BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

19 iulie 2009

Sfinţenie tăinuită în mijlocul lumii... (Părinţii pustiei)


Am văzut încă şi sălaşul pustnicului Pafnutie, mare şi virtuos bărbat - care se săvârşise cu puţin înainte-, în preajma Heracleei, cetate mare a Tebaidei. Despre acesta au istorisit mulţi nenumărate fapte.
După multă trăire în asceză, acesta i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate cu care dintre sfinţii foarte virtuoşi ar fi el asemenea. Apărându-i un înger, i-a zis: Eşti asemenea unui cântăreţ din flaut, care vieţuieşte în această cetate. Cu grabă ducându-se avva în catate la acela, l-a întrebat despre felul lui de viaţă şi despre toate câte le făcea.
Acela i-a răspuns, după cum era adevărul, că-i păcătos, beţiv, desfrânat şi nu de mult shimbase tâlhăria cu îndeletnicirea de acum.
După ce acesta i-a spus cu de-amănuntul toate, avva i-a cerut să-şi amintească măcar de vreo faptă bună făcută altădată. Şi i-a răspuns că nu crede să fi făcut vreun bine, ci doar că, pe când era tâlhar, a dezlegat o fecioară afierosită lui Dumnezeu, pe care aceia voiau s-o necinstească, şi luând-o din mâinile lor a dus-o noaptea până în satul ei.
Iar altădată, a aflat în pustie o femeie frumoasă la chip, care căuta acolo scăpare de oamenii dregătorilor, care o urmăreau pentru o datorie bănească a soţului ei. Şi plângând i-a istorisit cum de doi ani de zile bărbatul ei zăcea în temniţă pentru o datorie de trei sute de monezi de aur, iar copiii îi fuseseră vânduţi ca robi, iar ea de trei zile sta în pustie de frică, fără să fi mâncat ceva. Fiindu-mi milă de ea, zise omul nostru, i-am dat bani ca să scape de datorie şi să-şi elibereze soţul şi copiii.
La această istorisire, Pafnutie răspunse: Nu cunosc să fi săvârşit vreodată o asemenea faptă. Şi totuşi nu mi-am petrecut viaţa în trândăvie, căci poate ai auzit de numele meu, pentru nevoinţele mele pustniceşti. Cu toate acestea, prin această virtute a ta, Dumnezeu mi-a descoperit că tu nu eşti cu nimic mai prejos decât mine în împlinirea faptelor de sfinţenie. Aşadar, frate, dacă crezi cuvintelor mele, că ai trecere în faţa lui Dumnezeu, să nu fii fără de grijă faţă de sufletul tău şi să nu te lipseşti de mântuire.
Acela, auzind vorbele lui, îndată a aruncat din mâini instrumentele sale - preschimbând astfel acordurile muzicii lumeşti cu melodiile cele duhovniceşti - şi a urmat pe acest bărbat în pustie, unde mult s-a nevoit. Şi după ce şi-a petrecut restul vieţii în cea mai mare înfrânare, petrecând ziua şi noaptea în rugăciune şi cântări duhovniceşti, a plecat la cer, numărându-se cu cetele sfinţilor şi cu ele odihnindu-se.
După ce Pafnutie l-a trimis la Dumnezeu pe acesta, şi-a impus sieşi o trăire şi mai aspră ca cea dinainte. Şi iarăşi a cerut lui Dumnezeu să-i descopere cu care dintre sfinţi ar fi el asemenea. Şi din nou a fost un glas dumnezeiesc către el, zicându-i: Eşti asemenea cu fruntaşul locuitorilor din satul vecin.
Cum auzi, se şi duse grabnic la acela şi ciocăni la poarta lui. Iar el îl întâmpină după cum avea obiceiul - căci era primitor de străini, îi spălă picioarele şi aşezându-l la masă, îl poftea să se împărtăşească din bucate. Şi ispitindu-i avva faptele duhovniceşti, în urmă l-a întrebat deschis: Omule, spune-mi care-ţi sunt purtările tale, fiindcă, după câte mi-a descoperit Dumnezeu, sunt cu mult mai mari decât ale monahilor.
Acela, smerindu-se, a zis că este păcătos şi cu totul nevrednic de numele monahilor. Şi fiindcă avva stăruia întrebându-l, a răspuns, zicând: Eu nu ştiu să fi făcut ceva bun. Dar fiindcă spui că ai venit din partea lui Dumnezeu, am să-ţi descopăr cele ale mele. De treizeci de ani trăiesc în înfrânare cu femeia mea, şi numai trei ani am fost împreună, dând naştere la trei copii, care acum ne sunt de ajutor la toate. Şi până astăzi n-am încetat să practicăm iubirea de străini, întâmpinându-i pe toţi şi primindu-i sub acoperişul nostru. N-a ieşit din curtea mea sărac sau străin cu mâinile goale şi fără să-i fi dat după cuviinţă cele de folos pentru drum. N-am văzut nici un sărac lipsit, şi să nu-l fi mângâiat cu cele de trebuinţă.
N-am căutat la faţa nimănui, atunci când a fost să judec pe cineva, punând dreptatea chiar mai presus decât dragostea de părinte. Nu m-am folosit în chip necinstit de munca altuia. N-a fost ceartă pe care să nu mă fi străduit s-o potolesc... În toată viaţa mea nu m-am supărat pe nimeni. Cu vrerea lui Dumnezeu, aceasta-mi este vieţuirea.
Şi auzind Pafnutie virtuţile acestui bărbat, i-a zis: Una îţi mai lipseşte. Iar creştinul acela auzind şi înţelegând, fără să se mai sfătuiască cât de puţin cu ai săi, îndată a urmat la muntele sfântului bărbat.
Şi fiindcă Pafnutie continua să-l înduplece pe Dumnezeu cu rugăciuni şi cu post ca iarăţi să-l învrednicească a i se descoperi cineva care să-i fie asemenea, din nou un glas dumnezeiesc a zis către el:Eşti asemenea unui neguţător, care caută mărgăritare. Ridică-te deci numaidecât şi nu mai zăbovi, căci îţi iese înainte bărbatul cu care eşti asemenea.
Şi coborând avva din munte, a văzut pe un oarecare neguţător din Alexandria, bărbat evlavios şi iubitor de Hristos, care se ocupa cu mari afaceri. Acesta cobora pe fluviu cu trei corăbii din Tebaida de sus şi împărţea hrană săracilor şi monahilor. Venind şi la Pafnutie cu zece saci de legume uscate, sfântul i-a spus: Aşadar, până când vei neguţători lucrurile pământeşti şi nu te-apuci de neguţătoria celor cereşti? Lasă în grija altora pe acestea pământeşti, iar tu, despovărându-te de cele vremelnice, să urmezi Mântuitorului, căci curând te va chema la El.
Şi acela, fără a mai zăbovi, a poruncit sclavilor lui să împartă la săraci celelalte bunuri, iar el, urcând la munte şi zăvorându-se în locul unde se zăvorâseră alţi doi înaintea lui, s-a dăruit cu stăruinţă rugăciunilor către Dumnezeu. Şi după scurgerea unui scurt timp, părăsind trupul, a devenit cetăţean al cerului.
şi după ce Pafnutie a trimis înainte în ceruri şi pe acesta din urmă, el însuşi nu se mai împăca nicidecum ca sufletul să-i mai rămână în trup, fiindcă nu mai avea puterile trupeşti să se exerseze pe deplin în asceză. În această stare sufletească, un înger i se înfăţişează zicându-i: Vino, în sfârşit, fericite, în veşnicele corturi ale lui Dumnezeu. Iată, au venit profeţii să te primească în rândurile lor.
Şi n-a mai vieţuit decât o zi. Dar în acest scurt timp, în urma unei descoperiri, au venit preoţii la el. Şi după ce avva le-a istorisit toate, şi-a dat duhul. Preoţii de faţă l-au văzut aevea înălţându-se la cer, însoţit de cetele drepţilor şi ale îngerilor, care slăveau pe Dumnezeu în cântări. (Istoria monahilor din Egipt)

Niciun comentariu: