”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



9 martie 2009

Dragii mei prieteni,



Vă invit la o plimbare imaginară pe străzi. Pe străzi cu case vechi şi linişti de înserări, prin miresme de flori de primăvară şi parfum de amintiri, pe drumuri ale lumii create de Dumnezeu pentru noi.
Ce-am putea întâlni pe drum? Contează doar să ne uităm până când vom vedea şi toate lucrurile simple, mărunte, vor exploda sub ochii noştri atenţi, deschizându-şi corolele tainelor în care stau ascunse de privirile indiferente sau blazate...
Imaginaţi-vă case vechi, frumoase; simţi că locatarii lor le-au ridicat sau cumpărat pentru a le fi cămin, adăpost, refugiu, loc de întâlnire cu cei dragi, cu ei înşişi. Au grădiniţe în faţă, îngrijite, pline de flori parfumate.
Încercaţi să priviţi în curtea unei case, oricare. Chiar fără a vă opri. Pe mine mă atrage întotdeauna taina unei căsuţe, cu cât este mai mică...În Timişoara, în drum spre piaţa din Mehala, aleg întotdeauna acelaşi drum pentru a trece, în special în primăvară, prin faţa unei case micuţe, dar de un farmec irezistibil. Joasă, construită pe un singur nivel. De la poartă până la treptele din faţa uşii porneşte o alee îngustă din ciment. De o parte şi de alta a aleii cresc straturi de ghiocei, zambile şi narcise galbene. Dar cel care completează decorul, în primăvară, înfrumuseţându-l de o mie de ori, este un cais pitic, ce se umple de flori roz, arătând ca un imens buchet plantat în faţa casei. De fiecare dată, îmi vine să mă opresc şi să-l admir minute în şir. Cum mereu se nimereşte cineva pe stradă, n-am îndrăznit să o fac niciodată. Îndrăznesc doar să-mi port fără sfială surâsul pe care mi-l dăruieşte caisul înflorit în toate primăverile în care trec să-l văd. Vara, curtea şi grădina căsuţei se umplu de flori şi verdeaţă şi de umbră, o umbră care o îmbracă asemeni unei aure ocrotitoare.
Aţi trecut vreodată, seara, printre case vechi, într-o linişte cum numai înserările de primăvară-vară aduc pe lume? Printre case cu grădini pline de regina nopţii? Nu se poate descrie în cuvinte o astfel de seară, dar se poate închipui în mintea cuiva cu imaginaţie bogată.
Într-o astfel de seară, în care am trăit clipe rare, clipe pe care nu le băgăm în seamă când le trăim, dar farmecul lor nu-l putem uita mai apoi niciodată, împreună cu altcineva, am cules de pe stradă un căţel. Ne-a însoţit până acasă. Din când în când stăteam de vorbă cu el şi-l mângâiam. Se ataşase de noi la minut... Animalelor le ajunge o vorbă bună şi un alint şi ţi se dăruiesc pentru totdeauna. Şi ce repede îşi intră în atribuţii! Când ne mai întâlneam cu câte un trecător, ne-o lua înainte şi-l lătra până îl depăşeam. L-am lăsat în faţa blocului, după ce i-am dat să mănânce. Nu l-am mai văzut de-atunci. Poate a plecat, ştiind el cum sunt oamenii, împart mângâieri de moment, şi nu-şi făcuse iluzii că noaptea aceea va fi urmată de o zi cu aceeaşi companie alături.
Îmi mai aduc aminte de o altă seară de vară, când, după lucru, aşteptam să vină paznicul să-i predau localul în care lucram pe atunci, plecam ultima. Întârzia şi am ieşit afară, în noapte! M-am aşezat pe scări. Era pustiu în centrul oraşului, bulevardul tăcea sub luminile becurilor aprinse, singurele treze la ora aceea. Dinspre Operă, venea un câine vagabond, alb, de mărime mijlocie. Se îndrepta spre mine şi mă întrebam dacă i-o fi foame. N-am vrut să-l sperii şi am stat liniştită, aşteptându-l. S-a apropiat tăcut, fără să dea din coadă, aşa cum fac mai toţi câinii. O fi fost un câine înţelept.
Nici n-am apucat să-mi dau seama ce se întâmplă. A venit lângă mine, a ridicat o lăbuţă şi a aşezat-o pe umărul meu, ca şi când m-ar fi mângâiat, s-a uitat o clipă în ochii mei, apoi a plecat la fel de tăcut, aproape trist, lăsându-mă privind în urma lui. Nu-mi venea să cred că un câine este în stare de un asemenea gest, pe care mulţi oameni nu-l mai au de mult între obişnuinţe. Mi se părea că primisem un dar mai presus de cuvinte, parcă trecuse cineva, mă bătuse pe umăr şi-mi spusese cu ochii:"Lasă, nu fi supărată! Eşti obosită, dar mâine o să dormi! Nu vezi ce frumoasă e noaptea! Ai timp s-o admiri, s-o asculţi!" Şi multă vreme am stat aşa, pe scări, privind în depărtări.
Probabil că niciodată nu suntem absolut singuri. Şi chiar nu suntem, căci dincolo de cele care se văd sunt multe altele, nevăzute, dar pe care nu le putem descoperi cu simţurile obişnuite. Stau ascunse, precum tainele din adâncul sufletului omenesc. Ies la iveală şi ni se arată când suntem vrednici să le vedem. Când vom deschide ochii şi vom privi ca să vedem... Eu mai adaug că fără a ne apleca şi sufletul asupra oricărei minuni din preajma noastră, n-o vom înţelege cu adevărat!
Aşa încât, prietenilor mei şi celor care trec întâmplător pe aici, le doresc o primăvară frumoasă, cu întâlniri binefăcătoare!
Nu uitaţi să priviţi în jurul vostru, frumuseţea există!

15 comentarii:

paradiso spunea...

Pentru mine primavara e ca surasul copilului meu...cand soseste 1 martie eu ma bucur! E primavara... o emotie ce imi da fiori... Cand ingerasul meu imi zambeste,inima mi se inmoaie si simt ca ma topesc sub dulceata zambetului sau,plutesc... In primavara,intr-adevar, casele parca surad si strazile capata o tinuta de sarbatoare...In aer pluteste ceva...acel ceva care te face sa te simti ca un fulg de usor...Cand eram mica, in gradinita de flori din fata casei crestea Regina Noptii, iar in serile de primavara porneam cu gandul aievea simtind aroma deosebita a florilor, linistea de seara si taina cerului plin de stele, atat de multe stele, cum nu am mai intalnit in nici un alt loc, asa cum le vedeam de acolo din curtea unde am crescut. Acum, ma bucur la fel de mult la venirea primaverii si ma alint la fiecare zambet al copilului meu...

Adriana spunea...

Dragul meu vizitator,
te sărut pe obraz, te strâng în braţe cu drag şi îţi doresc o mulţime de anotimpuri luminate de surâsul copilului tău şi nostalgiile amintirilor din copilărie, în care am şi eu locul meu!
Mulţumesc pentru mesaj!

valy spunea...

Iti doresc o primavara frumoasa!

Adriana spunea...

Iti multumesc valy! Si tie o primavara plina de cantece si culori!

Adriana spunea...

Iti multumesc, valy! Si tie o primavara plina de cantece si culori!

Liviu_Beju spunea...

primavara e oricand, daca stii sa o porti cu tine... adanc in suflet... dim pacate, in ultima perioada la mine a nins si a fost inhet si ger... acum invat sa topesc gheata si raceala ce m-a cuprins in ultima luna... astept sa infloresca caisii si merii in gradina din sufletul meu... salutari de la Sibiu...

Adriana spunea...

Dragă Liviu,
Mulţumesc pentru vizită şi mesaj!
Cât despre primăvara din sufletul tău, ea poate înflori oricând dacă laşi un strop din căldura inimii tale să se reverse peste florile ce împodobesc lumea ascunsă din interiorul tău frumos!
Mă bucur să te întâlnesc, atât de târziu, aşa cum eşti!

Liviu_Beju spunea...

Draga Adriana,
iti multumesc si eu de vizita, si de cuvintele frumoase. Cat despre partea cu "ce cauta fetele", de vreo doi-tre ani incoace ma cam indoiesc ca e asa cum spui. Cel putin mie nu mi s-a parut a fi chiar asa 100%... cred ca intotdeauna va exista o doza de rezerva... intotdeauna pentru fete v-a exista atractia "baiatului rau", oricat de mult suflet si sentiment si orice vrei tu ar pune "baiatul bun"..

Adriana spunea...

Să ştii, Liviu, că atracţiile diferă, în funcţie de vârstă, gradul de cultură etc.
Cred că spune mult despre cine suntem şi persoana de care ne îndrăgostim, "spune-mi pe cine iubeşti, ca să-ţi spun cine eşti!"
Dar fii sigur, de multe ori alegerile ne sunt pe măsura meritelor...Parcă părintele Savatie Baştovoi spunea că cel care nu poate fi cucerit prin dragoste, nu merită alte străduinţe de a-i dovedi că ţi-ai pus sufletul pentru el!Numai să nu faci greşeala de a-ţi schimba sufletul pentru vreo "fâţă" care visează şmecheri cu muşchi şi tupeu! Sau mai ştiu eu ce...Nici nu vreau să mă gândesc cu ce se va alege!

Liviu_Beju spunea...

Din pacate, draga Adriana, nu mi-am schimbat sufletul pentru vreo "gagica" din alea cum zici tu. Mi-am schimbat sufletul pentru o fata cuminte, buna, frumoasa, desteapta, pe care o respect si acum... dar atunci cand sufletul meu s-a mulat complet pe al ei (credeam eu), ea s-a plictisit... de fapt fusesem orb. Am crezut ca daca eu sunt fericit, la fel e si ea... si nu am mai facut nimic pt a mentine flacara aprinsa intre mine si ea... eu vedeam valvatai, acolo unde incepeau sa fie doar licariri de jar, care iata, s-au stins... si ea mi-a spus simplu..."nu mai sunt fericita cu tine, si nu mai poate fi vorba de o noua incercare"... acum tac, inghit o lacrima ce mi se prelinge, si ma multumesc cu postura de amic, ma mmultumesc sa aflu vesti de la altii despre ea, si rar, sa o mai aud la telefon cate un minut, sau sa ne scriem 2-3 sms-uri... "ce faci - bine - tu? -si eu - ma bucur - ai grija de tine - si tu - pa pa"
Dar, asta e... Dummnezeu stie ce are in plan cu mine, cu ea, cu noi si cu altii... orice ar fi, eu o respect si apreciez persoana , pentru modul cum m-a iubit, si pt ceea ce am invatat cat am fost impreuna... si dupa...

Adriana spunea...

Dragă Liviu,
Nici nu mă aşteptam ca tu să fi fost îndrăgostit de o altfel de fată, mă gândeam la viitor...
Eu nu prea înţeleg cum de trece dragostea, cum poate ea să se stingă în sufletul unui om odată ce a luat fiinţă în adâncurile sale cele mai tainice...Te ataşezi pe viaţă de un animăluţ, de un prieten şi nu-ţi mai trece niciodată! Cu atât mai mult când te îndrăgosteşti. Poate că celui care îi trece nici nu a iubit, i s-o fi părut...Eu am trăit o poveste care s-a sfârşit trist din cauza amândurora, însă nu pentru că ne-ar fi trecut dragostea, dragostea adevărată nu trece, dar când nu mai poţi avea acces la ea, din diverse motive, o laşi în urmă şi intri în altă poveste, că aşa-i viaţa...merge mai departe, "cu tot felul de inşi, campioni sau învinşi".
Felul în care îţi aminteşti despre fata din inima ta, arată că ai un suflet minunat, mulţi sunt cei care nu presară flori peste ceea ce a fost...Pot să-ţi spun că vei lăsa în urmă amintirile cu ea numai când va apărea altcineva care să îţi dăruiască ceea ce cauţi acum. Am vrut să scriu "în locul ei", dar mi-am dat seama de mult timp că nimeni nu ocupă locul cuiva în inima noastră, ci stă pe locul său, în care va rămâne pentru totdeauna! Fii fericit că ai trăit povestea de iubire de care îţi aminteşti atât de frumos, câţi dintre oameni doar visează la aşa ceva...Scriam pe undeva, pe un blog, că mai fericiţi sunt cei care plâng după un paradis pierdut, decât cei care nu l-au cunoscut niciodată!
Ştii ce, mai bine priveşte atent în jur, să nu laşi cumva, copleşit de amintiri, să treacă pe lângă tine fata pe care o aştepţi într-adevăr...Eu îţi doresc să o găseşti cât mai curând! Cât despre reluarea vechii poveşti, nu ştiu ce să zic, ştiu doar că eu nu m-am întors niciodată din drum. Sunt oameni care o fac, dar cât de fericiţi sunt, habar n-am...
Acum... bucură-te de ceea ce ai, ştii să găseşti puterea asta în adâncul tău!
Te salut şi o să mă gândesc la tine...în rugăciune! Pa!

Liviu Beju spunea...

Draga Adriana, multumesc mult de sfaturi si de incurajari. Si apropo, Magura aia exista in realitate. Pt ca ai stat in Sibiu, cu siguranta ai auzit si de Cisnadie. De acolo era "fosta" mea. Iar langa Cisnadie era o culme muntoasa, numita Magura. Pe care-i placea sa mearga la plimbare, si unde imi promisese ca o data o sa ma duca si pe mine. Eu ma feream putin, fiind mai "lenes" din fire, dar chiar imi doream sa urc, doar eu cu ea... asta e povestea reala a Magurii... Asa ca probabil, batranul cavaler isi va gasi alta Dulcinee, dar ma indoiesc ca va mai urca pe Magura vreodata... oricum, mersi de incurajari... acum mi-am cumparat lipici si leucoplast sa imi carpesc inima, si sa merg inainte. Iar domnisoarei in cauza, desi mi-e greu acum, am jurat ca-i voi fi mereu preiten adevarat si bun. si ma voi tine de cuvant. Asa ca, asta e... Te Salut viata!

Adriana spunea...

Da,Liviu, ştiu că Măgura există în realitate, dar, dragul meu, poţi tu să ştii ce va fi mâine, eşti tu sigur dacă, cu cine şi când vei urca pe Măgura? Eu n-aş fi atât de sigură! Viaţa e plină de suprize, ăsta este farmecul ei...Sau te-ai apucat şi tu s-o controlezi? Să ştii că nimănui nu-i reuşeşte încercarea asta!
Oricum, mă bucur pentru hotărârile luate! Eşti un băiat frumos, cu suflet frumos şi minte frumoasă! Ai toată viaţa înainte! Aşa că...salut-o şi trăieşte-o cum se cuvine: cu multă bucurie! Te pup!
A, de ce nu, poţi fi prietenul oricui, iar prieteniile pot fi mai reuşite şi mai durabile decât multe iubiri...Au spus-o mulţi înţelepţi...Pa!

Liviu Beju spunea...

Draga Adriana, niciodata nu mi-am propus sa controlez viata. Doar ca, la un moment dat in viata mea, mi-am jurat ca pe Magura nu voi urca decat impreuna cu o singura persoana. Si la cum se prezinta lucrurile acum, nu cred ca voi mai ajunge pe Magura. Sau poate nu in urmatoarea perioada. Dar sunt de acord. Viata nu o poti controla. Pana la urma, suntem toti niste mici piese de sah, in mana mare a Creatorului. Si niciodata nu putem stii ce ne asteapta maine. Dar as putea spune ca suntem obligati sa ne cautam stropul nostru de fericire. Iar prieten voi fi mereu cu cei care ma respecta si nu si-au batut joc de mine. Asa ca, cel putin din punctul meu de vedere, persoana in cauza poate conta mereu pe prietenia mea adevarata. Si foarte sincera...
Iar pe tine, draga Adriana, te rog sa iti mai dai cu parerea si despre poeziile pe care le voi publica in perioada urmatoare pe blog. Si daca crezi ca se potrivesc, le poti prelua si in emisiune... Te Salut viata!

Adriana spunea...

Fie, dragă, Liviu, ca în fiecare zi să găseşti măcar un strop de fericire lângă oamenii pe care-i preţuieşti şi să intâlneşti mereu oameni ce-or ajunge să-ţi fie dragi!
Versurile ţi-am zis, mi-au plăcut!Încă o dată mulţumesc pentru invitaţia de a le citi în emisiunea mea! Cred că ar trebui să realizez o emisiune cu poezii şi scrieri de-ale voastre, colegii mei din radio, o să ma gândesc la asta...Pe curând, pa!