Ninge pe străzi și-n suflet e alb...

Afară ninge rar

de Ionuț Caragea

afară ninge rar cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

Poezie de  Serghei Esenin

 Pe-ntâia zăpadă pășesc în neștire,
Cu agere doruri și-avânturi duium.
Și seara albastră cu steaua subțire,
Încet luminează hoinarul meu drum.

Lumina sau umbra a prins să se cearnă?
Prin crânguri cocoșii sau vântul dă glas?
Nu știu, pretutindeni pe câmpuri e iarnă,
Sau stoluri de lebede mute-n popas?

Tu albă minune, tu limpede seară!
Fierbinți mi-s obrajii de gerul din crâng.
Răchitele zvelte cu sânii afară,
Îmi vine deodată la piept să le strâng.

O, codrul ce-n pâcla cinchit pirotește!
O, ninsele lanuri sub teafăr îndemn!
Îmi vine în brațe s-apuc voinicește,
Frumoasele sălcii cu solduri de lemn.