De-acum când trecui de moarte
mi-a fost dor de tine foarte.
I-am zis morţii, moarte hai,
cât n-am fost ajuns în rai
sau la belzebut zălog,
lasă-mă s-o văd, te rog,
măcar cu un ochi, cumva-
că mi-i tare dor de EA.
Moartea-mi zise, surâzând:
- O să treacă, şi- curând...
Trece-o zi şi-o săptămână-
moartea mă poartă de mână
şi, ca pe-un prunc, mă dezvaţă
de lumine şi de viaţă.
-Lasă-mă doar o clipită
s-o mai văd pe cea iubită,
teamă mi-i- de-această pară-
c-am să mor a doua oară.
Starostea-mi cuvântă, blând_
-O să treacă, şi curând...
Trec de iad şi trec de rai,
- Lasa-mă, mortiţă, hai,
pe cea binecuvântată
s-o mai văd măcar o dată...
Ea-mi răspunde, îngânând_
-O să treacă, şi curând!
Trece-un an şi înc-o sută:
tânga mea e şi mai multă.
Şi-nc-un secol a trecut-
dorul meu e şi mai mult.
- Ardere-ai, moarte, să arzi-
cum ard fulgerele-n brazi,
să te aibă lutul rece,
că dorul meu nu mai trece.
Hodoroaga-mi zice,-ncet:
- O să trecă...
- Nu te cred!!!-
strig din somn morţii trezind.
Domnu-n rugăciune stând
îl aud din cer oftând_
- Nu mai trece-aşa curând.
Nu mai trece-aşa curând.
.......................................
De-acum când trecui de moarte
mi-a fost dor de tine foarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu