BINE AŢI VENIT!



”NU SE PETREC MINUNI ȘI NU CAD STELE
CA-N NOPȚILE COPILĂRIEI MELE...
Magda Isanos

13 noiembrie 2010

GÂND

...de Elena CHIRIAC 



am înțeles greșit. se schimbă ora
și îngropat mi-e gândul în zăpezi,
a nimănui și tu al tuturora...
prin vălul iernii cum să mă mai vezi?

am înțeles greșit. sunt vâsle-nvinse
ce-abia mai trag împotmolite-n val.
am rătăcit pe mările promise
și nu mai simt pe-aproape nici un mal.

am înțeles greșit. se-nvârt nisipuri
și mie-așa pustie mi-am rămas...
un beduin mai trece în răstimpuri
s-adape ora ce se zbate-n ceas.

am înțeles greșit. e-un rest de lume
ce-mi mai atinge gândul din zăpezi,
prin preajmă zurgălăii-ncep să sune
chemând lumina mugurilor verzi.

doar gândul meu, zăpezii dăruit,
toamnei s-ar vinde...am înțeles greșit?


Madalina Amon - Ninsoarea de adio
   

Niciun comentariu: