...ieri, 31 iulie, de ziua lui Baniciu, şi a mea printre altele, artistul a concertat în oraşul său natal, Timişoara... Sunt zilele Timişoarei şi Primăria a invitat trupe româneşti trei seri la rând... În prima seara am lipsit, îl aşteptam de fapt pe Baniciu, folk-ul are mare trecere în oraşul de pe Bega...
Terasele au fost pline, ca toată Piaţa Unirii.
După Baniciu a intrat Direcţia 5. Toţi au fost pe gustul meu, adică au cântat, dom`le, spre deosebire de Ştefan Bănică, ce are prostul obicei de a se lungi între melodii cu tot felul de zbenguieli, care nu-l prind de nicio culoare, aşa încât, după vreo 4-5 pise de-ale lui, am plecat acasă, nu mai am răbdare să-l privesc cum face pe bufonul, deşi muzica lui îmi place.
Baniciu ne-a încântat cu vechile lui "bijuterii muzicale", niciodată nu cred că vor muri cântecele astea, cu versurile lor, în care ne regăsim cu toţii şi abia aşteptăm să-l acompaniem în gura mare, în timp ce ne legănăm de pe un picior pe altul.
Cristi Enache şi trupa lui au fost şi ei la mare înălţime! Frumos de pică, artist desăvârşit, Cristi s-a mulţumit să ne manipuleze cu ridicări de mâini şi bătăi din palme, prinos pe care i l-am fi oferit oricum... Mda, strigă la un moment dat: "Hai, sa văd mâini ridicate şi acolo în spate!" Vară-mea, topită de admiraţie, fiecare cu idolii săi, nu, cam scundă cu tot cu tocuri, fluturând din mâini şi zâmbet totodată, strigă şi ea: "Da` chiar, mă, pe mine mă vezi?" "Timişoaraaaaaaaaaaaaaaa, mai strigă Cristi, sunteţi cei mai puternici!" Şi vară-mea, pe fază la fiecare cuvânt al lui: "Şi tuuuuuuuuuuuuuuuuuu, eşti cel mai tare! Te iubesc la maxim, să ştii!"
A fost fain, vorba bănăţeanului, am petrecut o seară de neuitat...
Azi concertează Paula Seling şi Publika! Ne vedem în Piaţa Unirii! Pa!
Ei, şi am postat un videoclip cu militari pentru a aminti ziua de 29 iulie, Ziua Imnului. Am lucrat 10 ani în Armată, credeţi-mă, mi-e un dor de anii aceia, de-mi vine să plâng ca un copil când mă copleşesc amintirile... Altă lume, alt statut, eu eram civil şi mi-e greu şi acum să mă adaptez deplin la viaţa civilă, dar niciun militar nu cred că poate desprinde definitiv din fiinţa lui viaţa de armată. Am participat la ceremonia organizată în Piaţa Libertăţii şi-am cântat "Deşteaptă-te române" cu strângere de inimă şi cu aceeaşi emoţie copleşitoare ce mă cuprinde întotdeauna în astfel de momente.
Şi parcă îmi zburdă inima...aşa... până dincolo de-al nouălea cer... De ce?, parca eu pot să ştiu de ce... ca şi când aş trăi o mare iubire, eu sunt îndrăgostită iremediabil de valorile neamului acestuia... La sfârşit, fanfara s-a mutat în parc şi ne-a mai delectat o vreme, alegând să ne cânte şi "Valurile Dunării"... Vă mai mărturisesc doar că îmi place la nebunie salutul bărbătesc, specific militarilor: "Am onoarea să vă salut!" Îi invidiez pe bărbaţi şi pentru strângerea lor de mână...
Aşadar, am onoarea să vă salut pe toţi cei care veţi trece pe aici!
Aşadar, am onoarea să vă salut pe toţi cei care veţi trece pe aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu