...desculţă pe asfalt...

Azi, pe trecerea de pietoni, mi s-a rupt sandaua... Şoferii, că le-a plăcut sau nu, au aşteptat să traversez cu viteza melcului, târând după mine sandaua cu pricina. Am crezut ca este doar catarama de vină, dar era ruptă de-a binelea. Ce să fac? În mijlocul trotuarului... trebuia să iau o hotărâre rapidă... Am prins-o la loc sa văd dacă rezistă... Da de unde? Nici vorbă, la al doilea pas eram iar desculţă. Aşa că, n-am mai stat pe gânduri, m-am descălţat, am luat sandalele în mână şi-am pornit cu fruntea sus mai departe... Ironia întâmplării: eram îmbrăcată elegant. Dar, având în vedere că se poartă sandale cu talpă joasă... nu cred că au observat prea mulţi isprava mea... Un singur tânăr m-a măsurat ceva mai lung, iar în dreptul meu am observat că-i mijea un zâmbet pe buze... E, asta e!, îmi venea să-i spun... 

Noroc că eram aproape de casă, ghinion că vreo câţiva metri am măsurat temperatura trotuarului cu propriile tălpi... era de jar, şi iar noroc că imediat am ajuns la umbră. 

Uite-aşa, mă gândeam pe drum, când nu avem de ales, lăsăm la o parte orice jenă şi etichetă, altfel poate că nici plătiţi nu am oferi spectacole de felul acesta... poate doar ca acte de bravură, dar acelea se oferă tot gratuit şi mai ales când suntem foarte tineri şi vrem să facem, cu orice preţ, pe eroii ori chiar şi în timpul unei vârste înaintate, dar imature, sau din nonconformism.

Mda, în copilărie alergam desculţă mai toată ziua, în adolescenţă nu mă mai încânta, se murdăreau unghiile, iar tata mă lua peste picior: "Mai lasă, dracu`, papucii ăia, nu vezi că te împiedici în ei! Umblă desculţă, tată, doar eşti acasă, să simţi pământul ţării sub picioare..." Eu mă strâmbam şi mă abţineam de la replică. 

Oricum, pe străzile oraşului este pentru prima dată când merg desculţă. Pentru orice există un inceput, nu?