Răzvan CODRESCU - "Am simţit tot timpul mâna lui Dumnezeu asupra mea", interviu de Claudiu TÂRZIU

Răzvan CODRESCU...poet, eseist, redactor-şef al revistei "Lumea credinţei"...

-Sunteti crestin "nascut" sau "facut"? L-ati descoperit pe Hristos intr-o familie de oameni credinciosi sau ati aflat drumul spre Biserica mai tarziu?

- M-am nascut din parinti botezati ortodox, dar instrainati de Biserica, in contextul propagandei ateiste practicate de regimul comunist. In familie, singura persoana bisericoasa de care-mi amintesc era bunica dinspre tata, la modul simplu, taranesc. Ma amuzam ca repeta la tot pasul: "Doamne, pupu-ti talpile!". Dar daca nu erau prea dusi pe la biserica, ai mei nu erau
nici atei convinsi, ci aveau un bun-simt care-i impiedica sa fie cu adevarat ireverentiosi fata de cele sfinte. Am fost botezat dupa randuiala, dar educatie religioasa n-am primit. Pe la 13-14 ani scriam, in versuri tirade impotriva lui Dumnezeu, invocand binefacerile stiintei, cum fusesem invatat la scoala. Mimam cumva necredinta, dar n-as fi bagat mana in foc pentru vreo convingere ateista. Apoi, cand am iesit din mahalaua copilariei si am inceput sa citesc mai mult, am cochetat intai cu orientalismele, mai ales sub influenta lui Eminescu (pe care-l citeam si-l invatasem in mare parte pe dinafara, inca de pe la 6-7 ani, chiar daca nu-l pricepeam intru totul). Dumnezeu mi-a scos in cale cativa oameni care m-au influentat si m-au orientat decisiv, raspunzand asteptarilor mele mai adanci: scriitorul Marcel Petrisor (care era pe atunci profesor la "Iulia Hasdeu" si tinea un cenaclu literar pentru elevi, atipic si aproape subversiv), doamna Eugenia Popovici (distinsa si inimoasa bibliotecara de la acelasi liceu), iar ceva mai tarziu, inegalabilul Petre Tutea. Pe la 16-17 ani eram deja un crestin-ortodox limpezit, faceam proiecte de poeme, catehisme si manifeste crestine, ii descoperisem fascinat pe marii nostri interbelici, dar si pe Dante, Ioan al Crucii, Dostoievski... Marea mea bucurie a fost ca, incetul cu incetul, am reusit s-o intorc la credinta si pe mama...

- Exista ceva sau cineva care v-a marcat major evolutia spirituala?

- Nimic nu mi se pare mai presus de citirea si recitirea textelor sfinte, mai ales a Evangheliilor si Epistolelor apostolice. In afara de cei pe care i-am pomenit deja, ma simt dator sa-i mentionez, dintre cei in carne si oase, pe parintele Gheorghe Calciu, pe parintele Athanase Negoita, pe parintele Constantin Galeriu. Livreste, sunt foarte indatorat literaturii patristice, pe de o parte, si interbelicilor nostri, pe de alta parte. Pe parintele Dumitru Staniloae n-am avut ocazia sa-l vad decat o singura data fata catre fata, inainte de 1989 (cind a avut bunatatea sa-mi daruiasca primele volume din Filocalie, care-mi lipseau si erau de negasit pe atunci), dar cartile lui, inclusiv cele din tinerete, mi-au fost din capul locului referentiale. I-am citit avid si cu folos, adesea in traduceri dactilografiate care circulau "pe sub mana", si pe marii rusi din exil, de la Soloviov si Berdiaev la Evdokimov si Soljenitin. Vreau sa adaug, totusi, ca am avut mult de invatat si de la autori nu neaparat religiosi (Blaga, Eliade, Noica), sau de la un "minor" harismatic ca Saint-Exupery...

- Ce a predominat in intarirea dvs in credinta: cunoasterea livresca, modelele vii sau cunoasterea prin traire?

- Toate si-au avut timpul si rostul lor. Trairea ramane insa esentiala... "Ci traieste, chinueste/ Si de toate patimeste,/ S-ai s-auzi cum iarba creste...""Rasaritenele iubiri"...

- Crestinismul, se spune, este o religie a iubirii. Iubirea este foarte prezenta si in scrierile dvs lirice. Iubirea are insa mai multe trepte: lumesti, sufletesti si religioase. Careia simtiti ca i-ati acordat mai mult din timpul vietii dvs. de pana acum?

- Rasaritenele iubiri ale mele le-am divulgat liric intr-un volum de versuri chiar astfel intitulat. Am investit iubire si-n trecut, si-n prezent, si-n vazute, si-n nevazute, si nu regret nimic, decat faptul ca n-am investit inca si mai mult si ca n-am ajuns sa iubesc intotdeauna neconditionat... Macar am invatat, insa, ca adevarata iubire e cea fara jumatati de masura si fara reciprocitate necesara. E o stare de gratie a fiintei noastre la care ajungem foarte rar in absenta sfinteniei...

- Sunteti foarte aproape de a implini o varsta rotunda, 50 de ani. Cum il simtiti pe ortodoxul din dvs.?

- La 50 de ani simt ca ortodoxul din mine este limpezit, dar insuficient valorificat. Ma dojenesc ca sunt mai putin decat stiu sau decat as putea. Si, desigur, infinit mai putin decat ar trebui... Dincolo de orice orgoliu, ma simt, ca sa zic asa, mai putin "exemplar" decat mi-ar placea sa fiu... Nu stiu cati ani mi-o mai da Dumnezeu de aici inainte, dar ma rog sa mai am puterea de a spori duhovniceste si de a duce la bun sfarsit cateva lucruri pe care le-am inceput, cum ar fi, de pilda, noua versiune romaneasca a Divinei Comedii, sau coagularea unei noi sensibilitati de dreapta in atat de nedreapta noastra lume romaneasca..."Cred ca limba romana este cea mai mare realizare istorica a neamului romanesc"

- Va amintiti o intamplare din trecutul dvs. care sa va fi facut sa credeti ca Dumnezeu a intervenit salvator?

- O anume discretie ma impiedica sa relatez episoade concrete, uneori foarte intime, dar marturisesc ca eu unul am simtit tot timpul mana lui Dumnezeu asupra mea - cand pazindu-ma mangaietoare, cand plesnindu-ma ca sa ma trezesc. Simteam, cumva, lucrul acesta, chiar si inainte sa ma limpezesc in credinta. Dumnezeu a fost cu mine in mult mai mare masura decat m-am invrednicit eu sa fiu cu El.

- Are legatura dragostea dvs. pentru limba veche romaneasca, pe care o cultivati asiduu in carti, in articole si poezie, cu sentimentul religios, sau e motivata de altceva?

- Sigur ca are si sentimentul religios, in sensul apartenentei la o veche traditie bisericeasca, ponderea lui, dar miracolul limbii romane, care pe mine m-a fascinat dintotdeauna, nu se reduce la "limba vechilor cazanii", ci este infinit mai complex. Eu cred ca limba romana este cea mai mare si mai indiscutabila realizare istorica a neamului romanesc. Pacat ca astazi bogatia si simtul limbii se pierd galopant, noile generatii abia trecand de o mie de cuvinte uzuale... Iar poezia - care de aceea se si citeste din ce in ce mai putin - este in primul rand aventura extatica si initiatica a limbii."Sunt pentru o ortodoxie deschisa si senioriala"

- V-am cunoscut pe vremea cand erati mai ales un promotor al Dreptei politice. In ultimii ani, ati evitat discursul politic sau analiza politica, axandu-va mai ales pe o viziune ortodoxa asupra lumii. De ce?

- Am incercat, alaturi de alti cativa, ce s-a putut in primul deceniu de dupa prabusirea comunismului, pe de o parte ca recuperare a traditiilor si valorilor de dreapta, pe de alta parte ca reconstructie a Dreptei in actualitate. Mare lucru nu s-a legat, poate si din pricina confuziei vremurilor, poate si din pricina insuficientei noastre vrednicii. Dar ce s-a legat in Romania postcomunista?! Numai retelele mafiote, numai complicitatile impure... Se pare ca vremea unei noi Drepte autentice n-a venit inca, dar noi trebuie sa gasim intelepciunea si rabdarea de a lucra, fie si "marginal", la temeiurile ei religioase si culturale, ca sa aiba pe ce sta, in eventualitatea ca vremea ii va veni totusi. Si chiar daca nu i-ar mai veni niciodata, lucrarea religioasa sau culturala raman foloase in sine, de un ordin mai inalt si mai durabil.

- L-ati tradus in mod stralucit, dupa cum apreciaza specialistii, pe Dante, l-ati tradus pe Sf. Ioan al Crucii. O preocupare pentru operele unor catolici care a starnit banuieli in tabara radical ortodoxa. Care a fost miza dvs. personala in acest demers?

- Mi i-am asumat artistic, nu confesional. Si m-am straduit sa dovedesc o data in plus - nu stiu daca am si reusit - ca limba romana nu e mai prejos de rafinamentele lor artistice sau spirituale. Si ca Ortodoxia stie sa talmaceasca valorile pe limba ei, fara prejudecati sau complexe. Eu sunt pentru o Ortodoxie deschisa si senioriala, capabila sa comunice fara sa se perverteasca. Aceasta n-are nici o legatura cu pseudo-ecumenismele contemporane, care nu sunt decat simple compromisuri si manevre ideologice."Suntem un neam mai mare decat parem"

- Ca om implicat activ intr-o incercare de resurectie moral-spirituala a romanilor, cum vedeti viata religioasa de la noi?

- As zice ca viata noastra religioasa are si mari virtuti (care intrec media duhovniceasca a Apusului, dar si a altor tari ortodoxe megiese), dar si mari defecte, resimtindu-se inca puternic de sechelele comunismului. E mult de lucrat la comunicarea vie dintre pastori si turma, precum si dintre credinta si intelectualitate.

Exista o anume eflorescenta a vietii manastiresti, dar si temerea - exprimata inca de un Arsenie Boca, mai ales cu titlu de avertisment - ca si in domeniul acesta ceea ce castiga in extensiune risca sa piarda in intensitate... Cred ca stam pe o traditie extraordinara, fara sa ne ridicam decat sporadic la inaltimea ei. Avem, in orice caz, ca mostenire istorica, mult mai mult decat reusim sa transpunem in viata... Dar nu sunt eu cel mai in masura sa judec si admit ca s-ar putea sa ma insel in unele privinte. Nu mi-as dori nimic mai mult decat ca realitatile sa ma contrazica.

- Mai ales in ultima vreme, am vazut in spatiul ortodox, tot felul de manifestari in numele lui Hristos, dar nu pentru Hristos. Cum trebuie sa fie un bun crestin?

- Smerit, treaz, masurat, rugator, comuniant, exigent cu sine si indulgent cu fratii, pesimist in perspectiva veacului si optimist in perspectiva eternitatii. Alunecarile, fie ele protestantizante sau misticoide, n-au sorti intr-o Ortodoxie sanatoasa. Daca apar, si mai ales daca tind sa se inmulteasca, raspunderea o purtam intr-un fel cu totii, chiar daca in grade diferite. Ortodoxia sufera in noi si raul irupe pe unde apuca, asa, ca dintr-un organism debilitat...

- Nu pot sa nu va intreb despre canonizarea sfintilor din inchisori, pe care o sustineti de multa vreme. Ati cunoscut vreo persoana care ar merita acest rang?

- Mi-a fost dat sa cunosc o multime de oameni extraordinari printre fostii detinuti politici, ca sa nu mai vorbesc despre cei de care stiu doar din marturiile cutremuratoare ale altora. Am invatat de la ei ca se pot birui vremurile in spirit si ca suntem un neam mai mare decat parem. Nu-s eu indrituit sa ma pronunt cine a fost sfant sau nu, in sensul precis al canonizarii bisericesti. Ma gandesc insa ca atunci cand, in alte arii ortodoxe trecute prin comunism, s-au gasit cu sutele sfinti recunoscuti oficial ca atare, nu se poate sa nu fi fost unii si prin temnitele romanesti... Cred ca un prim pas cumpanit si binevoitor ar fi sa se includa deocamdata in calendarul bisericesc o zi de cinstire globala si nenominala a martirilor Crucii din vremea prigoanei comuniste, care la noi a fost mai cumplita chiar decat in alte parti. Apoi sa se urmeze razbit cercetarea dosarelor de canonizare individuale, dar fara balastul prejudecatilor ideologice. Suferinta si moartea pentru Hristos transcend orice ideologii politice sau conditionari sociale. Iar mai marii Bisericii ar trebui sa se patrunda si sa se calauzeasca cei dintai de acest adevar literalmente crucial. Altminteri, vorba parintelui Iustin Parvu, "si de aceea ne bate Dumnezeu, ca nu stim sa ne cinstim martirii".

- In actualul context intern si international, mai credeti intr-o schimbare la fata a Romaniei pe temeiuri crestine?

- Aici nadejdea prisoseste asupra credintei si incerc sa nu uit - cum, din pacate, ni se cam intampla adesea - ca peste socotelile noastre omenesti exista bunul Dumnezeu, la Care toate sunt cu putinta.

Claudiu Tarziu

SURSA: Revista "Formula AS"