”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



14 iunie 2009

Miracolul prieteniei...




Astăzi vreau să scriu despre una dintre prietenele mele, prima mea prietenă, în afara fraţilor mei... Am crescut împreună, am fost colege de clasă şi colege de bancă, mai târziu şi de internat, vreme în care prietenia noastră s-a adâncit până acolo unde se poate adânci o prietenie frumoasă...
Acum este căsătorită şi locuieşte în Statele Unite. Eu locuiesc de câţiva ani în apartamentul ei din Timişoara, se află la dispoziţia mea cu tot ce are în el... Ea îmi aminteşte mereu ce norocoasă este că şi-a lăsat casa în grija mea. Eu completez că norocoasa cea mare sunt eu, nu toţi au prieteni care să le ofere o casă în care să stea pe gratis...
Azi am primit pachet de la ea... Şi-a trimis acasă câteva lucruri şi nu m-a uitat nici pe mine... De azi dimineaţă, ca un copil, mă joc cu darurile de la ea... Sunt în al nouălea cer... Cadourile sunt minunate, dar cel mai minunat este sentimentul ce îmi umple inima... De azi dimineaţă zâmbetul stă pe buzele mele şi un gând se repetă mereu în mintea mea: prietena mea dragă, iată, nu a uitat nimic din ceea ce eu iubeam odată, filmele, muzica... parfumurile... Mi-a trimis, printre altele, câteva filme, două parfumuri şi... un pachet cu... ELVIS, dvd, cd, poze, nici asta n-a uitat, cât iubeam muzica lui Elvis... Iar când eram pe la grădiniţă, adoram să-mi ojez unghiile cu ojă roşie... Ieşeam la poartă şi mi le etalam ţinându-le la vedere... Un moşneguţ a trecut odată, s-a uitat la ele şi mi-a zis: "Ai, taică, unde-ţi prinsăşi mâinile alea de-ţi sângerează aşa?" Am crezut că o să mor de ciudă şi de ruşine. Ah, cât l-am mai urât... Datorită lui am priceput eu că nu-i o mare mândrie să-ţi vopseşti unghiile, oricât s-ar fi chinuit mama să-mi explice că sunt prea mică pentru aşa ceva, glasul ei n-avea nici-un ecou prin raţiunea mea. Aşa că, prietena mea mi-a trimis şi o trusă întreagă de unghii, inclusiv cu două oje roşii, nuanţe minunate de roşu, dar nu mă mai încântă culorile astea extravagante, deşi poate s-ar potrivi pentru o seară la Operă, de exemplu...
Unul dintre filme este filmul indian Lanţul amintirilor. O poveste întreagă aş putea să ţes în jurul lui. Toţi copiii din copilăria mea erau îndrăgostiţi de filmul ăsta. Uneori ne strângeam pe malul râului de-acasă, Drincea, şi ne apucam de joacă... Totul începea cu: "De-a ce ne jucăm?" După ce a rulat la cinematograful nostru Lanţul amintirilor, câtva timp nu mai era o problemă să găsim tema jocului: "Ne jucăm de-a Lanţul Amintirilor!" (aşa cum mai târziu ne-am tot jucat de-a Războiul Stelelor, revenindu-mi, fără drept de apel, rolul lui Luke Skywalker). Şi...dragi vizitatori de pe aici, de-atunci Lanţul Amintirilor este parte din copilăria mea. Dacă vreau să mă simt copil, mă uit la filmul acesta, între timp mi l-a descărcat un amic de pe net, dar prietena mea nu ştia. Oricum, dvd-ul trimis de ea are melodiile grupate separat, ceea ce m-a bucurat enorm. Când am ajuns în Timişoara, a rulat pe la vreo două cinematografe, l-am vizionat de cîte ori a rulat. Veneam de la lucru, mâncam pe fugă, o luam pe verişoară-mea şi fugeam la film, devenisem şi noi vedete printre oamenii de serviciu, care ne recunoşteau şi ne lăsau să intrăm fără bilet. De câte ori este difuzat pe la tv., mă uit, nu contează de câte ori l-am văzut, eu mă uit. Nici nu contează că nu mai sunt copil, eu mă uit! Şi lanţul amintirilor zăngăne, o dată cu filmul, şi in sufletul meu!
Din tot ce mi-ai trimis, prietenă iubită, cea mai dragă îmi este farfurioara ornament, pe care scrie că prietenia este unul dintre darurile de nepreţuit pe care Dumnezeu l-a trimis oamenilor! Aşa este. Dacă viaţa mea a fost frumoasă, a fost datorită oamenilor cu suflet nobil pe care i-am cunoscut de-a lungul vârstelor mele. Unii dintre ei sunt şi acum prietenii mei.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi i-a scos în cale şi mi-a deschis ochii şi inima spre a-i recunoaşte!
Doamne, binecuvântează-i pe toţi oamenii pe care-i port în inima mea!
O să adaug câteva versuri, le-am reţinut tot prin copilărie, dar nu ştiu cui aparţin:

"Dintre toate câte sunt şi se cer ştiute
În lumea asta plină de căi necunoscute,
Un singur lucru te rog, fetiţa mea,
Şi, orice-ar fi, nicicând nu uita:
De există cineva care te iubeşte,
Un prieten bun ce binele-ţi doreşte,
Prin tot ce faci, nu-l dezamăgi,
Cum te visează el, tu încearcă să fii!
Şi-acel prieten bun, ce nu te-ar părăsi,
Mai mult înseamnă decât orice băgăţii,
Iar tu, fetiţo, nu-l dezamăgi!"

Niciun comentariu: