Se plimbă Dumnezeu prin lume

Se plimbă Dumnezeu prin lume
Din flori pe mări făcându-şi punte,
Se-opreşte-n munţi în ţara mea
Şi-şi trece palma peste frunte.

E obosit şi-L doare-adânc
Un dor nestins de-a face pace,
S-a săturat privind de sus
Mocirla-n care omul zace.

Dar e frumos prin ţara asta,
Se mai aud privighetori,
Izvorul alb susură-n pietre
Purtând cu el poveşti de dor.

Un suflet se revarsă-n doină
Prin cânt de fluier fermecat,
Privindu-şi Domnul blând ciobanul
Surâde-n barbă înfundat.

Un nechezat de cal răzbate
De prin adâncuri de păduri.
O! Ce mai clipă minunată,
De parcă-ţi vine să o furi!

Se-apropie o căprioară
Cu botişor catifelat.
Stele răsar în ochii Lui
Când pe obraz L-a sărutat.

Un vânt de seară jucăuş
În păru-i i s-a încâlcit
Şi-i tot şopteşte la ureche
Prin lume ce-a mai auzit.

Turma de oi coboară-n vale,
Amurgu-n lume s-a lăsat,
Cu ochii mari admir-apusul
În iarbă Domnul aşezat.

Îl latră câinele oleacă,
Plinindu-şi datoria sa.
Iar Domnul râde: " Ce mai treabă!
Doar eu am, măi, şi paza ta!"

Nu mai e trist, parcă deodată
S-a răzgândit de la ceva.
A mai privit o dată lumea,
De fapt, privea la ţara mea.

Şi a plecat cum pleac-un gând,
Ca o lumină călătoare,
Lăsând un semn în urma Lui:
Un curcubeu ţesut din soare.