutură un pic, parcă să fie sigură că n-o să se supere de ce va spune, si decide: "Nu, nu vreau să dormim!"
Contrariată, îi întreb: "Vă e somn?" "Nuuu!", răspund în cor.
La cină, îi povestesc şi lui Laur. Pe gânduri, zice: "Măi, măi... şi eu care tot trag cu ochiul spre Dani..."
Xenia ne mărturiseşte că se joacă cu Gabi de-a dormitul, că se țin de gât şi că atunci n-a mai vrut să doarmă... că nu era noapte. Laur, repede, fericit, către fiică-sa: "Aşa, tati, aşa să-i spui de acum înainte - Încă nu-i ora de dormit, Gabi. După nuntă!"
M-a pufnit râsul. Xenia se amuza şi ea, nu înțelegea mare lucru, joaca lor e nevinovată. (Cel mai des se joacă de-a cursele cu maşini.)
Doar ştim cum e, nu? Şi noi ne jucam de-a mama şi tata pe când eram copii. Voi?

*
-Xenia, ce faci? De ce ești cu picioarele goale?
-M-am udat după ce ai curățat covorul.
-Du-te și încalță-te!
-Mami, nu pot! Șosetuțele sunt obosite!

              ...la conferinţa părintelui Savatie Baştovoi, Antiparenting, de la Timişoara
*
 Fetițele... ca fetițele, inconștient, cu gândul la menirea lor cea mai sfântă:
- Și ce zici că ți-ar plăcea ție să faci când vei fi mare, Xenia, întreb din nou aseară, că mereu îmi răspundea că vrea să fie tot copil...
- Să fac un ceaaai, să mă uit la calculatooor (adică să aibă acces la calculator) și să mă joc.
A stat un pic pe gânduri și-a adăugat, parcă mai mult în șoaptă:
- Dar, cel mai mult, să fiu mamă!
Iar tati, de colo:
- Ai convins-o!


 
*
Vopsim ouăle (pentru prima dată facem ouă roșii bio, cu foi de ceapă galbenă, nici măcar roșie, au ieșit neașteptat de faine) și învelim sarmalele. Xenia mă acompaniază cu glasul ei dulce.
- Mami, tu ai fost bebelușă?
- Sigur că am fost!
- Dar îmi place mai multe de tine ca mamă.
Între timp, îmi dă o ceapă imaginară s-o pun în oala cu ouă. O iau încet și o adaug la locul ei. Apoi îmi mai dă și niște sare să pun în sarmale. Jocul continuă la fel.
- Mami, o să fiu și eu mămică?
- O să fii, când o să ai copii.
- Și Gabi o să fie tătic?
- Și el, când va avea copiii lui.
- Dar el zicea că o să fie pompier.
- Pompier, ca meserie, tătic... în familia lui.
- Eu o să fiu mămica și el tăticul, conchide Xenia.
Zâmbesc în barbă. Îi spun și lui tati. Ne amuzăm împreună.
- Xenia, zic, nu uita că tare l-ai mai dezamăgit pe Gabi când te-ai plâns că nu-ți mai place la grădi. Va trebui să te străduiești să termini grădinița, liceul, facultatea, că, se pare, lui îi plac fetele cu școală.
Xenia râde și încheie discuția :
- Asta-i o prostie!



*
 Tati, de curând, a devenit pasionat de ceai. (El zice că pasionat a fost, acum e maniac.) Xenia e atrasă ca un magnet de colecția lui de pe raft. Azi, face ce face și răstoarnă o cutie cu ceai vărsat... de pe raftul de deasupra (își trage un scaun ca să se poată cocoța cât mai sus) până jos pe podea, lasă fire și pe rafturile inferioare și pe covor. Abia aspirasem. M-a anunțat că a făcut ceva și mă roagă să nu mă supăr. Dacă-i treaba pe-așa, e clar vorba de o prostioară. După ce și-a primit porția de mustrare părintească, s-a pronunțat: „Mie nu-mi place de voi doi... cum mă certați!”
”Serios, zic, acum mai ești și obrăznicuță! Ia vezi că unui colț îi e cam dor de tine!”
Xenia noastră, sigură pe ea: ”Nu cred c-o să mă prinzi!”
Exact la fel îi răspundem și eu mamei. Și chiar o ocoleam după toată casa, mai săream și câte-un gard, scăpam și intram în casă când știam că-i trecuse supărarea. Acum, iată, copilul meu îmi arată cum eram și eu de vârsta lui. Doar că, la bloc, nu prea are unde să se ascundă... multă vreme... 


 
*
Xenia noastră cred că a furat piciorușele pinguinului Mumble, Cel mai mare dansator, zis Happy Feet. Noaptea, înainte să adoarmă stăpâna, mereu bat stepul sub cearșaf.
Xenia, mami, îi mai zic, nu pot să adorm din cauza piciorușelor tale, n-au stare o clipă.
Mami, nici la grădi nu stau cuminți. Mi-a atras și doamna atenția.
Și tu ce i-ai spus?
Că nu pot să le opresc!
   ...la festivalul Timfloralis



*
De ceva vreme, nu ştim cum, Xenia a descoperit şi îndrăgit semnul Nike. Poate pe şapca lui tati, poate le grădi sau în parc, la alţi copii. E fan, mare fan, ce mai încoace şi-ncolo. Pe unde îl vede, ni-l arată. Tati are şapcă, vrea şi ea. Copiii au adidaşi Nike, vrea şi ea. Şi nu a fost niciodată doritoare de haine sau încălţări anume. Îi era indiferent ce-i cumpăram. Nu avea pretenţii. Dar de vreo lună ne-a bătut la cap, zi de zi, că vrea şi ea "pantofi" Nike. În aşteptarea lor, purta prin casă şapca lui tati. Eu am tot dus-o cu zăhărelul, ce-i drept, sunt scumpi. Tati i-a zis:"Iubita, face tati un efort şi poate reuşim să-ţi luăm. Ai şi tu răbdare." Mă rog, ştiţi cum e răbdarea de copil.
Ieri, venind de la grădi, la semafor, Xenia exclamă: "Mami, uite, doamna are semnul pe pantofi."
Doamna a traversat trecerea de pietoni în fugă. Xenia:"Uite, mami, cum aleargă doamna. Aşa o să alerg şi eu cu pantofi Nike."
Aseară, tati i-a cumpărat. Fericire mare, vă zic! Acasă, a constatat: "Mami, acum avem patru pantofi Nike." Adică mai are şi tati doi.
Azi dimineaţă, m-am trezit cu ea că se tot zoreşte pe drum spre grădi... până a luat-o la fugă. "Iubita, ce faci, zic, unde te grăbeşti?"
"Nu eu, mami, pantofii aleargă!"



*
Tot în drum dinspre grădi, Xenia îmi zice: "Mami, nu trebuie să mă ţii mereu de mână. Pot să merg şi singură."
"Puiuţul meu, mami ştie că poţi să mergi şi singură, dar eu te ţin de mânuţă pentru că te iubesc mult, mi-e drag de tine şi-mi place să te simt mereu aproape."
Iar fata mea, câteodată nu mai ştiu care-i omul mare şi care cel mic, răspunde cu maaare înţelegere pentru adulţi:
"Ooo, mami, ce drăguţă eşti!" Şi îşi aşază din nou mâna ei mică în mâna mea, ca să prelungească aşa, fără cuvinte, iubirea dintre noi.  

*
Ieri m-am supărat pe Xenia. Știi ce, i-am zis, mai du-te și mai stai și cu tati, să mă mai odihnesc și eu, vorba ei cu odihnitul. Și-am dormit vreo oră și ceva, în altă cameră, cu dureri de cap, că, deh, așa-s mămicile, cât o fi hărmălaia de mare, ele se odihnesc de-adevăratelea numai în preajma pruncilor, să-i știe aproape, cât mai aproape, să-i simtă că sunt bine.
Înainte să mă trezesc, dădea târcoale pe la ușă. Tot ciocănea. Cioc, cioc, se auzea mânuța ei prin ușa despărțitoare. I-a deschis tati ușa, tati e mai curajos, nu se teme de mămici bosumflate. Și-a luat și ea avânt, a sărit în pat și mi s-a trântit în brațe. Mami, de-ai ști ce dor mi-a fost de tine! Cât am stat departe, mi s-a rupt imina! (așa zice, imina, în multe cuvinte inversează literele). Cine, Sfinte Doamne, mai poate să stea supărat dup-așa declarații înflăcărate?! Ne-am luat în brațe și dă-i pupăceală. Parcă nu ne văzuserăm de ani buni. Ani buni și ceva.
Acum doarme, a adormit un pic mai devreme, că s-a mai răcorit, a plouat pe undeva prin preajmă. Chiar se ițise pe cer, spre seară, un curcubeeeu... o mândrețe rară. Făcea lumea la poze... într-o veselie. Mai bine un curcubeu vedetă, nu?!
Mă duc și eu să-mi iau fata în brațe și să dorm. Sunt privilegiată. Numai cu mami vrea să doarmă.


*
 Cred că și fetițele/băieții voștri vin cu diverse metode de persuasiune când își pun în cap să învingă într-o dispută oarecare :)
Astă seară, i-am transmis copilei mele că nu prea am chef să ieșim în parc. Dar Xenia nu renunță așa ușor când vrea ceva musai-musai. Mă trezesc că-mi zice, privind pe geam la copiii din parc:
- Mami, eu sunt un geniu. Pe toate le știu.
Spălam vasele. Vă dați seama ce ochi am făcut spre farfuriile din chiuvetă. Mă pufnea un râs. Fără să mă uit la ea, o-ntreb:
- Așa, și? Ce-i cu asta?
- Păiiii... genurile astea (pluralul de la geniu pe limba genialei Xenia)..., seara, trebuie să iasă în parc și la plimbare!
Scurt pe doi! Dacă TREBUIE, cum să mă mai pot eu opune? Am ieșit în parc, așadar! Să-mi scot geniul la joacă și la plimbare :)