BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

24 februarie 2010

...neliniște...


Se-apropie primăvara... De peste tot se simte un iz de proaspăt, de nou, un tremur zvâcnește în aer. Dacă m-aș opri o clipă din drum și aș sta să ascult, poate că aș putea să aud cum foșnesc petalele de flori în mugurii ce așteaptă înfiorați să se ivească pe crengile copacilor.
În noapte nu mai pot să dorm... O neliniște ce până mai ieri doar bătea sfioasă în geam, astăzi vine din întuneric, trece fără opreliști prin fereastra închisă și mă trage din vis, ca într-o joacă, de parcă mi-ar spune: ”Hai, hai, trezește-te! Lumea tresare din îngheț și din somn... Fii alături de ea!”
Mă trezesc și mă uit în tavan... Umbrele din jur se mișcă, albul și negrul alternează, ca într-un dans cu reguli necunoscute mie... Și stau pe gânduri... Amintiri de demult se perindă prin gând... Unele mă fac să zâmbesc, altele să oftez...Iar și iar... De mai aproape îmi surâde iubirea. Uneori i-e surâsul sublim, numai mângâiere și cântec, alteori îmi măsoară ființa viclean, cuibărită între îndoială și chinuri... În cartea ei, Prin perdea, Aurora Liiceanu amintește despre un bărbat însurat ce se îndrăgostise de altcineva decât soția sa și care se consola cu gândul că îl încearcă viața. Eu cred că ne încearcă viața de câte ori ne dă dragostea târcoale...
Din când în când mă surprind murmurând o rugăciune, în care stau de vorbă ba cu îngerii, ba cu Dumnezeu, ba cu câte-un sfânt ce mi-e drag...
Mă învârtesc de pe-o parte pe alta, îmi pun pătura în cap... Mă răsucesc pe burtă, cu capul pe brațe, cu un genunchi îndoit... Încerc să scap de gânduri. Dar, ca și când s-ar lua la întrecere cu liniștea din camera mea, neliniștea, strecurată de acum în suflet, când îmi țiuie asurzitor în urechi, când îmi bubuie în inimă, ca niște clopote scăpate de sub control în turla unei catedrale, alungându-mi cât mai departe somnul...
Minutele se scurg ireversibile și mă întreb cât o fi ceasul, dacă o să mai apuc să adorm, măcar scurt timp... De parcă m-ar auzi, bucuroasă să-mi facă în ciudă, alarma telefonului sună prelung. Cu neliniștea de mână mă duc la baie. Oglinda îmi întoarce un chip dinspre care mă privesc doi ochi ce ard ca de o febră lăuntrică...
În cele din urmă, plec spre locul de muncă, cu neliniștea alături, pe străzi peste care dimineața așterne zorii ei luminoși și simt, cu bucurie și freamăt, cum din depărtări fâlfâie peste lume apropierea unui nou anotimp, parfumul lui plutește peste toate și toți... Și-mi vine să strig, ca de pe un vârf de munte, într-un pustiu de lume:”Doamne, ce frumoasă e viața, cu tot chinul și amarul ei!”
Eh, n-am eu curajul ăsta decât... așa... în gând... Până una alta, pentru că iar plouă, mă feresc de mașinile ce trec în viteză prin băltoacele din care sar stropi, împroșcând trecătorii neatenți. Neatenți la urât... Neatenți la frumos... Neatenți la clipele minune ce răzbat dintre trăirile banale ale omului de rând...

Niciun comentariu: