Taranul

E-o zi cu soare-afara, orasul forfoteste,
La margine de strada taranul se opreste.
Se-aseaza calm, domol, pe cosul de gunoi
De parc-ar sta oleaca la margini de zavoi.


Isi pune bat-alaturi, caciula tacticos
O ia in mana dreapta si-o poart-asa frumos
De parca ar urma sa tin-o cuvantare.
Stranuta zgomotos, ca sta cu ochii-n soare.


Zambeste! Cui? Ce-i pasa? Pe-alaturi se petrec
Atatia oraseni, pe dinainte-i trec...
El sta si se-odihneste si ochii parca-i spun:
`O, Doamne, ce de soare am intalnit pe drum!`


I-o tainica lumina pe chipu-i linistit,
In ochii mari si blanzi albastru-a navalit,
Il vezi ca nu te vede, adanc preocupat
De-un gand pe care-l simti ca este alb, curat.


Ei, gata-i e odihna, caciula-si potriveste
Si ajutat de bata agale o porneste...
Se mai opreste-o clipa, aminte si-a adus
Sa-si faca-o cruce mare privind a ruga-n sus.