”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



12 ianuarie 2011

Cum era iubit Eminescu





Către Eminescu

Scumpul meu băiet,

Azi am primit scrisorica de la tine şi am găsit-o atât de dulce şi am cetit-o de câteva ori în şir. Miţule Copil Nebun, e atât de plăcut a trăi când ştii că ai o afecţie pe pământ, şi mă mir cum tu, suflet liric, ai putut să nesocoteşti şi să despreţuieşti cea mai însemnată, cea mai caldă şi mai rară din toate bucuriile acestei vieţi, şi cea mai grea de găsit şi cea mai grea de susţinut. Dar, mă rog, ce-nsemnează această viaţă dezordonată care o duci? Ce fel la 5 oare dimineaţa tu încă mi te-ai culcat ? Şi cum vorbeşti tu cu mine la o oară în care eu dorm dusă? Ştii mata c-aseminea aberăciuni (vorba lui Suciu), nu-ţi permite Mîţa sau, după cum îmi zici tu, Momoţica ta! Ştii tu că dacă Miţu nu-i cuminte, apoi şi Mîţa se va necuminţi şi m-oi duce şi eu pe la teatru, las' că la preumblare merg în toate zilele — mai cu seamă în costumul cel nou; mă admiră toţi bărbaţii şi-mi fac complimente.
Un fapt sau întâmplare, pot zice fenomenală, au avut loc zilele aceste la noi : d-na Marie Aslan, născută Ralet, în urma unei pierzanii a murit; soţul ei — Dimitrie Aslan — invitat fiind să vie la masă, au răspuns : cum poate el mânca fără Mariţa lui şi au cerut o perină, o ţigară, s-au culcat şi nu s-au mai trezit, au murit de durere. Li s-a făcut la amândoi autopsie şi s-a constatat că el a murit d'un coup de sang. Am fost, Mimi, la biserica Bunei-Vestiri, unde să aflau ei, puşi amândoi pe un catafalc; nici nu se poate ceva mai trist, mai frumos şi mai poetic, după mine, ca cele două secriuri unul lângă altul, acele două vieţi stinse deodată, închise în aceeaşi groapă.
Iată un lucru pe care-l invidiez. Si nous pouvions mourir comme cela! Ça serait pas la mort — mais une union eternelle! Dar nu va fi aşa, noi vom muri departe unul de altul, poate fără să ne plângem măcar unul pe altul, ah! Ce tristă e viaţa aceasta! ... Dar, să fug de idei triste, azi m-am plimbat numai în talia rochiei şi să vezi tu ce talie am, cineva mi-a zis: Vous êtes â croquer ...
Bebeluş, băiet zburdalnic, de ce-mi mai aduci aminte cât de repezite erau ceasurile când eram amândoi? Căci acum, singură şi făr' de tine, trec ceasurile aşa de greu, trec zilele aşa fără urmă şi fără nici-un farmec. Şi poezia promisă tot o aştept, dar ea nu mai vine, ah, Zgrăbunţule, de ce nu poţi tu ţine nici măcar micele promisiuni?
Ah!, Mimi (tare am gust de suspinat, îi putea vedea din multele interjecţii câte le întrebuinţez), atât de bine te-am înţeles şi-atât de bine te cunosc, în păturile cele mai ascunse chiar ale inimii tale, încât sunt singura fiinţă care-ţi scuz şi esplic toate neajunsurile perfectei tale fiinţi.
Dar cu camera oare ce mai fac? Desperez numai când mă gândesc că iar va rămânea lucrul baltă. C'est mon seul souci. Mais le plus grand des soucis c'est toujours toi, toi que j'aime, que j'adore, que j'embrasse, auquel je dis, à mon tour, bonsoir Mimi, sois gentil et laisse-moi dormir, car je cause avec toi depuis une heure entière et je pense à toi chaque jour 18 heures, il faut bien maintenatit que j'aille me reposer. J'endors en t'adressant ma dernière pensée ma plus tendre caresse.

Veronica
Joi 8 oare seara 1882, februarie 18, Iaşi 

Băieţelul meu iubit,
 
Îţi scriu azi marţi pe la 5 oare după amiazi, deşi scrisoarea nu va pleca decât mâni la 4 oare spre Bucureşti.
Într-adevăr, recunosc că fiinţă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu (d. Car.) nici că mai poate să existe vreuna. L-am întâlnit azi pe stradă, i-am cerut din nou scrisorile şi mi-a răspuns categoric că nu vrea să mi le înapoiască; mai mult, mi-a zis cum că eu nu ţi-am spus, nu ţi-am mărturisit păcatul meu decât ca să mă fac mare în ochii tăi şi ca să sfarăm prietenia ce exista între tine şi el, et il m'a traité un peu par dessus la jambe, după cum zice francezul; la un loc oarecare ne-am întâlnit cu Pompiliu şi cu un alt domn şi el atunci îmi zice: puteţi, M-me să vă continuaţi primblarea, să nu vă mai deranjaţi, căci eu mă duc la gară. Il enrage. Eu m-am făcut că nu ştiu că el a clămpănit pe la uşă la mine şi l-am întrebat: ,,Ce v-aţi mai făcut aseară ?"; el mi-a răspuns: ,,Nu să spune"; eu lui nu i-am mai zis nimic. A propos, zice : ,,Hei, ai să-l faci pe Eminescu să se bată cu mine să mă-mpuşte ..." şi câte alte prostii. Nu vreu nimic, domnule, voi scrisorile mele să mi le înapoieşti. ,,Nu vreu — salutare", i-a fost ultimul cuvânt. Mi-a mai zis că mi-am pierdut toată logica.
Brigadir ne-a întâlnit şi mi-a făcut ochi dulci; el zice : „Acesta îţi face curte, nu-i aşa?" şi ,,D-tale nu-ţi place". ,,Da, nu-mi place", i-am răspuns. E un adevărat spion. Mi-i groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar ... să-l lăsăm dracului.
Miţicule, ştii că-ncepe a-mi fi tare dor de tine, da, tare, tare, ştii, aşa cum nu prea poate cineva suferi; aşa mă sfârâie la inimă şi mi-i dor, Bebeluş, să te mângâi, să te dezmierd, să nu-ţi dau pace să scrii, să nu te las să dormi, să te ciupesc, să te pişc, să te pup pe gură, pe ochi, pe mâni. ţie nici nu-ţi pasă ; mi-ai promis bilet de drum de fier şi ... pace, nici nu mai pomeneşti măcar. Nu mă lăsa aşa de mult departe de tine! Azi am văzut pe Gheorghian, el mi-a zis că a venit raportul în Cameră într-una din zile, dar să vede că nu i-a venit rândul. Mimi, mi-i dor de tine, ştii cum, nici nu-ţi pot spune. Nu mă lăsa mult timp departe de tine, fă să pot veni lângă tine, căci poate va fi mare şi pentru mine Cel de sus şi atunci voi zbura la tine când oi vra: te sărut din suflet, 

Veronica
23 februarie 1882

Eminul meu cel dulce,
 
Cu cât iubeşte cineva mai mult cu atât e mai nebun şi mai nedrept în judecata ce şi-o face de fiinţa lui dragă.
Mimi, singurul lucru adorat ce am pe acest pământ ticălos eşti tu; iartă-mă dar dacă îţi fac aşa de des nedreptate şi te acuz când de indiferenţă, când de cine ştie câte mai trec prin mintea mea nebună, minte turburată în mare parte de multe greutăţi şi nevoi.
În scrisoarea din 22 sunt iarăşi sarcastică şi rea ; te rog cu procente să mă pedepseşti când ne vom vedea; însă până atunci fii gentil şi nu-mi băga în seamă toate răutăţile, cari au unul şi acelaşi izvor: ,,dragostea mea nemărginită şi o gelozie pe care adesea mi-e ruşine să ţi-o mărturisesc" — şi sunt geloasă de sufletul tău, iar că petreci nu m-aşi prea supăra şi totuşi, m-aşi supăra foc!
Miţule, tare am plâns după ce am primit scrisoarea ta; mi s-a făcut jale de tine că suferi singur, fără ca o mână cu durere să-ţi atingă fruntea ta, care plăteşte cât o împărăţie, fără să ai suflet cu milă lângă căpătâiul tău. Ce faci tu în astfel de momente?
Mimi, nu mai scriu că mă înneacă plânsul şi e un plâns care pleacă din adâncul sufletului şi mă gândesc cu drag la tine şi la pudra mea de arsenic; sunt atât de aproape de ea şi ce mă leagă pe pământ eşti poate tu şi numai tu. Iartă-mă, dar îmi cade condeiul din mână, nu mai pot scrie.
Vină-mi de Paşti, mi s-ar părea că găsesc o comoară văzându-te. Miţ iubit, iubit şi iubit cum nu mai poate fi om pe lume.
Te sărut din tot sufletul meu zdrobit de tine. 

Veronica
28 febr. 1882, Iaşi

Mimiţicule drag, 


Vei fi citit desigur posomorâta mea scrisoare din 26; nu mi-o lua în, nume de rău. Tu nu ai decât grija ta şi a ,,Timpului", eu am grijă de multe lucruri şi de multe fiinţe şi iubirea mea unde o pui şi cât o socoteşti !
Ascultă-mă, iubitul meu; fiindcă bilet de drum de fier nu se poate căpăta şi fiindcă, făcând abstracţie de mândria mea, pe care o nesocotesc în tot momentul faţă de tine, şi orice îndatorire din parte-ţi mi-ar fi foarte plăcută, dar ştiu că Bebeluş e mână spartă, apoi să lăsăm la o parte chestiunea venirii mele la Bucureşti, s-o amânăm până atunci până când ţi-o fi dor, dor nespus de mine, până când va fi trecut timpul ţie trebuitor pentru a ajunge să pui ceva la cale, căci, cu tot timpul disponibil care-l ai, eu văd, Mimiţicule leneş ce eşti, că nici până azi nu ai făcut o dare de seamă despre cartea lui Slavici, până azi nu mi-ai trimes acea poezie promisă. Ce faci tu cu vremea ta ştie bunul Dumnezeu, poate că chiar numai el are dreptul a-ţi cere seama, de aceea mă abţin de la orice comentarii. Ce să-ţi mai spun? Că te iubesc? Că te-am răzbunat de o injurie primită aiurea? Toate le ştii. Poate că nu ştii că sunt necăjită şi de ce ai şti!
Astăzi mă duc la conferinţa lui Dimitrescu. Avem atâte distracţii în Iaşi, e totdeauna lume foarte multă, mai ascultăm, mai vorbim şi timpul trece. Mimi, eu sunt de părere să nu te muţi de acolo, în fine, liber şi stăpâneşti, poţi face ce vei vrea şi ce-ţi va conveni mai bine.
Je suis toujours de mauvaise humeur, je suis très boudeuse, très agacée, nerveuse et Dieu sait encore quoi. Tout en pensant, amuse-toi bien mon cher, au moins amuse-toi, parce que de tout ton temps tu ne fais rien, trois articles par semaine et il te manque souvent la minute pour m'envoyer le ,,Timpul" cella prouve que tu es très occupé, mon cher poète, oh! la muse me fait opiniâtrement la concurrence.
Îţi pare rău că te budez, ah de ce n-am şi eu cine să mă necăjească în modul acesta !Şii tu ce va să zică a trăi fără să-ţi spună nimeni nimic, nici un cuvânt de reproş drăgălaş — când vei ajunge să ştii: alors ta vie sera vide.
Întreabă-mă dacă sunt în lună sau pe pământ, dacă sunt teafără sau nebună, dacă te-am urât sau dacă te iubesc mai mult ca oricând?
Desigur că amorul face toate aceste. De-ai fi de faţă, m-aş sfădi puţin cu tine, aşi plânge şi m-aşi răcori, plâng eu şi departe, dar nu am cu cine să mă sfădesc şi, ce-i şi mai principal, n-am cu cine să mă împac, pe cine să dezmierd, şi câtă dezmierdare e în mine !
N-am timp şi loc că ţi-aş face rezumatul lecţiei lui Maiorescu din care te-ai convinge că am dreptate. Te sărut, je t'embrasse.

Veronica
 23 martie, 6 oare seara 1882

De-ai şti...
de Veronica Micle 


De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.


Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.


Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.


Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.


 Şi ura şi iubirea
de Veronica Micle


Şi ura şi iubirea acuma de la tine
Făr' de însemnătate vieţii mele-ar fi,
Iubirea ţi-am plătit-o cu lacrimi şi suspine
Şi ura-ţi neîmpăcată cu ce-aş mai răsplăti.


Dar tu de vrei ca-n urmă-ţi eu tot să mai plâng încă
Şi vecinic sfâşiată să vezi inima mea,
De-un chin fără de margini, de o durere-adâncă
Cu glas făr' de mânie să-mi spui că mă-i uita.  



Am plecat... 

de Veronica Micle


Am plecat făr' de căinţă
Şi m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta fiinţă,
Ca să uit al tău amor.

Şi plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.

De-am mers mult pe-acea cărare,
Nu mai ştiu de-atâta chin,
Căci cu dor şi disperare
Îndărăt la tine vin. 


2 comentarii:

simona simona spunea...

Ce frumos!
Suflete mari si cuvinte pe masura !

Adriana Dumitru (Gherghe) spunea...

Te sărut, Simonel!