Editura Egumenita
Preluat de pe blogul Despre Taina Căsătoriei
Exacerbarea şi elogierea aspectelor tehnice ale dragostei
Un alt fenomen interesant observabil în zilele noastre este accentul pus pe tehnicile sexuale ce urmăresc obţinerea satisfacţiei maxime, dar care duc de obicei la un rezultat opus celui urmărit. Se constată că există o legătură invers proporţională între mulţimea manualelor de tehnică sexuală citite sau tipărite la un moment dat într-o anumită societate şi pasiunea în dragoste sau plăcerea sexuală trăită de oamenii acelei perioade.
Desigur că, în principiu, nu poate fi rea cunoaşterea anumitor elemente practice în ceea ce priveşte dragostea. Însă accentul exagerat pus pe aspectele practice ale vieţii erotice duce la crearea unei concepţii mecaniciste despre dragoste şi atrage după sine înstrăinarea, singurătatea şi depersonalizarea omului.
Această înstrăinare ar putea fi reprezentată astăzi sub efigia „operatorului de computere”, cu tot ce aduce el în materie de calcul şi eficacitate modernă, care vine să-l înlocuiască pe îndrăgostitul clasic şi arta dragostei aşa cum era ea cunoscută înainte.
Există parteneri în dragoste care pun un mare preţ pe contabilizarea întâlnirilor erotice. Dacă se întâmplă să înregistreze anumite restanţe faţă de un program mai înainte stabilit, cei doi încep să se neliniştească, simţindu-se cumva forţaţi să facă dragoste – pentru a respecta programul respectiv –, chiar şi în condiţiile în care nu au nici cea mai mică dispoziţie pentru aşa ceva. Deşi rabdă cu stoicism această situaţie nefirească, nesesizând totuşi felul degradant în care ajung să se raporteze la partenerul lor, foarte mulţi dintre parteneri se mulţumesc doar să consemneze ca o lipsă de iubire faptul de a fi rămas în urmă cu întâlnirile în pat programate din timp.
Bărbatul are sentimentul că bărbăţia lui este ştirbită serios dacă nu răspunde prompt la impunerile pe care le aduce respectarea orarului întâlnirilor erotice; iar femeia, la rândul ei, îşi închipuie că şi-a pierdut irezistibilul sex-appeal atunci când partenerul întârzie să-i facă clasica propunere pentru o partidă de sex, cea dinaintea culcării.
Inventarierea tuturor detaliilor, cum ar fi frecvenţa cu care bărbatul i-a acordat partenerei sale o suficientă atenţie pe parcursul serii, în ce măsură preludiul a fost suficient, plus altele asemănătoare, te fac să-ţi pui legitima întrebare dacă se mai poate salva în aceste condiţii spontaneitatea celei mai vii manifestări umane. Îndrăgostiţii lumii computerizate repetă în esenţă aceeaşi dramă pe care au trăit-o oamenii perioadei victoriene.
Este lesne de înţeles acum de ce întrebarea care se pune – legată de o perseverentă preocupare cu tehnica, dar care nu ar fi existat dacă ar fi existat pasiune, sens şi extaz în experienţa erotică – se reduce la cât de bine a ieşit actul. În sensul celor de mai sus este şi acea nelinişte legată de cât de bine sincronizat este orgasmul celor doi, încă o dovadă a tragicei dezorientări în dragoste a omului contemporan. Când oamenii au ajuns să vorbească atât de obsesiv de orgasme apocaliptice ne întrebăm de ce oare se insistă atât de mult pe aceste aspecte? Ce abis de nemulţumire şi ce gol interior de singurătate încearcă omul să acopere prin acest interes obsesiv pentru rezultate impresionante la nivel trupesc?
Sexologii apuseni, care cândva credeau că, cu cât avem parte de mai mult sex, cu atât suntem mai fericiţi, începuseră deja cu douăzeci de ani în urmă să abordeze ironic toată această supralicitare a orgasmului şi a semnificaţiei exagerate ce se dădea „satisfacerii” partenerului.
Ca să arate cât sunt de „profesionişti”, bărbaţii nu omiteau să-şi întrebe partenerele în timpul actului dacă „merge” sau dacă „totul este OK”, folosind după caz şi alte eufemisme, într-o experienţă care nu suportă niciun eufemism. Din nefericire, cei mai mulţi bărbaţi nu ştiu că prin această preocupare de aspectul tehnic dovedesc femeilor cu totul altceva decât şi-ar dori, vădind o deplorabilă suficienţă în materie de dragoste. Atenţia bărbatului asupra reuşitei tehnice lipseşte femeia de ceea ce în realitate, dincolo de toate aspectele, şi-ar dori aceasta mai mult din partea lui, adică să-i dea sentimentul că a reuşit să-l facă să se elibereze de orice inhibiţie. După ce vom trece peste toate bazaconiile despre rolul bine determinat pe care ar trebui să şi-l asume fiecare partener în timpul actului pentru ca reuşita să fie sigură, ceea ce rămâne în cele din urmă este teribil de important şi anume cei doi să fi avut cu adevărat ocazia unei întâlniri reale, ceea ce ţine de o abandonare reciprocă fără rezerve a unuia în braţele celuilalt, iar acest aspect trebuie anticipat – cu destul timp înainte de a ajunge în pat – de o dăruire sufletească reală, singura premisă pentru ca experienţa respectivă să poată deveni extatică.
Este ciudat că, într-o societate ca a noastră, ceea ce ar trebui să fundamenteze o relaţie, cum ar fi împărtăşirea reciprocă a experienţelor, sentimentelor, preferinţelor, concepţiilor, viselor, speranţelor de viitor, precum şi a temerilor trecute sau prezente, par să-i facă pe oameni mai temători şi mai circumspecţi decât faptul de a merge unul cu altul în mod expeditiv în pat.
Ei se arată mult mai reţinuţi în situaţia de a se deschide cu tandreţe unul în faţa celuilalt şi a-şi descoperi propriile sentimente – aceasta fiind în realitate o adevărată dezgolire psihică şi duhovnicească –, decât atunci când e vorba să-şi etaleze goliciunea trupească şi să se apropie sexual unul de altul.
Cu cât oamenii se dezbracă trupeşte mai uşor, cu atât ajung să-şi dezgolească sufletul mai greu; şi poate că de cele mai multe ori se folosesc de dezbrăcarea trupului ca de modalitatea cea mai eficientă prin care pot să se eschiveze de la o dezgolire reală a sufletului .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu