”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



19 decembrie 2010

...prin mall

...lume cu duiumul... Se anunța și un spectacol de salsa, dar cum se întârziase mai mult de o jumătate de oră și detest peste măsură lipsa de punctualitate, ne-am văzut de treabă, adică de poze, savurarea unui ceai, cumpărături, joacă... Însă... mai mult or să mă ajute pozele să imortalizez căteva ore din viața mea de azi...

...fântâna pe care o vedeți aici mă atrage în mod deosebit, dar n-aș putea să explic de ce, poate pentru că simt atracție pentru orice susur de apă; multe din jocurile din copilărie aveau ca protagonist râul Drincea (Mehedinți), casa mea se află chiar pe malul râului...  a, pozele sunt cam cețoase, bateriile sunt de vină, mereu uit să le încarc și nici fotografii nu sunt profesioniști, desigur...

...brazii împodobiți sunt cei mai în vogă în orice market, supermarket, pe străzi, peste tot și se înțelege, se-apropie Crăciunul, ce zic eu, e chiar la ușă, mai are un pic și ne intră în casă... să intre mai repede; cu toate dezlegările la pește, tare mi-e dor de sarmale și friptură la cuptor...
 ...și mi-am pus un glob în păr...

...Moșul nu lipsește nici el... după cum bine vedeți, acesta citea; curioasă cum sunt din fire, am tras un pic cu ochiul  în carte; Moșul  nu s-a supărat deloc, căci se simțea cam singur, era de serviciu într-un loc mai puțin aglomerat...
...cineva vindea diverse suveniruri și obiecte inspirate din viața amerindienilor... așa că... am profitat... să-mi rămână și mie o amintire, pe gratis... chiar două...

...iubesc tradițiile românești și tot ce este rustic..


...mulțumită colegei mele Anamaria, m-am îndrăgostit de o altă melodie... nu m-am putut abține să nu o postez și eu aici... mulțumesc, Ana!
...fiecare se poate regăsi în mesajul cântecului; orice om își are pasărea sa, îngerul păzitor, ce-l poartă spre paradis... și de câte ori nu ne pierdem speranța și nu ni se umezesc ochii și obosim de atâta zbor... cu răbdare, credință, dragoste... să nădăjduim că vom ajunge într-o zi și ACASĂ!Doamne ajută!
...oricum, foarte inspirate versurile...


...să știți că atunci când eram copil, am tors la furca bunicii... îmi pare rău că nu se vede fusul, furca avea și fus pentru torsul lânii... tare îi mai mergeau mâinile bunicii și eu tare o mai invidiam, căci  abia puteam să țin furca la brâu, torsul însemna experiență, dexteritate, artă...

...ei, dar nu-mi displace nici ceea ce este modern... n-aveam voie printre decorurile respective, dar fata care supraveghea a înțeles joaca noastră și ne-a dat pace... inclusiv trecătorii au fost tare înțelegători, au avut răbdare atât cât să nu ne treacă prin cadru...

...însă lemnul de calitate și stilul clasic cred că  ocupă  locul I în alegerile  multora... din păcate, nu oricine își permite să-și mobileze casa după gust și preferințe...

...și uite-așa, dragii mei, a mai trecut o zi din anul 2010 și din viața tuturor, de altfel... nu cred că voi  avea vreme să mai postez ceva săptămâna viitoare, așa că... vă doresc un Crăciun fericit! Domnul Hristos să se nască în inimile noastre și să ne lase în dar pacea și bucuria Lui!  Închei cu un colind,  ca un dar al meu pentru toți cei care se  întâmplă să treacă  pe aici!

FLORIN SASARMAN-COLO SUS LA RASARIT
   

Niciun comentariu: