...de-ale părintelui Nicolae STEINHARDT (Jurnalul fericirii)

 

 Bunăvoinţa şi gentileţea nu implică neapărat prostia şi nu exclud ironia. Dovadă anecdota cu Talleyrand şi tânărul bijutier:

"Talleyrand, în prezenţa unei doamne, primeşte pe tânărul trimis al bijutierului. I se oferă două inele deopotrivă de orbitoare. Doamna nu ştie pe care să îl aleagă. Talleyrand se adresează tânărului: dumneata pe care l-ai alege pentru logodnica dumitale? Tânărul ezită, alege. Prea bine, surâde Talleyrand, ia-l şi oferă-i-l, i-l dăruiesc. Iar doamna rămâne cu celălalt."

Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţei.

Să ieşim din noi, să nu ne gândim la noi.

Şi să fim nepăsători la ale lumii.

Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.

Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.

Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.

Şi să fim blânzi şi smeriţi cu inima.

Să nu scoatem sabia.

Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire între fiu şi tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră. 
Să nu ţinem la viaţă, să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deşertăciunile.

Şi să avem drept scop suprem dobândirea vieţii veşnice.

Să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condiţie luptătoare a omului.

Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvârşiţi, să ne îndumnezeim.

Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.

Chesterton: "Tot răul provine nu din faptul că locomotivele sunt prea admirate, ci dintr-acela că nu sunt destul de admirate. Păcat nu e că locomotivele sunt mecanice, ci că oamenii sunt mecanici."