Mi-am adus aminte de ceea ce iubeam in prima tinereţe... caii şi artele marţiale. Desigur că pasiunea există şi astăzi,sub altă formă, dar pe atunci, aveam 19 ani, m-am înscris la un club de Karate şi o lună am făcut şi antrenamente de echitaţie. Şi acum îmi pare rău că am renunţat, dar cred că la un moment dat simţim că nu le putem face chiar pe toate, este nevoie de timp...
În timpul practicilor de toamnă din vremea şcolii, mă cocoţam, ajutată de colegi, pe spinările cailor ce-i întâlneam pe câmp sau livezi. Când nu aveam chef, mă luau ei şi mă urcau cu forţa, până mă făceau să râd... Mă mir şi acum de inconştienţa noastră, dar animalele erau blânde, obişnuite cu oamenii.
La echitaţie m-am înscris într-o toamnă. Am fost primită în ciuda faptului că erau admişi numai cei care nu depăşeau vârsta de 18 ani. Antrenorul, colonel în rezervă, Colonelul, avea un umor irezistibil. Pe lângă asta, mai avea şi darul de a-ţi induce un soi de încredere, încât aveai impresia că eşti cel mai bun sau că vei fi cândva.
Ah, îmi plăcea la nebunie să sar în şa, ţinându-mă doar cu o mână de mânerul şeii speciale pentru încălzirea de dinainte de antrenament, neprevăzută cu scări. După cum, la fel de mult, iubeam zîmbetul satisfăcut şi complice al Colonelului, care ne urmărea cu coada ochiului.
Dar, ca orice amintire, clipele acelea stau acum ascunse după cortina lui a fost o dată... Din când în când, o mai dau la o parte şi mă plimb cu un gând vesel sau nostalgic printre fericirile mele...
Voi posta mai departe câteva imagini cu cai, aceste alte minuni ale lumii lui Dumnezeu...
Cât despre artele marţiale... Câţi nu eram îndrăgostiţi, fete şi băieţi, de Bruce Lee... Eu am o simpatie aparte şi pentru fiul său, Brandon Lee, datorită filmului Corbul, în timpul filmărilor căruia a şi fost împuşcat.
Pe parcursul antrenamentelor am descoperit câtă armonie poate exista între mintea şi trupul nostru şi ce minunat se pot completa, coordona. Iar fiecare Kata nu era altceva decât un fel de arie de balet, cu altfel de mişcări şi fără acompaniament muzical, muzica venea de undeva din interiorul nostru.
Imaginea din Corbul, ca şi diverse scene pline de violenţă, trezesc un sentiment de îndoială asupra mesajului, dar eu nu le iau în seamă, preiau nu ceea ce înseamnă comercial, ci doar concluziile care se desprind dincolo de umbrele din viaţa omului: "OAMENII MOR, CLĂDIRILE ARD, DAR DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ E VEŞNICĂ."
Dumnezeu să-i odihnească în pace şi pe tată şi pe fiu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu