BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

2 noiembrie 2008

...fragmente din MICUL PRINŢ, de Antoine de Saint-Exupery...



"Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată:"Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?" Ci întreabă:" Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?" Numai atunci cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari:"Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş"...ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui:"Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci. "Ce frumoasă e!", vor exclama atunci.
Tot aşa, dacă le spui:"Drept mărturie că micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare, că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că există", ei vor ridica din umeri şi vor socoti că nu eşti decât un copil! Dar dacă le spui:" Planeta de pe care venea micul prinţ e asteroidul B 612", atunci vă vor crede şi vă vor lăsa în pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu le-o luaţi în nume de rău! Copiii trebuie să fie îngăduitori cu oamenii mari.
Fireşte însă că nouă, celor care ştim ce înseamnă viaţa, puţin ne pasă de cifre! Mi-ar fi plăcut şi mie să încep această povestire-n felul basmelor. Mi-ar fi plăcut să spun aşa:" A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin mai mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten..." Astfel, acelora care ştiu ce înseamnă viaţa, totul le-ar fi părut cu mult mai plin de adevăr.
Căci mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. O mare amărăciune mă cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt şase ani de când prietenul meu, luându-şi oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemenea oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre.
..................................................................
Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua, zise vulpea.
- Bună ziua, zise cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub măr...
- Cine eşti tu?, zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist...
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.
Dar după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- Nu eşti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii, zise micul prinţ. Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul lor folos. Cauţi găini?
- Nu, zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă "a-ţi crea legături"...
- A-ţi crea legături?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi pentru tine, fără seamăn în lume...
- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare...mi se pare că m-a îmblânzit...
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri...
- O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vănători?
- Nu.
- Interesant! Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile ei:
- Viaţa mea e veşniv aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi deosebi sunetul paşilor tăi de ai celorlalţi. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă adierea vântului prin grâu.
Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ.
- Te rog...îmblânzeşte-mă, zise apoi.
- Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!
- Ce trebuie să fac?, zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început,te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...
A doua zi , micul prinţ veni din nou.
- Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru mă va cuprinde frământarea şi neliniştea: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, nu voi şti la ce oră să-mi împodobesc sufletul. Avem nevoie de rituri.
- Ce-i acela rit?, zise micul prinţ.
- E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se duc să joace , joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea vacanţă niciodată.
Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai!, zise vulpea...Am să plâng.
- Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, tu ai vrut să te îmblânzesc...
- Aşa e, zise vulpea.
- Dar ai să plângi, zise micul prinţ.
- Aşa e, zise vulpea.
- Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului.
Apoi adăugă:
- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.
Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii.
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic, zise el. Pe voi nu v-a îmblânzit nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are în lume seamăn.
Şi florile se ruşinară.
- Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Fireşte, un trecător de rând ar crede că floarea mea e asemenea vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o cu stropitoarea, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile ( în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea ori cum se lăuda, ori, câteodată, chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Şi se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine, zise el...
- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul petrecut cu floarea mea... făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător pentru floarea mea...spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte."

Niciun comentariu: