GELOZIA

...fragment din cartea părintelui Pavel FLORENSKI, STÂLPUL ŞI TEMELIA ADEVĂRULUI...

Trebuie să absolvim gelozia de atitudinea de condamnare care o apasă. Gelozia a fost de atâtea ori confundată cu anumite forme nepotrivite prin care se manifestă, încât înseşi cuvintele "gelozie", "a gelozi", ca să nu mai vorbim de "gelos", au devenit peiorative. Şi totuşi, a vedea în suspiciune, în amorul propriu meschin, în mefienţă, în răutate, în ura combinată cu invidia etc. esenţa geloziei e la fel de incorect ca şi a presupune că esenţa dragostei se află în refuzul libertăţii, în părtinire, nedreptate, la fel cum nici esenţa justiţiei nu poate fi găsită în răceală, în asprimea inimii, în duritatea şi cruzimea ei.

Dar atunci ce este însăşi gelozia? Este unul dintre elementele dragostei, baza ei, fundalul dragostei, noaptea primară în care străluceşte raza dragostei. Dragostea este alegere liberă: dintre multe persoane, eul, printr-un act de determinare interioară, alege una şi cu ea, una dintre atâtea, stabileşte o relaţie ca şi cum ar fi unică, se ataşează sufleteşte de ea. Pe ea, care este o obişnuită, eul vrea s-o ia drept sărbătorească; pe ea care este una de toate zilele, eul o vede ca pe o solemnitate. Ea se află în mulţime, însă eul o cheamă din piaţa publică şi o duce în camera împodobită a inimii sale. Şi îi desenează imaginea pe un câmp cizelat în aur. Şi este drept, deoarece această imagine nu este caricatura pe care oamenii o desenează în majoritatea cazurilor; nu este nici măcar un portret pictat de înţelepţi. Este imaginea imaginii lui Dumnezeu, este o icoană. Printr-un act incomprehensibil de alegere, persoana devine unică, este chemată la rangul înalt, regal, de "tu". Ea a consimţit să fie aleasă. A spus "da" şi şi-a pus pe frunte coroana măreţiei. Ce vrea eul acum? Eul îşi afirmă actul dragostei drept etern ca valoare şi deci pretinde rămânerea, permanenţa lui. Această afirmare lăuntrică se exprimă în gelozie sau în zelul de a încarna în timp actul etern de alegere a iubitului "tu". Eul vrea ca "tu" să nu-i pună piedici în dragostea sa, adică, în raport cu el, să fie într-adevăr "tu". Iubitul "tu" se poate comporta ca şi cum ar fi unic, poate să nu coboare de pe piedestalul excepţiei, singularităţii, alegerii. N-are importanţă dacă "tu" este cel mai banal în mulţime şi pentru mulţime. Dar pentru eu, pentru cel care a ales, el va fi anume "tu" şi nimic altceva decât "tu": altfel este imposibilă însăşi dragostea, altfel nu se poate încarna în timp însuşi actul de alegere. Altfel "timpul" dragostei nu va fi "imaginea mobilă a veşniciei", a alegerii. În raport cu eul, "tu" trebuie să se comporte ca "tu", nu ca unul dintre mulţi alţii, trebuie să aibă pe cap coroana regală, nu o scufie de noapte. Conştiinţa necesităţii acestui comportament din partea lui "tu" pentru ca dragostea să fie posibilă, atrage după sine dorinţa de a realiza acest statut de persoană aleasă, şi, apoi, de a-l afirma  şi garanta. Toate acesta la un loc reprezintă gelozia.

Dar dacă "tu" nu doreşte aşa ceva? Dacă "tu" îşi încalcă cu obstinaţie rangul şi poziţia înaltă, pe care le-a acceptat în mod liber? Dacă, după ce a spus "da" atunci când i s-a propus o nouă esenţă, cea de "tu", dacă din frivolitate, din încăpăţânare sau deficit de sinceritate în acceptarea înaltului destin, arată prin viaţa sa că, pentru el, eul nu este "eu"? Dacă, dorind să fie "tu", nu vrea să recunoască eul drept "eu"? Atunci eul nu poate rămâne fără reacţie. Această reacţie este manifestarea geloziei, a geloziei pentru dragostea sa, adică grija pentru neprihănirea, pentru autenticitatea, în sfârşit, pentru conservarea dragostei sale. Faptul că pretinde acest lucru de la "tu" în numele posibilităţii înseşi a dragostei atrage după sine dorinţa de a realiza acest statut de ales, de a-l consolida şi de a-l proteja. Toate acestea, repet, la un loc, reprezintă gelozia. Una din două. Sau "tu" trebuie să recunoască această reacţie faţă de sine, această luptă pentru dragoste şi să se schimbe, sau trebuie să renunţe la rangul său, să recunoască sincer că nu este decât o persoană obişnuită, să coboare de pe tron şi să se întoarcă în mulţimea cenuşie, să revină din triumf la cotidian. Eul nu poate să iubească şi să nu fie gelos, adică să nu încerce a-l face "tu", atunci când tu încetează de fapt a mai fi "tu" De aceea, dacă nu i se recunosc dreptul şi datoria de a fi gelos, nu-i mai rămâne decât să-l coboare pe "tu" de pe tron. Eul trebuie să-l dea pe "tu" uitării, să nu-l mai iubească, deoarece numai aşa îl poate scuti pe "tu" de exigenţa iubirii reciproce. Dar "tu" s-a contopit cu eul, a adevenit o parte a acestuia. A ÎNCETA SĂ IUBEŞTI ÎNSEAMNĂ SĂ TE FRUSTREZI DE O PARTE DIN TINE. A UITA ÎNSEAMNĂ SĂ TAI DIN TINE O BUCĂŢICĂ DE CARNE VIE. AŞA SE ŞI ÎNTÂMPLĂ CÂND, RESPECTÂND LIBERTATEA ALTUIA, EŞTI NEVOIT SĂ-ŢI SMULGI DIN PIEPT, O DATĂ CU DRAGOSTEA, ŞI INIMA.

Gelozia se compune din frica de a nu pierde un bun şi dorinţa de a-l păstra.; iată de ce slăbirea geloziei este un semn rău, provocat sau de o răceală spirituală, sau de înfumurare şi mândrie, adică dacă un bun spiritual nu mai este considerat viu şi personal, ci patrimonial şi carnal, un lucru care poate fi ţinut sub cheie şi posedat totusi, fără a fi trăit.