E clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului va ajunge pas cu pas la o sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat deasupra, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice.
Un sistem de guvernământ se schimbă pentru a se realiza îmbunătăţiri. Când însă disproporţia între capitalul cheltuit şi binele realizat e atât de mare ca la noi, sistemul însuşi caută să fie vicios, nepotrivit cu ţara şi cu stadiul de dezvoltare economică şi intelectuală a poporului. Sute de milioane s-au cheltuit de la începutul reformelor pentru a face din oameni fără nici o specialitate, fără talent şi fără învăţătură bărbaţi de stat, pentru a-i face, prin haine doar, prezentabili înaintea lumii, pe când ar fi fost mai simplu de-a face cislă între vechile clase privilegiate spre a înţoli golănimea liberală. Ar fi fost o cheltuială mult mai mică şi rezultatul ar fi fost acelaşi. Şi aceasta pe toate terenurile. Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în Corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întâlnim în mare majoritate decât iarăşi şi iarăşi acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte de toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraşiei publice.
Ş-apoi ne plângem că lucrurile nu merg bine. Dar cum să meargă? Nu vedem pe prototipul acestei grozave suficienţe, pe dl Ioan Brătianu, care - între noi vorbind- nu ştie a scrie gramatical nici o limbă şi n-a învăţat niciodată ceva, perindând toate resorturile posibile? Nu-l vedem ba ministru de interne, ba de război, ba de finanţe, ba de lucrări publice; nepricepându-se la nici una şi încurcând iţele tuturor?
De ce?
Pentru că şi principele de Bismark face aşa. Dar principele de Bismark e un bun economist, dar are la îndemâna lui o seamă de oameni luminaţi şi speciali, dar cu tot geniul său înnăscut, are învăţătură, are chiar stil. Dacă n-ar fi fost cancelar al Germaniei, ar fi fost desigur un celebru scriitor. Scrisorile sale arată o superioritate de gândire, o-nlesnire de pătrundere a celor mai grele chestiuni, eleganţă şi spirit de sarcasm care dovedesc până şi în mucul condeiului pe omul mare. Compară acum pe acesta cu celebrul tip de melodramă al cancelarului de la Dâmboviţa, care nu ştie compune o scrisoare acătării, nu pricepe nici o chestiune decât pe jumătate şi care n-are decât astuţie(viclenie), o calitate comună a oamenilor cu inteligenţă mică şi discreţie asemenea celor ce se tem de propriul lor neant, compară, zic, aceste două mărimi şi fă concluzia.
Nu-i vorba, după sfânt şi tămâia. Dl Brătianu e monogramul partidului său. Precum se-nlănţuiesc literele unui nume într-o monogramă, astfel sunt cuprinse într-o indisolubilă unitate în acest Cavour al noului Bizanţ ignoranţa, suficienţa şi înnăscuta astuţie a nulităţilor. Pe când un om mare aserveşte în adevăr toate principiile câte agită clasele unei societăţi unui mare plan politic, servindu-se de clericali când sentimentul religios al poporului său caută să fie pus în mişcare; de nobilime când simţul istoric al naţiei caută să dea naştere unei noi formaţiuni; de liberalism atunci când forme moştenite se opun realizării unei idei şi trebuiesc înveninate prin liberalismul cosmopolit; pe când aşadar un om mare zideşte dărâmând, ca natura, agentul Dumnezeirii, vedem pe acest Cavour sleind toate sentimentele generoase ale unei naţii pentru a-şi cocoţa şi menţine individualitatea la putere, agitând chestiuni naţionale când ele erau mai nerealizabile decât oricând şi astupându-le gura când există perspective de realizare; spunând neadevărul oricând şi neavând nici o ţintă politică clară. O ţintă are în adevăr, una singură, care nici merită relevată: a perpetua rămânerea la putere a unei clase de paraziţi sociali, de oameni fără ştiinţă de carte şi fără caracter, slugi ai oricărui guvern şi ai oricărui sistem, dar duşmani meritului şi adevărului sub orice sistem şi sub orice guvern. E neauzit, dar aşa este. A fost cineva separatist? Îşi află locul printre roşii. A fost conservator, dar a avut ambiţii disproporţionate cu inteligenţa sa? Partidul roşu îi deschide braţele. A comis scabroase afaceri? Partidul roşu le acoperă şi îl canonizează.
Tinerimii i se dau zilnic din partea oamenilor care reprezintă autoritatea statului din culme până la baze următoarele reguli de purtare: Conspiră contra şefului statului şi proclamă-i răsturnarea şi vei ajunge...om mare. Aibi o deosebită dexteritate de-a despoia lumea şi vei ajunge...cel puţin perfect. Intră cu patru clase primare la "Românul" şi învaţă a calomnia şi vei ajunge...director de bancă.
Dar aceasta e în gradul cel mai mare imoral? Nu face nimic. Dar un stat merge spre sigură disoluţiune pe calea aceasta? Nu face nimic. După noi potopul. Ce ne pasă de soarta generaţiilor viitoare, ce de soarta celei actuale? Trăim de pe o zi pe alta, aruncăm praf în ochii lumii ba cu negustorie de vorbe, ba pretextând reforme, şi încolo...o mai îngriji si Cel de sus de trebuinţele reale ale poporului.
[12 noiembrie 1880]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu