...gânduri

Mă plimb printre verdele toamnei ce începe să ruginească treptat. E pace în jur. Soarele luminează blând din culmea cerului. Raze rebele se strecoară pe furiş prin sitele dese ale plaselor de păianjen ţesute cu migală şi artă sub crengile arcuite ale pomilor încă împodobiţi de frunze. De sub ascunzători le trădează tivul de sclipici al luminii solare,  broderie de bobiţe argintii...

Iarba se apleacă moale sub paşii mei. Şi tace fericită. Deşi o calc, strivind-o sub tălpi. E menirea ei. Să crească pe poteci şi omul s-o culce sub tălpi.
Un cântec îmi şuieră pe lângă urechi răvăşindu-mi părul. E vântul, prietenul meu din copilărie. Ne recunoaştem amândoi oriunde ne-am întâlni. E jucăuş ca un menestrel pus pe şotii. Ba adie uşor peste ierburi, printre frunze, ba se zvârcoleşte agăţându-se de crengi, trăgându-le într-o parte şi-n alta, de parcă s-ar da huţa într-un leagăn invizibil. Şi cântă, şi cântă... Un şuier vesel, ce te-ndeamnă la joc, la zbenguială...

Ah, vântule... îi şoptesc uşor! N-ai vrea să-mi faci un hatâr? Mi-e inima flacără aprinsă de dor. Dor mare şi greu. Ce mă zbuciumă şi mă ţine trează mereu. Că mi-s ochii deschişi... Că-s închişi şi visez până-n zori... Mi-e totuna. Doar chipul lui stă nemişcat pe retina-mi zglobie. Icoană preaiubită a omului meu drag!

Vântule, prietenul meu... Ia-mi focul şi du-l, ştii tu, ca în poveşti, ca vîntul, ca gândul... Să treci codri şi văi, ape şi munţi, cărărui şi drumuri prealungi... Până-n pragul casei lui. Dacă-l vezi, lasă-i pe buze doar atât: sărutul meu ars de dorul nebun.

De va fi să te-ntorci, sărută-mi obrajii aprinşi cu-adierile tale. Răcoare de toamnă să stingă o vreme neliniştea mea.
Clipesc şi privesc în jur. Aceeaşi blândeţe a zilei mă îmbrăţişează de pretutindeni. Un început de toamnă binecuvântat cu soare şi linişte. Oamenii s-au lăsat şi ei prinşi în lumina sfinţită de cerul senin, fără pată de nor. Au zîmbet împăcat şi paşii alene. 

Nu sunt multe astfel de zile cu cerul atât de aproape de noi, cu îngerii lui răsfiraţi peste inimi însetate de beatitudine, de frumos...
Binecuvântată fii, zi frumoasă de septembrie! Şi tu, iubire, cu dorul tău şi neliniştile tale, chingi nemiloase, de care nu scapă niciun suflet îndrăgostit.