...gânduri

Ieri am avut o zi minunat de frumoasă! Mi-a mers bine încă de dimineață... Colegii erau bine dispuși și-am colaborat fructuos pentru rezolvarea problemelor de serviciu... Cum suntem o echipă, vrând-nevrând, unii ne-am ocupat de o parte din ceea ce aveam de îndeplinit, alții de restul.

După programul cu publicul, am plecat pe teren cu Ioji.  Ieșind afară din clădire, un soare, numai zâmbet și strălucire, ne-a învăluit din toate părțile.

Doamne, Ioji, zic, ce m-aș plimba acum pe malul Begăi! Eu, zice Ioji, aș prefera marginea unui lac. L-am ințeles, doar e pasionat de pescuit.

Ne–am urcat în tramvai. La a doua stație mă trezesc cu Ioji că-mi zice: Adriana, hai să coborâm. Fac ochii mari, a nedumerire. Hai, zice, știu o alee pe malul Begăi. Mă uit repede în jos să-mi evaluez tocurile și decid grăbită, deja intrată în pielea omului pus pe șotii: Hai!

Soarele ne saluta prietenos, toamna își etala culorile de jur-împrejur, verdele apei le ținea isonul, Ioji povestea amintiri din copilăria lui. Despre cât era de obligatoriu ca fiecare băiat din zona în care copilărise să fie mare maestru în trasul cu praștia, mersul cu bicicleta pe o roată, la înot, altfel... băieții riscau să fie catalogați papălapte de către fete (apropo, eu am avut doi colegi de clasă, erau verișori, pe care îi chema Pupălapte... și ce glume se mai făceau pe socoteala lor!).

Am ajuns în Badea Cârțan și Ioji a ținut să-mi arate o clădire pe care o ochise el mai demult și pe care o alesese să fie unul din obiectele viselor sale. Mi-a explicat că atunci când vine cu familia în piață, trage mașina ceva mai incolo, unde nu riscă sa fie chiar atât de ocupat. De fapt, vizavi de locul de parcare se ridică, destul de impunătoare, deși dărăpănată, casa aceea cu două etaje, pe care Ioji visează să o transforme în hotel de lux, cu condiția să câștige la Loto. Și, zic, în timp ce parchezi, mai tragi cu ochiul la dumneaei, așa-i? Așa-i, a recunoscut Ioji. L-am încurajat spunându-i că se întâmplă să ți se împlinească orice, dacă-ți dorești mult, mult de tot și din toată inima. Cel puțin așa credeam eu și copiii de pe strada mea. Și mai credem, oamenii mari care suntem acum.

De fapt, eram cumva uimită că Ioji, care are 40 de ani și ceva, e însurat, fata lui este la liceu, are încă vise de adolescent. Oricum, dintre colegii de serviciu, Ioji este preferatul  meu în cele ale poveștilor. Iar când are chef să ne mai spună și povești de-ale prietenilor lui ce merg la vânătoare... De pescuit nici nu mai vorbesc... Și povestește Ioji despre vânători pasionați, ce sunt în stare să se transforme în stane de piatră în așteptarea porcului mistreț...

Care țin neapărat să-și invite prietenii după vânătoare și să le gătească personal. Și se apucă Ioji și ne descrie cu lux de amănunte cum fac focul, cum taie carnea și pregătesc tocana, cum stau sticlele de vin la cheremul invitaților, care mai de care mai îmbietoare, cum bucătarul nu se atinge de nimic până ce tocana, condimentată cu  mirodeniile de rigoare, în funcție de secretul fiecărui bucătar, timp de două ore, la foc mic, se face numai bună de mâncat. 

 

(...dar iată cum se  petrec lucrurile în cele mai multe dintre cazurile în care face bărbatul pe bucătarul...

Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de evenimente:
1) Femeia cumpara mancarea;
2) Femeia face salata, pregateste legumele si desertul;
3) Femeia pregateste carnea pentru gratar, o aseaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului...si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari;
4) BARBATUL ASEAZA CARNEA PE GRATAR!
5) Apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara;
6) Femeia informeaza barbatul ca mai e putin si carnea se arde;
7) El ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda inca o bere la ea, in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta...si apoi inca un punct foarte important!
8) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!
9) Apoi urmeaza din nou rutina: femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa;
10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele...si din nou, foarte important!!!
11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA!
12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia ca pe femei nu le poti multumi oricum niciodata.)

Ritualul este cel care mă atrage. Tot ceea ce se petrece la întâmplare, împrăștiat, fără un rost dinainte gândit, pregătit, sub pretext că ceea ce este spontan e mai prețios, mă lasă rece, deși are și spontaneitatea farmecul ei, la momentul oportun. Mă atrag oamenii care-și trăiesc viața după un ritual al lor, după niște obiceiuri, ca un fel de tradiție, în care își fac timp, în mijlocul acestei lumi zbuciumate, să viseze, să mediteze, sa se roage, să se plimbe, să se aplece spre sufletul lor, să se ocupe de ceea ce iubesc. Numai trăind astfel dai un sens, o plinătate vieții. Alergătura permanentă, viața trăită mereu pe fugă, într-un continuu stres, mă obosește cumplit. Ar fi de-ajuns să fiu condamnată la un trai de felul acesta ca să mi se stingă flacăra interioară.

Eu îl ascult pe Ioji cu gura căscată, care, fie vorba între noi, îmi lasă apă și tot înghit în gol. Îmi plac poveștile la nebunie, mai ales când sunt spuse cu pasiune; când eram copil, mă fascinau nopțile de iarnă în care dormeam la bunici, ei povesteau de-ale lor, lemnele trosneau în sobă, în timp ce umbrele flăcărilor dansau vesele pe tavan, sub privirile mele fermecate.  Din "Război și pace" aș reciti mereu partea aceea în care Tolstoi relatează scena vânătorii, urmată de o masă boierească, cantecul la balalaikă și dansul Natașei în conacul unchiului său.

Din vorbă în vorbă, am ajuns la blocul în care aveam treabă și ne-am informat la fața locului despre realitatea celor susținute de petenți. Ca întotdeauna, adevărul se ascundea pe undeva pe la mijloc.

La plecare acasă, în stația de tramvai, un copil mânca dintr-o pungă de pop-corn, din care împărțea la câțiva porumbei. Pe parcurs, l-a asaltat un stol întreg și nu mai prididea. Am putut să văd cum oscila între a le da mai mult lor și  a reține pentru el. În cele din urmă, s-a hotărât: a răsturnat toată punga la porumbei, care mai că nu i se urcaseră în brațe, picioarele oricum nu i se mai vedeau dintre ei. L-am admirat și mi-am adus aminte cum într-o altă zi au intrat în birou un bărbat și o fetiță, ne-au cerut să-i ajutăm cu ceva bani. Inițial numai eu le-am acordat atenție. Dând să plece, fetița s-a întors și m-a întrebat dacă nu am și ceva de mâncare. Înainte să intre ei, îmi scosesem pe birou sandviciul și un măr. N-am fost la măsura de a renunța imediat, îmi făceam calcule în minte, ce mai mănânc, deși avem un butic chiar la parter, dar eu aveam poftă efectiv de sandviciul acela. În câteva fracțiuni de secundă mi-au trecut prin cap toate astea. Și în timp ce îmi frământam astfel mintea, Ioji a chemat-o și i-a dat el sandviciul lui, iar o colegă a mai scos și ea bani din portofel. Între timp,  mi-am încheiat socotelile din minte și mi-am adus aminte că mai aveam prin sertar o pungă cu sărățele. Pe aia i-am dat-o. Ulterior, am înțeles că Ioji era cel mai darnic dintre noi, era singurul care nu s-a gândit la el însuși. S-a dus mai târziu și și-a cumpărat ceva. Că așa se întîmplă, teoria e ușor de asimilat, dar e mai greu de aplicat. La fel stau lucrurile și în cele ce țin de viața spirituală, duhovnicească.

...și un cântec la balalaikă..