preluat de aici: http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Flaurentiudumitru.ro%2Fblog%2F2010%2F03%2F31%2Fdenii-lelia-munteanu%2F&h=8c7d9
Întoarce-te de nicăieri, bunică, spre piscul înseratelor smerenii.
În lumea asta jalnică şi mică, să mergem iar, ca oarecând, la Denii.
În lumea asta jalnică şi mică, să mergem iar, ca oarecând, la Denii.
Leagă-ţi năframa, podul se ridică. Desferecăm anastasimatare.
În lumea asta jalnică şi mică, deodată vine Săptămâna Mare.
În lumea asta jalnică şi mică, deodată vine Săptămâna Mare.
Se-afumă ziua, soarele apune. În candelă se gată untdelemnul,
ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune. Prinţul Privirii ne arată semnul.
O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc.
Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele, am înhămat credinţă şi tăgadă.
Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele, am înhămat credinţă şi tăgadă.
Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe, în lumea asta strâmtă şi peltică, înfăşurată-n purpură şi zeghe.
Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…
Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu