Să taci. Îţi scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pieliţa nucilor noi,
îţi scriu fiindcă suntem atât de uituci amândoi.
Curând şi bătaia fumurie a pleoapelor vom uita-o, cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu peste faţă. Ţâşnise vântul.
Crengile arse de praf se căutau între ele cu foşnet moale.
Era un salcâm, era şi marea. Ne-am oprit să-mi scutur nisipul strâns în sandale.
Atâta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi decât cerul şi decât pământul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu