”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



1 iunie 2009

...copilăriei mele...




Copilărie, unde eşti? Te strig... Te chem, de atât de departe acum... La ceasul acesta de seară aud doar picurii de ploaie izbindu-se de geam.
Vreau să-ţi spun numai atât: mi-e dor de tine! Mi-e dor de tine ca florilor de cireş de razele de soare în zilele întunecate. Mi-e dor de tine... aşa cum niciodată nu-mi va fi dor de ceva sau de cineva...  Şi mă doare cumplit dorul tău, cu cât ştiu că niciodată, implacabil niciodată, n-oi mai fi copilul rebel de ieri, plin de curajul de-a se lua la trântă cu oricine ar fi îndrăznit să-i spună că a visa e inutil...
Copilărie, floarea mea de vis, ce cuvânt te poate aduce înapoi? Ce vrajă, ce descântec te-ar putea ademeni?
Dar n-ai cum să fugi prea departe...Te port în suflet... eşti încă valsul pe care îmi dansez visele şi nădejdile, eşti încă puterea mea, izvorul fermecat cu apă vie din care sorb însetată în zilele negre ale omului cu vârstă înaintată ce sunt acum...
Copilărie, azi a fost ziua ta! La mulţi ani! Să ştii că te-am iubit cu toată dragostea mea...Crezi cumva că a fost o dragoste mică? Ah, numai o inimă de copil ştie să iubească cu o dragoste nemăsurată. Dar cred că ştii, cred că ştii...
Copilărie, să nu pleci! Să-mi stai alături, plină de freamăt, cu surâsul tău neprefăcut, cu ochii tăi ce pot să privească adânc şi drept până în străfundurile oricărui mister ce i-ar sta în cale...
Copilărie, mi-e dor, un dor cumplit de tine!!!
Cuvinte către fata necunoscută din poartă,
de Lucian BLAGA

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iei această grijă asupră-ţi:
în poarta la care-am ajuns, trecând prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toţi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce
la sfârşitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare şi poamă.
Grijeşte tu să nu se stingă secretul micului incendiu
ascuns în inima brânduşei de toamnă.
Avui şi eu odată spatele ars de urzicile soarelui
şi tălpile goale. Îţi amintesc zile stinse demult,
dar să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea e aci şi astăzi.
Şi dac-aş sări şi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aş sălta-o cu mine,
strânsă în vine şi-n pumnii mei arşi.
Nu trebuie decât puţin să-mi ajuţi
c-un surâs sau c-un val de frumseţe
năvălit în obraji.
Vorbele mele să nu te mire. La tâmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
şi câteva gânduri aplecate-ntr-o dungă-pe frunte.
Tu stârneşte numai o clipă îndurărătoarea scânteie
ce mai mocneşte în vatră,
scânteia care aleargă şi râde,
mugurul de lumină
ce arde în sânge ca moartea de albină.
Ci poarta e în adevăr aci? Poarta sură
căreia n-aş vrea pe nume să-i spun?
Tu opreşte-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Fereşte-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de-a muri.
Dar iată, mă-ntreb: Tu, fata din poartă,
tu-cine eşti?
Şi dacă nu eşti,
atunci unde eşti şi cum vei fi?

2 comentarii:

anamaria spunea...

Minunat!!! M-a surprins insa ca si de aceasta data avem puncte comune (iti amintesti de cate ori am privit lucrurile din aceasi unghi?). Si eu, amintindu-mi de copilarie, am evidentiat 3 puncte : vis, iubire nemarginita si...flori de cires. Te pup!

Adriana spunea...

Iti multumesc, Anamaria!Ce sa te mai surprinda? Daca iti amintesti, in urma celei de a doua editii a emisiunii mele, in care am adus in discutie tema prieteniei, pornind de la cartea Micul print, tu mi-ai spus ca esti bucuroasa de intalnirea cu un suflet pereche! Eu n-am uitat...Si, desigur, si eu ma regasesc in gandurile si sentimentele tale, asa cum le exprimi in emisiunea ta sau pe blogul tau...Si poate iti amintesti ce spune si parintele Savatie, cat de minunat este sa te regasesti in zbaterile si bucuriile altui suflet...Si eu te pup!