"Suma binelui şi răului în fiecare secol, este probabil aceeaşi: timpul nostru nu e mai rău decât altele, în ciuda victoriilor progresului. Numai distribuirea viciilor şi virtuţilor se modifică, după cum diavolul îşi reînnoieşte energia ispitelor sale. Cred totuşi că un sentiment nou, şi parcă independent de categoriile noastre, se manifestă în epoca modernă. Dincolo de bine şi de rău, am descoperit Plictiseala.Nu spleen-ul poeţilor romantici, nu blues-urile. Ci fraza asta care se face auzită peste tot: "Nu ştiu de ce trăiesc..."
.................................................................
Ne refugiem în Plictiseală, mai degrabă decât să acceptăm sfidarea unei vocaţii fără precedent-căci toate vocaţiile sunt astfel.Întrebaţi-i pe tinerii de astăzi care este sensul vieţii lor, gustul existenţei lor. Dacă îşi găsesc vreo folosire a capacităţilor, e vorba pur şi simplu de un "job", fără calificare sau preferinţe intime. Gustul banilor- sau nevoia de ei- obnubilează la cei mai mulţi un sentiment fundamental de plictis, dar asta nu este încă decât un camuflaj. Faci una sau alta pentru a face ceva, pentru că nu există motive să faci un lucru mai degrabă decât altul.
Când îi aud pe câte unii cum cască: "Ce trebuie să mai fac, nu mai am interes pentru nimic?", îmi vin în minte cuvintele acestea ale lui Kirkegaard: "Cum să devii creştin? Luaţi oricare regulă de acţiune creştină, încercaţi să o aplicaţi." Căci este limpede că acest efort, dacă este sincer, vă va introduce iarăşi în realitate, acolo unde se manifestă adevăratele conflicte, unde apar liniile de forţă ale vieţii spirituale sau morale, acolo unde drama vocaţiei se precizează imediat; nici o secundă de plictiseală nu mai e cu putinţă. Şi atunci vă veţi plânge că nu aveţi decât o singură viaţă.
Plictiseală: teren de vânătoare al demonului. Pentru că orice poate deveni ispititor aici, dacă e vorba de ceva de ajuns de intens sau excitant, măgulitor, facil şi pretext pentru a evada..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu