BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

11 noiembrie 2008

...fragmente din ZORBA GRECUL, de Nikos KAZANTZAKIS...




"Era un turc batrân, vecin cu noi. Tare batrân, tare sărac, fără nevastă, fără copii, singur cuc. Hainele îi erau jerpelite, dar sclipeau de curăţenie. El le spăla, el îşi gătea şi curăţa podeaua. Seara venea la noi. Se aşeza în curte cu bunică-mea şi alte babe şi împletea ciorapi. Acest Hussein-aga era un sfânt. Într-o bună zi m-a luat pe genunchi şi mi-a pus mâna pe creştet, ca şi cum m-ar fi binecuvântat:" Alexis, mi-a zis, am să-ţi destăinuiesc ceva. Eşti prea mic să pricepi, dar ai să pricepi când oi fi mare. Ascultă-mă fiule: pe bunul Dumnezeu, vezi tu, nici ăle şapte caturi ale cerului, nici ăle şapte caturi ale pământului nu-l pot cuprinde. Dar inima omului Îl cuprinde. Aşa încât, ia seama, Alexis, să nu răneşti niciodată inima omului!"
..................................................................
N-am putut să închid ochii toată noaptea. O privighetoare care se auzea pentru prima oară în seara aceea umplu singurătatea noastră cu o tristeţe neîndurătoare şi simţii deodată că îmi curg lacrimile. Mă înăbuşeam. În zori m-am sculat şi, din uşă, am contemplat marea şi pământul. Mi se părea că lumea se schimbase într-o noapte. În faţa mea, pe nisip, o mică tufă de scaieţi, ieri încă prăpădită şi mohorâtă, se acoperise cu minuscule floricele albe. În aer plutea un îndepărtat şi suav parfum de lămâi şi portocali înfloriţi. Am înaintat, am făcut câţiva paşi. Nu mă mai săturam de minunea veşnic reînnoită. Deodată, am auzit în spate un strigăt voios. M-am întors. Gol până la brâu, Zorba se sculase, se repezise şi el la uşă şi privea, emoţionat, noua primăvară.
- Ce e asta? exclamă el,uimit. Minunea asta, jupâne, albastrul care se mişcă acolo, cum se cheamă? Mare? Mare? Şi ăsta cu şorţ verde înflorat? Pământ? Cine e artistul care le-a făcut? Pe cinstea mea, jupâne, e prima oară că văd asta. I se umeziseră ochii.
- Ei, Zorba, i-am strigat, ai înnebunit?
- De ce râzi? Nu vezi? E-o vrăjitorie pe undeva, jupâne.
O zbughi afară, începu să ţopăie, se dădu de-a dura prin iarbă, ca un mânz de primăvară.
Soarele îşi făcu apariţia. Am întins palmele să se încălzească. Crengile înmugureau, piepturile se umflau, sufletul înflorea şi el ca un copac; simţeai că sufletul şi corpul sunt plămădite din aceeaşi substanţă.
Zorba se ridicase, cu părul plin de rouă şi de pământ.
- Iute, jupâne! îmi strigă el, să ne îmbrăcăm, să ne facem fercheşi. Azi e sfeştania. Popa şi dregătorii satului se vor grăbi să vină. Dacă ne-ar vedea tăvălindu-ne prin iarbă, ce ruşine pentru societate! Haide, să scoatem gulerele scrobite şi cravatele! Să scoatem măştile de oameni serioşi! Nu face nimic dacă n-ai cap; pălărie să ai. Jupâne, lumea asta merită un scuipat! "
.................................................................


Niciun comentariu: