Visez să mă aflu cu palmele prinsă
De-o coamă de cal fluturând în galop,
N-am şa si nici scări, iar pletele mele
Sunt lungi şi sunt negre ca negrul de corb.
Şi calul sub mine e negru. Pământul
Aleargă o dată cu noi. Fruntea mea
Despică-ntuneric. Deasupra tot cerul
Aprins stă în noapte de-o singură stea.
Vântul, nebunul, şuieră vesel,
În braţe mă ia şoptindu-mi duios,
Ca un iubit la prima-ncercare
Pe buze să-mi lase sărutul sfios.
Şi calul meu negru mă duce pe drumul
Visat într-o clipă cu ochii deschişi,
Asemeni acelor porniţi pe-o cărare,
De dor, de-o idee, de patimă-mpinşi.
Dar fără să vreau mă-ntorc la secunda
Când gândul acesta din vid se năştea.
Lăsaţi-mă doar să păstrez nechezatul
Ce liniştea nopţii-n răstimpuri spărgea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu