”Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului." William Shakespeare


BINE AŢI VENIT!



13 noiembrie 2010

Seară de muzică și dans





DANIEL AVRAM - Tangoul
   

Aseară am petrecut clipe de neuitat la un spectacol de tango argentinian. Dansatorii s-au deplasat din Italia, Gianluca Berti si Federica Bolengo, iar muzica a fost asigurată de instrumentele specifice tangoului, chitară: Adrian Mardan si Ioan Kuy, acordeon: Deian Galetin. Prin urmare... muzică live.
Iubesc serile în care ies în oraș, febra aceea ce pune stăpânire pe  o femeie în preajma evenimentului; începe să stea pe gânduri, gânduri pline de întrebări serioase, cum altfel: cu ce se îmbracă, ce bijuterii se asortează la ținuta aleasă după răscolirea dulapului cu haine și probarea câtorva perechi de pantofi; și, ah, manichiura... se impune să fie și ea proaspăt aranjată etc.
Important este că e o sărbătoare pentru femeie să schimbe ținuta de serviciu, piață sau sport cu una de seară, elegantă. I se oferă ocazia  să se simtă cu adevărat femeie, admirată, prețuită, căci pare alta, nu-i așa, în rochia sau fusta foșnitoare, pantofii de lac cu toc înalt. În urma ei, dâra parfumului va lăsa  câteva rânduri invizibile  despre farmecul celei care trece, ca o făptură din altă lume, pe lângă muritorii de rând.

 Evora-Tango
   


Nu înțeleg femeile dispuse să  trateze o seară de spectacol ca pe oricare alta,  colorându-și zilele în aceleași nuanţe cenușii, indiferent de trăirile la care le invită viața. O  femeie  din garderoba căreia lipsește rochia,  ținuta de seară, nu este femeie... Mă mir mereu cum, cu dezinvoltură și inconștiență, vine la un spectacol ce se petrece  în Sala Operei îmbrăcată în pulover și blugi. Am văzut și așa ceva. Denotă lipsă de respect nu numai pentru ea însăși, pentru partener, dar și pentru artiștii de  pe scenă.


 Tango Celebre - La Gitara Romana
   


Dansatorii italieni au fost la înălțime. S-au distrat, efectiv, făceau ceva ce le plăcea. De-asta îi invidiez pe artiști, se contopesc cu munca lor, ard, se dăruiesc... sunt fericiți sau doar par, dar lumea întreagă e convinsă că nu poți să fii decât recunoscător, cel puțin, pentru darul primit, oricare ar fi el.  
Ținutele dansatoarei au stârnit, sunt convinsă, imaginaţia bărbaţilor din public. Din saten sau catifea, de la alb-negru, prima rochie, până la roșu, ultima. Aș fi preferat doar să aibă părul prins altfel, de exemplu... într-un simplu coc la ceafă.
Ascultând muzica, interpretată desăvârșit, după umilele mele cunoștințe în domeniu, cu pasiune, așa cum se cuvenea acestui gen, urmărind cu răsuflarea tăiată pașii dansatorilor, mi-am zis în sinea mea: Dumnezeu fie binecuvântat pentru harurile cu care i-a dăruit pe oameni, spre bucuria lor înșiși! 
Sala a fost plină, aplauzele îndelungi.


 Libertango, Astor Pizzolla, una dintre piesele interpretate și de trio-ul timișorean
   


Au existat și voci ce și-au exprimat nemulțumirea că nu au fost mai multe numere de dans. Am zâmbit. Se asemănau cu cei interesați de  o carte numai dacă are poze. Dacă nu guști arta în toată plinătatea ei, nu știu de ce mai pleci de acasă. 
Melodiile interpretate de trio-ul timișorean au fost surprinzător de emoționante. Trezești suspiciunea că ai în piept o  piatră, dacă nu te mișcă  un tango scris anume să transmită în linia melodică a chitarei și acordeonului toată gama de sentimente a sufletului omenesc, de la bucurie nețărmurită, pasiune înflăcărată, până la o tristețe răscolitoare,  atât de ușor de  înțeles  de  orice inimă sfâșiată cândva pe altarul iubirii fără speranță. 


      DEMIS ROUSSOS-Danse a la vie
   


Prezentatorul a definit tangoul argentinian ca un întreg fel de a fi, o cultură în sine. Dansul nu poate exista în afara melodiei și e firesc să fie așa.
Am fost la spectacol împreună cu câteva persoane, dar pe aceeași lungime de undă nu m-am simțit decât cu una dintre ele, cea care cernea prin minte și inimă spectacolul la fel ca mine.
  

...și un tango pasional, în care dansatorii se distrează de minune...


Niciun comentariu: