BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

7 septembrie 2010

...gânduri


                                ...cu fratele meu... într-o seară în care încercam să facem haz de necaz, bătusem două ore străzile Timişoarei alături de alţi amici... ca să găsim un local pe gustul tuturor... m-am ales cu nişte bătături de toată frumuseţea şi cu descoperirea unor localuri pe străzi lăturalnice, despre care habar nu aveam că există, în care vom petrece alte seri de neuitat...

Şi deodată, ai impresia că efectiv te doare lipsa oamenilor cu care te poţi înţelege numai dintr-o privire asupra oricărei nedumeriri. Nu-i o glumă. Chiar dacă înţelegi că era imperios necesar să se ajungă la o  învoială asupra unui local care să-i împace, cât de cât, pe toţi şi încerci să faci abstracţie de faptul că nu este deloc ceea ce îţi place ţie, nu eşti în largul tău. Te plictiseşti, nu-ţi place muzica, servirea, conversaţia şi te-apucă somnul. De-a dreptul... nici ochii nu mai vor să stea deschişi. Ca să vadă ce? Şi urechile să audă ce? Nişte banalităţi care nu-ţi stârnesc nici imaginaţia, nici pofta de a interveni în discuţie, nimic. Arareori am trăit şi aşa ceva. Atunci mi-a fost dor până la suferinţă de prietenii mei. Câteodată se întâmplă să-mi fie departe cu toţii. 
Prietenii ţi-i alegi după simţire, după sufletul tău, inima ta se completează cu inima lor. Şi mintea.  Cunoscuţii pot fi de toate felurile, dar prietenii nu pot fi prea mulţi, sunt puţini, rari,  sunt aceia lângă care ai credinţa că eşti  protejat, complet.  Lângă ei eşti euforic fără să te străduieşti, eşti bine dispus pur şi simplu şi cu asta basta. Şi fie vorba între noi, alături de ei nu contează în ce loc te opreşti. Legătura dintre oameni aruncă o aură de strălucire peste cea mai banală tavernă, transformând-o în salon de lux. Dragostea umple orice spaţiu de mister şi inima de bucurie. Dar mici cum suntem şi plini de orgolii, trebuie să recunoaştem că, în neputinţa noastră, nu iubim la fel pe oricine. Cel mai adesea prieteniile se nasc între oameni care au câte ceva în comun. Deşi nu este obligatoriu. Există între anumite persoane, despre  care te tot miri ce-or avea de împărţit împreună, ceva care atrage, în ciuda diferenţelor.
Ei, dar când te vezi nevoit să petreci într-un grup cu care nu ai mai nimic de împărţit, te surprinzi singur şi neînţeles şi chiar trist. Şi absent, mintea ta refuză să stea pe loc şi zburdă departe, în trecut sau în imaginaţie. 
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care mi i-a scos în cale, lângă care pot să petrec clipe minunate, lângă care pot sa fiu eu, întreagă şi neprefăcută, lângă care, oprindu-mă din tumultul lumii şi vieţii, pot sa mă odihnesc în voie. Pentru că am trăit şi povara oboselii care te cuprinde în preajma unor oameni încărcaţi cu o energie ce-ţi transmite o stare de rău psihic şi fizic.
Mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru fraţii mei.  Semănăm, dincolo de diferenţa de vârstă semnificativă dintre noi, dar ne şi deosebim în multe privinţe. Deosebirile, care nu sunt altceva decât semnul unicităţii fiecăruia,  nu ne sunt potrivnice, ci dimpotrivă, ne amuză şi transformă discuţiile la care ne dedăm când suntem împreună în spumoase schimburi de păreri, în râsete şi mirări, peste care se aşează plăcerea, uşor diabolică, de a contrazice, cu argumente dintr-o parte şi alta. Adesea sar scântei, dar plictiseala niciodată nu-şi găseşte loc, ceea ce este cel mai important!

Niciun comentariu: